O nouă etichetare a anvelopelor în UE

o nouă etichetare a anvelopelor în ue Anvelopele comercializate în Uniunea Europeană vor avea etichete mai vizibile pentru consumatori, iar regulamentul de etichetare va fi extins și pentru pneurile pentru autocamioane și pentru autobuze.

Anvelopele comercializate în Uniunea Europeană vor avea etichete mai vizibile pentru consumatori, iar regulamentul de etichetare va fi extins și pentru pneurile pentru autocamioane și pentru autobuze. Aceasta este doar una dintre modificările discutate la reuniunea miniștrilor comunitari ai energiei, organizată la începutul acestei săptămâni la Bruxelles, în cadrul președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Principalul obiectiv al regulamentului privind etichetarea pneurilor este de a face transportul rutier mai eficient din punct de vedere economic și ecologic, precum și mai sigur, prin promovarea pneurilor eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil și cu zgomot exterior de rulare redus. Eticheta unei anvelope conține informații privind clasa de eficiență a consumului de combustibil, clasa de aderență pe suprafețe umede, clasa zgomotului de rulare și valoarea măsurată a zgomotului, toate clasele de eficiență fiind de la A la G. De menționat este faptul că nivelul de performanță al acestor trei parametri de pe etichetă este declarat de către producători, fără nicio verificare de către terți. 

Pe noua etichetă vor fi și informații despre aderența pe zăpadăși pe gheață. Pneurile reșapate vor avea la rîndul lor etichete, după ce va fi elaborată o metodă de testare adecvată a performanțelor acestora. În regulament există şi o clauză de revizuire care prevede posibilitatea includerii pe viitor a încă doi parametri, kilometrajul şi abraziunea. Oficialii europeni și miniștrii energiei au acceptat faptul că includerea kilometrajului nu este fezabilă pentru moment, deoarece nu există o metodă de încercare standardizată fiabilă, precisă și reproductibilă pentru determinarea numărului de kilometri care pot fi parcurși de pneuri. 


În ceea ce privește abraziunea, Dominique Ristori, director general la Directoratul General pentru Energie al Comisiei Europene, a spus: "Abraziunea este o sursă majoră pentru microparticule eliberate în mediul înconjurător. Așadar sperăm ca tehnologia să progreseze și să ne permită să avem și acest parametru şi sunt încrezător că ne vom atinge obiectivul în acest caz."

            

Particulele provenite din uzura pneurilor și a drumurilor contribuie la poluarea aerului. Deoarece celelalte surse de poluare a aerului, precum emisiile vehiculelor, sunt reglementate, este posibil să particulelor provenite din uzura penurilor să li se acorde o atenție crescută, însă în acest moment nu este elaborată o metodă de măsurare standardizată. Totuși, în mai multe studii, pneurile sunt indicate drept o importantă sursă potențială de poluare microplastică a oceanelor.

            

Etichetarea pneurilor pare un subiect de interes numai pentru consumatori, însă principala problemă este de protejare a mediului. Sectorul transporturilor reprezintă o treime din consumul energetic al UE, consum care s-ar putea diminua datorită unui consum eficient de combustibil. Rezistența lor la rulare se reflectă în proporţie de 20 până la 30% din consumul de combustibil. Din acest motiv, reducerea rezistenței la rulare este importantă pentru reducerea consumului de combustibil și, totodată, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.



www.rri.ro
Publicat: 2019-03-07 10:26:00
Vizualizari: 826
TiparesteTipareste