Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

BNR și tezaurul României de la Moscova

BNR lansează un lobby internaţional pentru restituirea aurului românesc confiscat de Moscova în timpul Primului Război Mondial.

BNR și tezaurul României de la Moscova
BNR și tezaurul României de la Moscova

, 21.11.2023, 11:35

Banca Naţională a României (BNR) va lansa mai multe evenimente prin care doreşte să reafirme că România are un drept de creanţă deplin valabil din punct de vedere istoric şi juridic asupra tezaurului românesc evacuat la Moscova. Proiectul porneşte de la constatarea că în străinătate, chiar printre decidenţii europeni, problema tezaurului a rămas în mare parte necunoscută, de aceea, un prim pas va fi informarea membrilor Parlamentului European şi aducerea acestei teme în atenţia comunităţii internaţionale.



BNR a pus consecvent în aplicare, începând din anul 1991, o strategie privind prezentarea pentru opinia publică internă şi externă a problematicii tezaurului trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial şi apoi sechestrat de Uniunea Sovietică, a precizat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unui seminar pe această temă organizat, recent, la sediul Băncii Centrale.



El a adăugat că, în acest an, când se împlinesc 107 ani de la evacuarea spre Moscova a tezaurului României, BNR îşi propune să relanseze procesul de internaţionalizare a problematicii legate de această temă. Mugur Isărescu:



“Tezaurul BNR, tezaurul de aur evacuat la Moscova, depozitat într-o ţară aliată, cu documentele de rigoare, cu acord internaţional recunoscut şi validat de istorie, rămâne singurul caz în care rezerva de aur monetar este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului că va fi returnat oricând, la cererea proprietarului, pentru ca ulterior aceste obligaţii asumate, conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale, să nu fie respectate.”



Mugur Isărescu a subliniat că BNR a derulat permanent acţiuni în direcţia recuperării tezaurului, care au culminat cu recunoaşterea, în cadrul comisiei comune româno-ruse dedicate discutării acestei teme, a faptului că actele prezentate de partea română reprezintă documente autentice, cu valoare de tratat internaţional, care atestă depunerea de către România în Rusia, la Moscova, a bunurilor tezaurului său, inclusiv cel al BNR.



La Banca Centrală există încă din 1922 un dosar care cuprinde toate documentele originale legate de evacuarea tezaurului românesc, dosar predat de-a lungul timpului de la un guvernator la altul, inclusiv în perioada comunistă. În timpul Primului Război Mondial, din cauza situației dificile de pe front, BNR a luat măsuri pentru punerea la adăpost a tezaurului său. Potrivit documentelor oficiale, în total, în decembrie 1916 și iulie 1917, BNR a depus la Moscova 91,48 tone de aur fin, dar și bijuteriile reginei Maria.



În octombrie 1917, bolșevicii conduși de V. I. Lenin au cucerit puterea și, în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România, arestarea ministrului României la Petrograd și confiscarea tezaurului României depus la Moscova. Rezerva actuală a Băncii Centrale este doar cu puțin mai mare decât aurul românesc de la Moscova, anume 103,6 tone, la o valoare estimată de 5,6 miliarde de euro.




RadioRomaniaInternational · BNR și tezaurul României de la Moscova



Nicuşor Dan (foto: presidency.ro)
În actualitate marți, 10 martie 2026

România şi Piaţa Unică

Preşedintele Nicuşor Dan i-a transmis luni preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, faptul că România îşi doreşte „o Piaţă...

România şi Piaţa Unică
sursă foto: pixabay.com@ClickerHappy
În actualitate marți, 10 martie 2026

Scenarii pentru scăderea preţului la combustibili

Conflictul din Orientul Mijlociu a determinat o serie de schimbări negative pe piața combustibililor, ducând la creșterea cotaţiei barilului de...

Scenarii pentru scăderea preţului la combustibili
Sursa foto: Kelly Sikkema / unsplash.com
În actualitate luni, 09 martie 2026

Campania Stai sigur pe net – Provocările virale, de la „glumă” la tragedie

Alături de alte ţări europene şi România discută despre adoptarea unei Legi a Majoratului Digital, care stabilește vârsta de 16 ani ca prag...

Campania Stai sigur pe net – Provocările virale, de la „glumă” la tragedie
Pompă benzină / Sursa foto: pixabay.com
În actualitate luni, 09 martie 2026

Îngrijorări privind prețul combustibililor

Orientul Mijlociu, una dintre cele mai importante regiuni producătoare de petrol din lume, are un rol major în stabilirea echilibrului dintre...

Îngrijorări privind prețul combustibililor
În actualitate luni, 09 martie 2026

Profesorii vor boicota simulările naţionale

Sindicaliştii din sistemul românesc de învăţămân îşi reiau în forţă protestele faţă de politicile sociale şi salariale ale...

Profesorii vor boicota simulările naţionale
În actualitate vineri, 06 martie 2026

Interviu cu ambasadorul Germaniei în România

Discuția s-a concentrat pe robustețea relațiilor bilaterale, legăturile economice și vitalitatea schimburilor culturale, subliniind totodată...

Interviu cu ambasadorul Germaniei în România
În actualitate vineri, 06 martie 2026

Parteneriat strategic România – Polonia

Preşedinţii român şi polonez, Nicuşor Dan şi Karol Nawrocki, au declarat, joi, cu ocazia convorbirilor bilaterale pe care le-au avut la...

Parteneriat strategic România – Polonia
În actualitate vineri, 06 martie 2026

Preţul gazelor pentru populaţie rămâne plafonat

Din experiența liberalizării complete a pieței de energie electrică, la 1 iulie 2025 – de când prețurile la curent s-au dublat sau chiar...

Preţul gazelor pentru populaţie rămâne plafonat

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company