Solenoid, cartea anului 2017 în Spania

Mircea Cărtărescu a fost desemnat, la începutul lunii aprilie, la Buenos Aires, câștigătorul prestigiosului Premio Formentor de las Letras 2018.

Corina Sabău, 05.05.2018, 11:56

Mircea
Cărtărescu a fost desemnat, la începutul lunii aprilie, la Buenos Aires,
câștigătorul prestigiosului Premio Formentor de las Letras 2018 , unul dintre
cele mai importante premii literare din lume, pentru întreaga sa operă, care,
conform declarației juriului, este destinată să impulsioneze transformarea
radicală a conştiinţei umane. Juriul, din a cărui componenţă a făcut parte scriitorul
Alberto Manguel (distins cu Premiul Formentor 2017), a remarcat, de asemenea, forța
narativă cu care autorul Solenoidului a reușit să extindă limitele ficțiunii,
subliniază cotidianul El País. Aflat
deja la a doua ediție, Solenoide a fost extrem de bine primit de critica
literară și de presa culturală spaniolă și sud-americană, fiind desemnată cea
mai bună carte din 2017 în La Vanguardia, El Periódico, The New York Times en
español, bucurându-se de cronici entuziaste în numeroase alte publicații.
Solenoide este o capodoperă scrie Andrés Ibáñez, ABC Cultural. Mircea
Cărtărescu a scris cea mai importantă carte a sa notează Robert Saladrigas, La Vanguardia. O lectură
esențială consideră Babelia, suplimentul cultural al publicaţiei El Pais, iar
El Correo adaugă: O carte mare, excepțională, de neuitat. Recent,Librăria
Humanitas de la Cișmigiu a fost gazda unei discuții-eveniment despre ediția
spaniolă a romanului Solenoid de Mircea Cărtărescu, publicată la editura
madrilenă Impedimenta la scurt timp după apariția în limba română, în
traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, cu o postfață semnată de criticul literar
Marius Chivu. La evenimentul dedicat ediției în spaniolă a romanului Solenoid au participat,
alături de Mircea Cărtărescu, traducătoarea Marian Ochoa de Eribe şi Enrique Redel, directorul Editurii Impedimenta. Au mai fost
prezenţi Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, criticul Marius Chivu şi
fondatorul editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu.

În deschiderea
evenimentului, Mircea Cărtărescu a făcut o pledoarie în favoarea traducerii,
considerând că traducătorii nu se rezumă doar la a traduce cuvinte dintr-o
limbă într-alta. Ei duc
peste graniţă conţinuturi psihologice, comportamentale, străvechi culturale,
mitice, identităţi ale altora pe care le traduc în propria identitate. Acest
lucru este infinit de greu cu cât aceste identităţi culturale sunt mai diferite
una de cealaltă. Mircea Cărtărescu. Este relativ simplu să traduci conţinuturi
asemănătoare, care pornesc din culturi asemănătoare, din lumi asemănătoare. Este
simplu ca eu să înţeleg mentalitatea unor francezi sau germani contemporani.
Este însă din ce în ce mai greu să înţelegi mentalitatea scufundată, a unor
fiinţe medievale. Este mai greu să traduci într-o altă limbă Divina Comedia
decât să traduci Muntele Vrăjit sau un contemporan. Depărtarea în spaţiu, timp
şi mentalităţi sunt impedimente mari pentru actul traducerii. Acolo unde nu
există traducere se petrece, aproape inevitabil, exterminarea. Traducerea
înseamnă o cunună de lauri, o creangă de măslini. Traducerea înseamnă poate
lucrul cel mai important care li se întâmplă fiinţelor omeneşti. Pentru că se întâmplă dincolo de ce desparte aceste
fiinţe, iar ceea ce le desparte nu înseamnă numai graniţe, sau numai limbi
diferite. Înseamnă mentalităţi întregi. Mentalităţi individuale, mentalităţi
ale unor popoare, mentalităţi ale unor grupuri mari. Medierea, traducerea este
un act fundamental. De aceea, eu am o imensă admiraţie pentru traducători.
Pentru literatura română noi nu avem decât trei patru traducători pentru
fiecare ţară. Este o penurie cumplită. Şi este normal ca toţi scriitorii români
să fie traduşi la un moment dat, dar vorbim doar de aceşti trei patru
traducători şi de aceea este o competiţie sufoacantă. Vreau să-mi mărturisesc gratitudinea
extraordinară nu pentru faptul că sunt tradus în o mulţime de limbi, ci pentru
că sunt tradus aşa cum trebuie. Degeaba eşti tradus în 100 de limbi,
dacă eşti tradus prost. Ţi se face un deserviciu. Ţi se pune o mască ce nu te
reprezintă. Dar dacă eşti tradus bine, cartea este reinventată pur şi simplu
într-o altă limbă. De aceea, sunt foarte fericit că lucrez cu cei mai buni
traducători în acest moment, în cel puţin 10-15 limbi europene. Sunt absolut
fericit din acest punct de vedere. De asemenea, sunt fericit că lucrez cu
câţiva editori minunaţi. Aşa că le mulţumesc traducătoarei Marian Ochoa de
Eribe şi editorului Enrique Redel.

