Artistul Dieudonné Auguste Lancelot în spațiul românesc

Unul dintre străinii care au vizitat Principatul Munteniei, cu puțin timp după unirea din 1859 și cu puțin timp înainte de a se numi România, a fost Dieudonné Auguste Lancelot, litograf, gravor și ilustrator francez.

Steliu Lambru, 18.05.2025, 16:23

Unul dintre străinii care au vizitat Principatul Munteniei, cu puțin timp după unirea din 1859 și cu puțin timp înainte de a se numi România, a fost Dieudonné Auguste Lancelot, litograf, gravor și ilustrator francez. Născut pe 2 februarie 1823 la Sézanne, în nordul Franței, Lancelot s-a specializat în metode de reproducere a imaginilor. Astfel, litografiile și gravurile create de el au fost folosite de publicațiile franceze Le Tour du monde, Le Magasin pittoresque, Le Monde illustré, Les Jardins, Guides-Itinéraire și Guides-Cicerone du Paris illustré, guide itinéraire pour les voyageurs, publicații care se adresau iubitorilor de călătorii de la jumătatea secolului al 19-lea. Numele lui Lancelot este de o mare importanță pentru istoria Principatelor Române datorită călătoriei pe care o întreprinde în 1860 în sudul de azi al României.

În decursul timpului, expansiunea politică a mers mână în mână cu cunoașterea și cu explorarea de noi teritorii. În secolul al 19-lea, spațiul românesc era descoperit de Europa de Vest ca final al periplului continental al Dunării și astfel locul de vărsare a Dunării în mare a stârnit curiozitatea europenilor. Mihaela Varga este istoric și critic de artă și ea a arătat importanța mărturiilor călătorilor în diseminarea informației și luarea deciziilor politice.

”Se obișnuia ca un scriitor, exact cum în secolul XX venea istoricul de artă sau istoricul însoțit de un fotograf, să sosească într-un loc nou. În secolul XIX, călătorul era însoțit de un desenator care făcea schițele la fața locului, după care se realiza gravura, se publica întâi în gazetă și apoi sub formă de volum. Parisul era în 1869 adevărata capitală culturală a lumii. De aceea, întâlnim aici nu numai mulți istorici, mulți condeieri, dar și nenumărate specialități legate de tipărirea cărților, de producția de diferite produse culturale.”

Dieudonné Auguste Lancelot avea 37 de ani când a intrat în Muntenia voiajând pe Dunăre. A plutit pe apele fluviului până în portul Giurgiu, la 60 de kilometri sud de capitala București. De acolo, și-a îndreptat pașii spre nord-vest și a parcurs un itinerar care l-a condus pe la mănăstirile din nordul Olteniei. Iar de acolo a ajuns din nou la Dunăre, spre vest, și s-a reîntors în țara natală. Ce vede un privitor de azi prin ochii lui Lancelot, imortalizat în gravurile sale, și care este pierdut?

Mihaela Varga. ”Valoarea documentară a obiectelor lăsate este foarte importantă pentru că, de exemplu, se poate constata că în fața catedralei de la Curtea de Argeș erau niște construcții. Se mai pot vedea ce construcții mărgineau atunci biserica Stavropoleos. Mai erau și alte amănunte delicioase cum ar fi satele cu case cu acoperișurile foarte înalte care erau, de obicei, din paie sau din stuf. Acoperișurile cer o pantă foarte acutizată ca să se scurgă zăpada și ploaia cât mai repede.”

Comentând ce a lăsat Lancelot în urmă despre spațiul românesc, istoricul de artă Simona Drăgan crede că gravurile din Muntenia sunt surse foarte prețioase mai mult documentare decât artistice.

”Românii beneficiază, pentru secolul al XIX-lea, de gravuri realizate de artiști preponderent francezi și central-europeni. Noi privim în calitate de istorici ai civilizației, istorici de artă, de filologi și ne interesează în egală măsură ce au văzut acei artiști străini când au călătorit în Țările Române, apoi România, în secolul al XIX-lea.

A fost un secol de schimbări accelerate care, practic, debutează sub fanarioți și ne părăsește cu un fel de art nouveau românesc, arta anului 1900, deci un secol în care se întâmplă extrem de multe lucruri. Tot ceea ce înseamnă document, că este gravură, că este tipăritură sau fotografie, deja în secolul XIX avem și fotografie, se poate supune unor studii comparative și ne poate oferi informații despre ceea ce am pierdut. Când spun înseamnă că în scurt timp s-a instalat o nostalgie după România premodernă, acea țară cu parfum oriental.

Oricum, România era percepută de cancelariile europene drept ceea ce era denumit . Astfel încât, perioada pe care istoricul de artă Adrian-Silvan Ionescu o consideră de interes al Occidentului pentru spațiul românesc este cea dintre Războiul Crimeii și războiul de independență 1877, cu o extensie de până în jurul anului 1900. Undeva spre anul 1900 se stinge interesul Occidentului pentru ce se întâmpla în România care deja se fixase într-o modernitate.”

Simona Drăgan a ținut să remarce obișnuitul cotidian surprins de imaginile lui Dieudonné Auguste Lancelot. ”Observăm, dincolo de arhitecturile reprezentative, zona produsă de , cum îmi place mie să-i spun, ai călătoriei. De ce avem de la artiștii călători în Țările Române imagini cu poștalioane, cu carantine? Imaginile de pe vapoare sunt timpii de așteptare. Sigur că dacă tot stai desenezi: poștalioane, surugii, arhitectura locului în care se văd niște bordeie mai răsărite, stații de poștă unde se schimbau caii, tipologiile umane pe care Lancelot le vede pe vas în periplul dunărean. Sunt multe lucruri la care noi, istoricii de artă, ne uităm cu mare atenție, în detaliu. Imaginea se citește, exact ca o carte, noi avem această metaforă care este deja încremenită, pe care nici n-o mai percepem ca metaforă, care este lectura imaginii. Imaginile se citesc, te uiți și uneori zoomezi, te uiți și cu lupa dacă e nevoie.”

Dieudonné Auguste Lancelot a venit în spațiul românesc, l-a văzut și l-a imortalizat și pentru posteritate.