Andrei Epure debutează cu “Nu mă lăsa să mor”
În rubrica de astăzi vă propunem un scurt dialog cu regizorul Andrei Epure, coscenarist alături de Ana Gheorghe, al filmului “Nu mă lăsa să mor”.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Sabău, 17.01.2026, 15:23
Dacă săptămâna trecută am prezentat filmul “Dinți de lapte”, în rubrica de astăzi vă propunem un scurt dialog cu regizorul Andrei Epure, coscenarist alături de Ana Gheorghe, al filmului “Nu mă lăsa să mor”. Prezentat în premieră mondială la Locarno, în secțiunea dedicată noilor voci ale cinematografiei, filmul explorează deliberat o zonă de ambiguitate, oscilând între un horror arthouse și o comedie absurdă despre moarte, combinație care definește umorul ireverențios prezent și în alte scenarii semnate de Andrei Epure.
Regizorul Andrei Epure extinde în „Nu mă lăsa să mor” povestea din „Interfon 15”, prezentat în 2021 în „La Semaine de la Critique”, secțiunea Festivalului de la Cannes, explorând în debutul său de lungmetraj o lume în care granița dintre absurd și fragilitatea umană devine tot mai subțire. Filmat timp de 26 de zile în Eforie, Mangalia, Neptun, Olimp și București, „Nu mă lăsa să mor” urmărește eforturile Mariei (interpretată de Cosmina Stratan), care încearcă să organizeze înmormântarea enigmaticei sale vecine, Isabela (interpretată de Elina Löwensohn). Un gest omenesc o aruncă într-un labirint de birocrație, întâlniri stranii și tăceri apăsătoare.
Povestea din „Nu mă lăsa să mor” s-a născut dintr-o amintire a coscenaristei Ana Gheorghe despre o vecină singuratică care a murit aproape de casa ei. “În esență, filmul este un strigăt împotriva uitării”, spune Ana Gheorghe, care este și producătoarea filmului. Am discutat cu Andrei Epure despre felul în care a construit portretul personajului principal din „Nu mă lăsa să mor” și despre sursele sale de inspirație.
„Mă interesa cum aș putea să portretizez pe cineva în absență, adică o persoană care devine mai prezentă după moarte decât a fost în viață. Într-un fel cumva simplist, post-mortem este singura manieră în care poți construi un portret al cuiva, pentru că moartea oferă o finalitate, iar această finalitate ne permite să tragem niște concluzii, chiar dacă și ele se bazează tot pe observații fragmentare. De exemplu, portretul personajului Isabelei este alcătuit din doar câteva elemente: vorbea cu copacii, avea doi câini, a fost profesoară de latină și avea un copil.
Mă interesa, de asemenea, ce poate să lase în urmă o viață misterioasă a unui personaj enigmatic. În cazul ăsta, ce rămâne după moartea acestei femei sunt doi câini. Ce pot transmite cei doi câini spre femeia respectivă, în absența ei? Am încercat să explorez acest lucru, ce rămâne după moartea cuiva. M-a atras acest subiect și pentru că are legătură cu copilăria mea. Am copilărit în Gorj, la Alimpești, si pot spune că am avut o relație foarte specială cu bunica și străbunica. A fost, printre altele, un film făcut și din dorința de a comunica cu animalele, dar și cu amintirile copilăriei mele.”
Am discutat cu Andrei Epure și despre cum povestea din „Nu mă lăsa să mor” oscilează între mai multe registre și despre felul în care această ambiguitate stilistică reflectă intențiile sale artistice.
„Acum îl văd ca pe un film situat la limită, și cred că acesta e cel mai bun mod să îl descriu. Mă refer la o zonă liminală, undeva între realism și fantastic, între comedie și horror — o combinație care, bănuiesc, poate deranja. Chiar și momentele comice sunt oarecum inconfortabile; nu e întotdeauna clar dacă sau când trebuie să râzi, uneori nu poți distinge care a fost intenția regizorului sau a scenaristului. Pe scurt, nu știi dacă secvențele respective au fost regizate pentru a provoca râsul sau pentru a crea o senzație diferită. Eu nu am fost la proiecția de la București, la Les Films de Cannes a Bucarest, pentru că îmi este greu să merg la proiecții, dar am aflat de la cei care au fost că s-a râs în momente în care eu nu m-aș fi așteptat. Cred că publicul a simțit nevoia unei forme de eliberare, de relaxare. Era ca și cum oamenii se întrebau: Ce vrea filmul ăsta de la mine? Și asta îmi place foarte mult. A existat și intenția aceasta, de a face un film care pornește realist și apoi se deschide către alte zone —le-aș numi transcendentale sau suprarealiste. Am aplicat această falsă dihotomie pe tot parcursul filmului, atât la nivel de stil, cât și de ton, inclusiv pe partea de sound design. Adică povestea rămâne cumva întotdeauna într-o etapă intermediară.”
Produs de Saga Film, filmul „Nu mă lăsa să mor”, propune spre dezbatere și o realitate care devine alarmantă: oamenii care trăiesc în singurătate. Potrivit studiului „Dimensiunile singurătății” realizat de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, în parteneriat cu Kantar Romania, peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se confruntă cu singurătatea, iar aproape 310 de mii dintre ei o resimt foarte puternic.
Dincolo de povestea ficțională, filmul aduce în atenție o realitate ignorată a României: vieți care se sting în tăcere, vecini pe care îi descoperim abia când nu mai sunt, oameni care devin vizibili doar în momentul morții. În acest context, parteneriatul cu Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor susține o misiune comună: de a readuce în discuție tema izolării persoanelor în vârstă și de a încuraja publicul să se implice activ. Organizația îndeamnă spectatorii filmului să devină voluntari, să ofere sprijin, timp și companie celor care trăiesc singuri – gesturi mici care pot schimba vieți.