Marian Ochoa
de Eribe a făcut cunoscute în Spania opere ale unor clasici ai literaturii
române, precum Panait Istrati, Mihail Sebastian sau Mircea Eliade. Solenoid n-a
fost, pentru ea, prima întîlnire cu opera lui Mircea Cărtărescu, din care mai
tradusese, pentru editura Impedimenta, Ruletistul (2010), Travesti (2011), Nostalgia (2012) şi Frumoasele străine
( 2013). În prezent, se ocupă de traducerea Levantului lui Mircea Cărtărescu. Marian
Ochoa de Eribe despre impactul pe care l-a avut asupra ei Solenoid: Un
an de zile am lucrat la traducerea Solenoid-ului izolându-mă de rest. Am tradus
aproape în fiecare zi. Bineînţeles că am avut palpitaţii, că m-am confruntat cu
insomnii şi coşmaruri. La fel a păţit şi Enrique atunci când a început lectura
volumului, m-a sunat într-o zi şi mi-a spus că înţelege ce i-am povestit. Aş
vrea să spun că sunt întru totul de acord cu Gabriel Liiceanu în ceea ce
priveşte cele trei capitole, cele trei trepte extraordinare ale literaturii din
Solenoid. Cînd încheiam un capitol mă gândeam că nu se poate – literar, estetic
vorbind, mai mult. Ştiu că împart acest sentiment – în privinţa receptării
Solenoid-ului – cu mulţi cititori. Această carte te schimbă definitiv.
Traducerea literaturii lui Mircea Cărtărescu pe mine m-a schimbat existenţial.
Dar am şi o tristeţe, mi-ar plăcea să fiu o cititoare naivă. Dar, ca
traducătoare, nu mai pot fi ca ceilalţi.

Enrique
Enrique Redel, directorul Editurii Impedimenta, a vorbit despre fenomenul
Cărtărescu, existent deja de câţiva ani în Spania şi s-a declarat fascinat de Solenoid: În
ceea ce mă priveşte pentru mine a fost o experienţă fizică, de-a dreptul
organică. Citeam pur şi simplu fără să mă opresc, deşi această carte ar trebui
să fie citită picătură cu picătură. În timpul lecturii, realitatea s-a schimbat
profund pentru mine. Am început să am şi eu coşmaruri, cum spunea şi Marian,
m-am trezit cu un braţ amorţit, aveam impresia că aproape paralizase, mi se părea
că domnul care-şi bea în fiecare dimineaţă cafeaua în faţa casei e o plăsmuire
a minţii mele. Chiar îi invidiez pe cei care sunt capabili să citească picătură
cu picătură, aşa cum spuneam mai devreme. Pe Internet găsim multe comentarii
ale celor care au abordat această metodă de lectură şi care vorbesc despre
diferitele etapele din timpul procesului de lectură ca şi când volumul ar avea
diferite cote de altitudine Însă, eu, ca editor, a trebuit să mă concentrez mai
ales asupra unor anumite chestiuni tehnice. Pe mine mă fascinează literatura
lui Mircea Cărtărescu şi mă bucur de cărţile lui la fel de mult ca de Thomas
Pynchon, James Joyce sau John Barth.