Bucureștiul de ieri în cărți poștale

”Călătorie prin Bucureștiul de ieri” este titlul unui album semnat de istoricul Cezar-Petre Buiumaci, bazat pe colecția personală de cărți poștale a autorului.

Steliu Lambru, 14.12.2025, 12:00

Transformările pe care le vedem în Bucureștiul de azi sunt efecte ale regimului comunist, ale buldozerelor și macaralelor care au încercat să legitimeze o putere ilegitimă și criminală. ”Călătorie prin Bucureștiul de ieri” este titlul unui album semnat de istoricul Cezar-Petre Buiumaci, bazat pe colecția personală de cărți poștale a autorului. El propune un București de azi cu ajutorul micilor obiecte fragile prin care oamenii își trimit unii altora un semn de afecțiune.

”Am pornit în demersul acesta de la acel dicton care spune că o fotografie face câte 1000 de cuvinte. Eu am încercat ceva invers, să spun un cuvânt, <București>, într-o mie de imagini. Evident că a trebuit să reduc la jumătate numărul pentru că era vorba de o economie a albumului. Dar această colecție stă pe niște piloni. Ei sunt niște piloni ai memoriei urbane în timpul regimului comunist, văzuți din perspectiva unor oameni care au trăit atunci, care au muncit atunci, care au fost demolați, care au suferit această dramă. Dar este și din perspectiva unor arhitecți care au lucrat în acea perioadă în subteranele Bucureștiului, care au construit metroul bucureștean și o serie de clădiri de blocuri de locuințe și de alte edificii administrative în ultimul deceniu comunist.”

Atractivă și inocentă la prima vedere, cartea poștală poate fi și ea mijloc de propagandă în slujba unui regim tiranic.

”Acest tip de obiect, cartea poștală ilustrată, a fost pentru regimul comunist un vehicul al propagandei. Erau tipărite și emise, în principal, atât edificiile noi ale puterii, edificii culturale-politice și administrative, cât și ansambluri de locuințe noi care erau ansambluri recent construite și care, prin intermediul cărții poștale, se transformau în vehicule de corespondență. Era o corespondență autocenzurată pentru că o carte poștală este liberă, pe verso rândurile pot fi citite de oricine. Și atunci, era o corespondență autocenzurată. Deci era vorba tot de principiul cenzurii, al cenzurii cele mai drastice pentru că autocenzura este cea mai drastică manifestare a acestui fenomen al cenzurii.”

Edificiile bucureștene ridicate în anii puterii socialiste au fost privilegiate și în cărțile poștale.

”Avem o serie de obiective precum Casa Scânteii, Casa Scânteii care este, practic, adevărata Casă a Poporului. La ea au participat toți cetățenii României, toți au făcut o donație, au donat zile de muncă sau de bani, au muncit fizic direct acolo sau au participat prin diverse activități la edificarea acestui principal obiectiv. El este, practic, demonstrația maximei obediențe a regimului comunist față de Moscova, fiind o copie a clădirilor emblematice din Moscova pe care Stalin le-a comandat.”

Nu doar ce este imortalizat pe cărțile poștale reprezintă o evoluție a orașului, cărțile poștale însele au o evoluție proprie.

”Primele ilustrate sunt de o calitate foarte slabă pentru că tot ce a însemnat utilaj de tipografie a plecat, ca pradă de război, în Rusia. O dată cu edificarea Casei Scânteii apar noile utilaje venite de la Moscova care permit o multiplicare de bună calitate a tuturor materialelor de propagandă. Ele formează baza care are cel mai mare impact. Mai întâi sunt redate obiective cultural-administrative și politice precum Casa Scânteii, Circul și apoi Televiziunea, Casa Radio și așa mai departe. Apoi, avem fotografiile, apare cartea poștală de tip foto în care imaginea este foarte clară. Avem două tipuri de imagini: avem imaginea statică, în care este doar obiectivul, fără nimic în jurul lui, și avem apoi imaginea animată de personaje care sunt în jurul unui obiectiv care fac diferite activități.”

Până la finele anilor 1970, când începe tragedia bucureșteană a demolărilor masive, intervențiile urbanistice ale autorităților au fost mai degrabă reduse, însă cu un impact masiv. Cezar-Petre Buiumaci.

”Există o evoluție a orașului, în principal, și asta se încearcă să se redea în cărțile poștale. Avem orașul comunist care înconjoară orașul vechi, Bucureștiul comunist este de jur-împrejurul vechiului oraș și aceste obiective sunt arătate: cartierele, teatrele, cum avem în Bucureștii Noi sau în Drumul Taberei, complexe comerciale cum e Complexul Favorit și apoi câteva obiective din centrul orașului, care în prima parte a regimului comunist au fost denumite <plombări>. Sunt acele clădiri care au fost ridicate pe locurile goale, pe locurile libere care au rămas în urma cutremurului din 1940 sau a bombardamentelor din 1944. În prima parte a regimului comunist sunt extrem de puține zone care sunt demolate pentru a se edifica o anumită zonă. Cel mai bun exemplu este Piața Palatului Congreselor sau, cum este ea cunoscută, Piața Sălii Palatului. Acolo există o agresiune împotriva spațiului urban, dar este cumva o încercare a comuniștilor de a muta centrul orașului din Piața Palatului Regal în spatele Palatului Regal, unde este noul Palat al Puterii, Palatul Congreselor. Sala Palatului este, practic, aglutinată de Palatul Regal care acum era Palatul Republicii.”

”Călătorie prin Bucureștiul de ieri” este o invitație la contemplarea unui trecut. Este și călătoria schimbărilor, de la ceea ce s-a pierdut și până la ceea ce a rămas azi.