N. Iorga în amintirile contemporanilor săi

Istoricul Nicolae Iorga a avut o personalitate puternică și a rămas în amintirile celor care l-au cunoscut. Iorga este cunoscut drept cel mai prolific autor din cultura română cu câteva zeci de mii de volume, studii și articole de presă.

Steliu Lambru, 19.10.2025, 13:21

Unii oameni lasă în urma lor amintiri puternice datorită personalităților lor pregnante. O asemenea personalitate a fost istoricul Nicolae Iorga. A fost impunător datorită aspectului fizic, era un individ foarte înalt cu o barbă lungă, prin opera sa, prin temperamentul său vulcanic de a fi și prin sfârșitul său tragic. Istoric, scriitor, filosof, profesor, jurnalist, politician, Iorga nu a trecut neobservat în ochii celor care l-au întâlnit.

S-a născut în 1870 în Botoșani, în nord-estul României, într-o familie a unor descendenți greci. S-a format ca istoric la Universitatea din Iași, la École pratique des hautes études din Franța și la Universitatea din Leipzig, Germania. Opera sa cuprinde peste 20.000 de titluri și este formată din cărți, studii, broșuri, cuvântări și articole de presă fiind considerat cel mai prolific autor român. Temele și subiectele operei sale sunt din domeniile istoriei, literaturii, filosofiei și actualității politice. Ca politician, a fost de orientare naționalistă fiind liderul Partidului Naționalist Democrat, pe care l-a înființat în 1910, desprins din Partidul Conservator.

A fost senator și deputat în Parlamentul României și membru al Consiliului de Coroană, între 1938 și 1940. În această ultimă calitate, Iorga a fost unul dintre cei care s-au opus acceptării ultimatumului dat României de Uniunea Sovietică, în iunie 1940, pentru cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord și a cerut rezistența armată. În calitate de prim-ministru, a condus România timp de un an și două luni, din aprilie 1931 până în iunie 1932.

Pe 27 noiembrie 1940, Iorga este ridicat de la domiciliul său de o echipă formată din legionari, dus într-o pădure la nord de București și împușcat. Acțiunea a fost justificată de legionari ca răzbunare pentru implicarea personală a lui Iorga în arestarea și asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul partidului fascist Garda de Fier, în anul 1938. Posteritatea a dat numele său institutului de istorie al Academiei Române din București, unui mare număr de străzi și i-a ridicat busturi și statui.

Istoricul Eliza Campus a fost studenta lui Iorga la începutul anilor 1930. În 1999, ea mărturisea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română respectul pe care i-l purta profesorului ei.

”La Facultatea de Istorie am avut ca obiect principal Istoria universală, coordonat de marele nostru savant Nicolae Iorga. De la bun început am avut cu el nişte relaţii foarte cordiale. Văzându-mă în doliu, îmi murise tatăl, m-a întrebat de la primele cursuri dacă am nevoie de un ajutor, să-mi dea lecţii să țin sau să-mi dea alte posibilităţi să câştig bani. Or, eu tocmai intrasem ca institutoare la o şcoală, aşa că aveam un venit. De atunci, el a avut cu mine nişte relaţii foarte apropiate. M-a invitat mereu la el acasă să studiez din biblioteca lui diverse lucrări şi am fost apropiaţi până mi-am luat cu el licenţa. După ce mi-am luat licenţa, în ‘31-’32, eu am fost regulat la cursurile lui ca şi cum aş fi fost mai departe studenta lui. Am fost și la el acasă de nenumărate ori. Mi-aduc aminte că, pe când îmi făceam teza de licenţă, eram la el acasă şi îmi dăduse nişte lucrări să le consult. A fost chemat la telefon şi l-am auzit spunând: <Nu, Sire, nu pot veni acum, am studenţi la mine.> Era regele Carol al II-lea care îl chemase la Palat, și el refuzase să se ducă pentru că avea studenţi. Era Iorga cel independent, mândru şi plin de dorinţa de a-şi apropia tineretul şi de a face din el, din studenţii lui, istorici adevăraţi.”

Inginerul Paul Știubei a lucrat la Radiodifuziunea Română de la începuturile acesteia din anii 1930. În 1994, el își amintea că prin fața microfonului de la Radio a trecut și Iorga: ”El avea un text şi vorbea liber. Dar întotdeauna, eu l-am ascultat şi la conferinţele lui în public, deraia de la text şi începea să facă divagaţii. Nu directe, ci aşa, cu subînţelesuri. Ştiu că o dată a venit chiar directorul general, Nicolae Sărățeanu, care mă roagă să-l las pe el să țină mâna pe butonul de închidere a microfonului. Stătea cu mâna pe buton și cu frică ca Iorga să nu spună ceva contra nemţilor. Era epoca în care nemţii veniseră în ţară şi noi eram germanofili.”

În anii deteriorării democrației române, proces început în 1938, Iorga a fost membru al Frontului Renașterii Naționale, partid unic totalitar al regelui Carol al II-lea. Istoricul literar Gabriel Țepelea, membru al Partidului Național Țărănesc, nu îi poartă lui Iorga o amintire plăcută de atunci. ”Parcă-l văd şi astăzi şi pe Iorga, cu barba lui de patriarh, îmbrăcat în uniformă albastră în chip de consilier regal, membru al Frontului Renaşterii! Adică o serie de oameni, de dimensiuni imense din punct de vedere cultural, au dovedit că din punct de vedere politic nu ştiau să spună un veto ambiţiilor, în cazul de faţă ale regelui, şi ambiţiilor personale. Și au marşat.”

Amintirile despre un om variază de la un memorialist la altul. Iar Iorga nu este nici el o excepție.