Începuturile deportărilor evreilor din România

Începuturile deportărilor evreilor din românia Acum 75 de ani, pe 9 octombie 1941, începea deportarea evreilor din România cu evreii din Bucovina. În total, 140.000 de evrei din România au murit în lagărele de concentrare din Transnistria.

Acum 75 de ani, pe 9 octombie 1941, începea deportarea evreilor din România cu evreii din Bucovina. În total, 140.000 de evrei din România au murit în lagărele de concentrare din Transnistria. Alţi 130.000 de evrei din Transilvania de Nord, teritoriu românesc intrat în componenţa Ungariei în 1940, au avut aceeaşi soartă în lagărele naziste. Prigoana împotriva evreilor începea însă din timpul guvernului Goga-Cuza, care a funcţionat între 29 decembrie 1937 şi 10 februarie 1938, prin adoptarea de legi rasiale. Pe 21 ianuarie 1938, Decretul 169 revizuia cetăţenia română şi 225.222 de persoane, adică 36,50% din evreii români, în consecinţă, o pierdeau.

 

Persecutarea evreilor a continuat în timpul guvernului germanofil condus de Ion Gigurtu din vara anului 1940. Pe 8 august 1940, la propunerea primului ministru Gigurtu, regele Carol al II-lea semna Decretul-lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România. Decretul introducea măsuri discriminatorii pentru evreii români cum ar fi inegalitatea în faţa legii, obligaţii fiscale sau muncă fizică, interzicerea de dobândire de proprietăţi, înlăturarea din aparatul administrativ, segregarea învăţământului şi interdicţia de a purta nume româneşti. Un al doilea decret interzicea în mod expres căsătoriile mixte, pedeapsa fiind închisoarea de la 2 la 5 ani, în cazul încălcării legii.

 

Pe 23 august 1939, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică încheiau celebrul pact Ribbentrop-Molotov prin care îşi împărţeau teritoriile ţărilor din Europa de Est. Drept urmare, Uniunea Sovietică a adresat României pe 26 şi 27 iunie două ultimatumuri în care cerea cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord în două zile. În timpul retragerii armatei şi administraţiei române şi intrării sovietice, o parte din populaţia evreiască a oraşelor basarabene au huiduit şi atacat armata română şi a aplaudat trupele sovietice fapt care a constituit un motiv pentru continuarea persecutării evreilor în întregul lor. După ce România a reluat controlul asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord, în vara anului 1941, politicile antisemite au devenit mai sistematice şi pe 9 octombrie 1941 începea calvarul evreilor români. Istoricul Andrei Oişteanu a arătat motivele pentru care 9 octombrie a devenit ziua comemorării Holocaustului în România.

 

”9 octombrie, prin decizia Parlamentului României, a devenit ziua naţională a comemorării Holocaustului din România. Este o zi importantă, nu numai pentru evrei, ci pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Am participat eu însumi în consiliul care a decis în ce zi să comemorăm capitolul românesc al Holocaustului. Nu am vrut să-l facem în ianuarie, când este ziua internaţională a comemorării Holocaustului mondial deoarece în România nu Holocaustul european este negat, minimalizat sau trivializat, ci capitolul românesc al Holocaustului. Şi atunci, am preferat să punctăm anume în această zi de 9 octombrie, o zi care apare din documente. Am să citesc un fragment din ordinul prefectului din Bucovina din care rezultă că, pe 9 octombrie, a început deportarea evreilor din Bucovina, şi apoi din Basarabia în lagărele din Transnistria. Fragmentul sună aşa: astăzi, 9 octombrie 1941, pleacă cu trenul populaţia evreiască din comunele Iţcani şi Burdujeni, precum şi cei din oraşul Suceava.”

 

Drumul spre Transnistria era drumul pierzaniei. Dar trenurile morţii începuseră să plece din gările româneşti încă din luna iunie 1941, când autorităţile militare şi civile române au organizat şi condus pogromul din Iaşi, capitala Moldovei, în urma căruia au murit 13.000 de evrei. Pe plăcile comemorative de azi din gările şi la sinagogile din oraşele bucovinene Rădăuţi, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Suceava se poate citi că în toamna anului 1941 au fost deportaţi din Bucovina 91.845 de evrei din ordinul lui Ion Antonescu. Însă în timpul deportărilor din Bucovina s-a remarcat personalitatea lui Traian Popovici, primarul oraşului Cernăuţi, care a salvat de la deportare aproximativ 19.000 de evrei. Istoricul Andrei Oişteanu a rememorat începuturile genocidului evreiesc de acum 75 de ani.

 

”Chiar de la gara Burdujeni s-a plecat, în vagoane de marfă, apoi, pe drum, cei care mergeau mai şontâc a fost împuşcaţi şi lăsaţi pe marginea drumului. Motiv pentru care Goebbels îşi nota în jurnal că românii nu ştiu să organizeze bine un genocid, lăsând morţi în urma lor care dădeau naştere infecţiilor şi bolilor. Bineînţeles că evreii au fost complet jefuiţi, li s-a luat toată averea, a trebuit chiar să predea cheile caselor, banii şi bijuteriile. De altfel, tot în acel ordin se spunea că vor fi împuşcaţi cei care ascundeau valorile. Până la urmă, evreii care nu au murit pe drum au ajuns în lagăre unde nu au fost gazaţi, dar au fost ba împuşcaţi, ba au murit de multele boli şi foametea care bântuia lagărele.”

 

Evreii din Basarabia au avut de suferit şi ei aceleaşi persecuţii. În luna octombrie 1941 au fost înfiinţate ghetouri şi lagăre de muncă în peste 150 de localităţi, din octombrie 1941 până în august 1942 au fost deportaţi aici 150.000 de evrei din nordul României (Bucovina, Moldova de Nord şi Basarabia), din care au supravieţuit aproximativ 50.000. Evreii basarabeni au fost folosiţi la muncă forţată, mai ales la construcţia de drumuri. Cea mai impresionantă era situaţia copiilor, mulţi dintre ei rămaşi fără părinţi sau rude apropiate. 22% dintre deportaţi erau copii şi aproximativ 20.000 de copii aveau să moară de foame, frig şi boli.

 

Pe 9 octombrie 1941 era începutul sfârşitului pentru minoritatea de peste 700.000 de evrei a României Mari. Holocaustul a fost, prin monstruozitatea sa, faţa diabolică a imaginaţiei umane alături de Gulagul comunist, cealaltă întruchipare a Răului în istorie.


www.rri.ro
Publicat: 2016-10-17 11:56:00
Vizualizari: 1255
TiparesteTipareste