Unul din cinci tineri europeni se confruntă cu probleme de sănătate mintală, iar mai mult de 50% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani au raportat că în ultimele 12 luni au avut dificultăți emoționale.
Banca Europeană de Investiții va oferi consultanță tehnică şi financiară municipiului Ploiești pentru proiectele de transport ecologic, în contextul unor eforturi la nivel european de a face viața urbană mai sănătoasă pentru oameni și pentru mediu.
Comisia Europeană și partenerii sociali interprofesionali europeni au semnat un nou Pact pentru Dialogul Social European. Promovarea dialogului social este recunoscută ca obiectiv comun al UE și al statelor membre.
Uniunea Europeană atrage atenția asupra unei noi dezinformări care circulă online și dă asigurări că nu încearcă și nu va încerca vreodată să confiște economiile oamenilor. În plus, mai spun responsabilii comunitari, Uniunea nu îi va forța în niciun fel pe cetățeni să investească pe pieţele de capital.
Importurile de soia la nivelul Uniunii Europene sunt fie blocate, fie excesiv de scumpe. Europarlamentarii, membrii ai Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European caută soluții pentru a debloca situația actuală.
Euranet Plus Panorama is a weekly news review that showcases our network’s wide-ranging coverage of EU-related stories.
Consumatorii europeni au încredere în siguranța produselor achiziționate și sunt de părere că drepturile lor sunt respectate. Cele mai multe îngijorări sunt legate de cumpărăturile online.
Peste două treimi dintre consumatorii europeni au încredere în siguranța produselor pe care le cumpără şi cred că le sunt respectate drepturile de către comercianți, relevă datele unui studiu publicat de Comisia Europeană. Totuşi, pericole există.
Comisia Europeană a prezentat un plan de acţiune pentru consolidarea sectorului auto, aflat într-un moment critic, din cauza schimbărilor...
Comisia Europeană a adoptat noi propuneri care vor reduce birocrația și vor simplifica normele UE pentru cetățeni și întreprinderi, în special cele care privesc sustenabilitatea Pactului Verde.
Comisia Europeană vrea să îşi reducă dependenţa de Asia pentru antibiotice şi alte medicamente esenţiale. O nouă lege privind aceste medicamente a fost prezentată în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
UE și Coreea de Sud au încheiat negocierile pentru un Acord de comerț digital (DTA) emblematic, subliniind angajamentul lor față de un parteneriat puternic și de încredere, potrivit pentru a face față evoluțiilor digitale rapide de astăzi.
Uniunea Europeană se confruntă cu un deficit de 1,2 milioane de cadre medicale, iar stresul profesional afectează semnificativ medicii și asistentele. Lipsa personalului agravează situația, reducând interesul pentru carierele medicale, în timp ce formarea profesională rămâne insuficientă.
Valoarea comerțului UE cu fier și oțel a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, deși cantitățile exportate au scăzut. Statele Unite Ale Americii au fost al doilea cel mai mare importator de astfel de produse.
Uniunea Europeană a Competențelor este o inițiativă-cheie prin care executivul comunitar vrea să construiască o bază solidă prin educație și formare profesională în toate statele membre.