Unirea, ca o horă
Hora Unirii este unul dintre simbolurile care conturează legenda Unirii Principatelor Române, în 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi Muntenia.
Marius Tiţa, 26.01.2019, 07:51
Hora Unirii este unul dintre simbolurile care conturează legenda Unirii Principatelor Române, în 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în Moldova şi Muntenia. De acum 160 de ani şi chiar mai mult, românii se prind, de la egal la egal, în hora unităţii naţionale şi, de la sine, le vine ritmul şi versurile Hai să dăm mână cu mână!”. Toţi cei care învârt această horă cântă versurile mobilizatoare care îi cheamă pe munteni şi moldoveni să se unească.
Amândoi avem un nume,/Amândoi o soarta-n lume./Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,/În noi doi un suflet bate!” spune cântecul ce însoţeşte hora. Poezia vorbeşte de unire, de România şi români, de un singur suflet şi un singur destin. Autorul inspiratelor versuri este cunoscut, de fapt este celebru, o personalitate istorică a poporului român, poetul Vasile Alecsandri. Scriitor de mare sensibilitate, folclorist avizat, om politic, ministru şi diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, patriot şi personalitate marcantă a românilor, Vasile Alecsandri a publicat poezia Hora Unirei” în 1856, în Steaua Dunării”, revista lui Mihail Kogălniceanu, un alt apostol al românilor, luptător pentru unirea lor. În prezent se consideră, aproape în unanimitate, că Hora Unirii” a fost jucată pentru prima dată la 24 ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn şi la Bucureşti, după ce fusese ales domn al Moldovei, la 5 ianuarie de abia trecut.
O pictură vestită schimbă un pic perspectiva istorică. Este celebra Horă a Unirii la Craiova”, pictată de Theodor Aman, în 1857. Scena realizată de artist pe un panou de lemn arată, într-o noapte luminată de făclii, o mulţime de oameni entuziaşti, prinşi mână cu mână” într-o horă precum cele jucate de români. Realizarea artistică este deosebită şi, observând modul cum sunt prinse mânile, parcă auzi ritmul şi versurile Horei Unirii. Fişa tehnică a acestei picturi esenţiale pentru istoria românilor vorbeşte chiar de evenimentul surprins de artist, ziua de 9 octombrie 1857 când, la Craiova, s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii”.
Istoria ne oferă şi explicaţia simplă a acestei constatări şi vine de la autorul muzicii pe care au fost puse versurile lui Alecsandri, este vorba de compozitorul Alexandru Flechtenmacher. Dintr-o familie germană din Braşov, Alexandru Flechtenmacher s-a născut la Iaşi, unde tatăl său, jurist sas, se stabilise. Dar, în perioada 1853-1858, deci chiar înaintea Unirii din 1859, compozitorul sas născut la Iaşi, Alexandru Flechtenmacher, locuia şi lucra la Craiova. Acolo se pare că s-a petrecut şi momentul de inspiraţie în care compozitorul s-a aşezat la pian şi a compus melodia legendară.
La foarte scurt timp, mai exact la 9 octombrie 1857, locuitorii Craiovei, entuziaşti susţinători ai Unirii Principatelor, au pus în fapt hora compusă de concitadinul lor compozitor, pe versurile inspirate ale lui Vasile Alecsandri. Pictorul Theodor Aman a asistat la acest eveniment şi, în aceeaşi toamnă a anului 1857, a pictat “Hora Unirii la Craiova”. Dincolo de valoarea sa artistică şi estetică, pictura sa este un document istoric extrem de preţios, o adevărată cronică vizuală.
O imagine spune mai mult decât cuvintele, susţin, mereu, jurnaliştii, dar important este să ştim să o privim. Punând cap la cap datele cronologice aduse în discuţie, constatăm o susţinere entuziastă a ideii unirii celor două principate române, Moldova şi Muntenia, cu mult timp înaintea gestului politic al dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza. Soarta celor două principate se afla de ceva timp în atenţia marilor puteri europene ale timpului. În acest timp, însă, românii şi liderii lor luptau de-a dreptul pentru acest deziderat.
Unirea Principatelor nu a fost o conjunctură fericită şi nici un simplu moment de abilă inspiraţie politică, ci aspiraţia de secole a celor care trăiau în cele două voievodate. Precedentul vine din anul 1600, când domnitorul Munteniei, Mihai Viteazul, a reuşit să unească toate cele trei principate româneşti, Transilvania venind alături de Moldova şi Muntenia. După două secole şi jumătate, la mijlocul tumultosului secol al XIX-lea, românii îşi dădeau “mână cu mână”, învârtind “hora frăţiei pe pământul României”
