Unirea românilor

Într-un interviu, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus, direct şi fără ezitare, că, în cazul unui referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România, ea ar vota pentru acest pas istoric. O ciudată uimire i-a lovit pe mulţi, cei cu vizibilitate publică formulând şi o serie de posibile argumente care să le justifice abordarea.

Marius Tiţa, 18.01.2026, 09:04

Pe o scenă plină de subiecte fierbinţi, de mare şi dureroasă actualitate, tot s-a găsit loc suficient şi pentru o declaraţie de cea mai frumoasă normalitate. Într-un interviu, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus, direct şi fără ezitare, că, în cazul unui referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România, ea ar vota pentru acest pas istoric. O ciudată uimire i-a lovit pe mulţi, cei cu vizibilitate publică formulând şi o serie de posibile argumente care să le justifice abordarea. De fapt, poziţia exprimată de preşedinta Republicii Moldova este, în esenţă, una obişnuită, normală.

Însă, exprimarea ei într-un ocean de ignoranţă sau făţărnicie demonstrează curajul omului politic, demnitatea şi onestitatea poziţiei sale. Mai ales că simpla cunoaştere a istoriei demonstrează că atitudinea pro-unionistă a românilor dintre Prut şi Nistru este firească şi naturală, venind din interiorul aceluiaşi popor pe care istoria l-a plasat sub diferite influenţe şi în spatele unor frontiere străine de interesul lor.

Principatul românesc al Moldovei exista deja de sute de ani atunci când armata ţarului a ajuns la frontierele sale. Avansarea Rusiei în nordul Mării Negre, în detrimentul Imperiului otoman, este numită politica salamului tăiat în felii succesive. De fapt, seamănă mai mult cu o luptă sumo, în care doi giganţi se împing unul pe altul pentru stăpânirea spaţiului.

Treptat, după o serie de războaie ruso-turce succesive, urmate de tratate de pace ce consfinţeau o realitate nouă, armata ţarului ajungea la Nistru, frontiera estică a Moldovei. În 1812, în urma unui tratat de pace cu turcii, Rusia ajunge să încorporeze jumătatea estică a Moldovei, pământurile dintre Prut şi Nistru. Se consideră că le-a luat de la Imperiul otoman, cu care se aflase într-un nou război. Acum mai bine de două secole, deci, a fost prima când Imperiul ţarist a luat, cu acte, un teritoriu locuit din vechime de români, parte a principatului român al Moldovei.

În 1859, la 24 ianuarie, principatul român al Munteniei, numit şi Valahia sau Ţara Românescă, a decis să îl aleagă pe tronul său pe domnitorul deja ales al principatului românesc al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, realizând, astfel, o unire de facto a celor două state româneşti. În scurt timp, Principatele Unite vor lua numele de România, consfinţind crearea statului român modern.

În urma Primului Război Mondial, fosta gubernie rusească, devenită Republica Democratică Moldovenească, care îşi proclamase independenţa de noul stat rusesc, comunist, a ales, prin vot, firesc, unirea cu Regatul Român. La sfârșitul aceluiași an 1918, Transilvania, al treilea mare principat cu populație majoritar românească, a votat, la Alba Iulia, unirea cu România. Perioada interbelică a fost un moment de maximă înflorire a societății românești, cu majoritatea covârșitoare a românilor reuniți în interiorul acelorași frontiere.

Numai până în 1940, însă, când Uniunea Sovietică, condusă dictatorial de Stalin, bazându-se pe pactul de neagresiune cu Germania lui Hitler, a dat României un ultimatum prin care cerea cedarea rapidă a Basarabiei, pământurile românești dintre Prut și Nistru, cele luate prima dată de Rusia țaristă, în 1812. Aici a fost constituită Republica Moldova, o parte a României în care românilor li s-a spus că nu sunt români, subliniindu-se o identitate moldovenească ridicată la nivel de etnicitate, alfabetul latin a fost înlocuit cu cel chirilic iar limba a fost impregnată cu tot felul de inserții rusești deloc potrivite.

În 1991, când dispare Uniunea Sovietică, Republica Moldova devine stat independent, România fiind primul stat care i-a recunoscut acest statut. Româna redevenise limba oficială, alfabetul latin revenise la locul lui iar Pactul germano-sovietic de împărțire a Europei, în urma căruia estul Moldovei fusese răpit de Stalin, a fost condamnat oficial. În prezent, reafirmarea vechilor teorii sovietice anti-românești nu înseamnă decât continuarea politicii staliniste de deznaționalizare, de respingere a unor evidențe istorice, de falsificare a memoriei, de zdrobire a sentimentelor naționale. Afirmând o realitate istorică, la 35 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, este nu numai o normalitate ci și o necesitate, mai ales în condițiile actuale de securitate europeană.

Sub conducerea președintei Maia Sandu, Republica Moldova spune lucrurilor pe nume, în spiritul adevărului și normalității, principii de bază în democrațiile vest-europene. În același timp, în dura realitate a imprevizibilelor ecuații internaționale, exprimarea răspicată în problema identității și reunirii românilor este un act de curaj necesar.