Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX

Franz Duschek (1820-1884) a fost un fotograf ceh stabilit în România, la București, între anii 1862 și 1883.

Ion Puican, 13.10.2024, 12:00

Franz Duschek (1820-1884) a fost un fotograf ceh stabilit în România, la București, între anii 1862 și 1883. Acesta a oferit o privire unică asupra transformărilor sociale și urbane ale Bucureștiului și românilor din secolul al XIX-lea, prin intermediul fotografiilor sale – fotografii de cabinet (în studio), instantanee și chiar fotografie de război. Duschek a surprins cu măiestrie detaliile – arhitecturii capitalei din acea vreme, detalii de vestimentație, portrete ale clasei de mijloc și cadre ale vieții cotidiene din București – un oraș aflat la intersecția influențelor otomane și europene.

Muzeul Municipiului București (MMB) l-a readus în atenția publicului pe formidabilul fotograf ceh prin intermediul unei expoziții organizate în țara de origine a lui Franz Duschek, în Republica Cehă, la Praga. Expoziția și-a propus să cartografieze geografiile umane ale Bucureștiului din perioada șederii lui Duschek în România. Fotograful Duschek a dezvăluit prin imagini detaliile unei societăți în plină schimbare și modernizare. Despre Duschek am stat de vorbă cu directorul MMB, curatorul expoziției de la Praga, Adrian Majuru:

„Este, într-adevăr, un fotograf de cabinet și ceea ce el ne-a lăsat este o moștenire fotografică. Printre nu pionierii, dar printre primii care au făcut fotografie profesionistă de larg consum, să spun așa, la București, undeva din vremea lui Cuza, până târziu spre 1883, când părăsește România într-o misiune tot pentru România, la Alexandria, în Egipt, dar moare acolo.”

Evoluția fotografului Franz Duschek pe meleagurile românești a fost una care a reflectat istoria acelor timpuri, de la Războiul de Independență (1877-1878), la evoluția și europenizarea societății civile, până la istoria Casei Regale a României, Duschek devenind oficial fotograful acesteia. Despre evoluția aceasta și despre cum s-a desfășurat creația lui Franz Duschek ne vorbește tot Adrian Majuru, directorul MMB:

„A fost chemat de Carol Popp de Szathmári pentru o profesie nouă și el își amenajează primul atelier pe o stradă nouă. Se numea Noua, Strada Nouă, astăzi este Edgar Quinet. Pe atunci nu avea un nume. Evident că evoluează frumos. Trece mai bine de un deceniu și la recomandarea boierului și politicianului și medicului Crețulescu, el devine fotograf al Curții Regale, ridicat în această poziție de regele deja Carol I. Se întâmplă după obținerea independenței, el fiind între timp și fotograf, reporter de război, el participând alături de alți fotografi și artiști ai vremii, precum Grigorescu, dacă vreți, pe fronturile de la Plevna, deci de la sudul Dunării, realizând o serie de mărturii. Care au rămas acelea. Deschizând o profesie nouă în zona cu care noi suntem astăzi obișnuiți. Drept urmare, după independență, el își deschide un nou atelier. Acolo își păstrează atelierul până când îl vinde unui alt fotograf, venind de la Budapesta dintr-o nouă generație. Franz Mandy. El urmând să plece în Egipt într-o altă misiune de prospectare.

Dar mesajul pe care el ni l-a lăsat prin fotografiile făcute clasei de mijloc, care putea practic nu mai să-și permită, dar să își riște o fotografie la minut pentru că pictorul te mai aranja pentru posteritate, dar fotografia complica lucrurile. Toți acești oameni fotografiați, avem și noi o colecție impresionantă semnată Duschek, din ambele ateliere, ne oferă o imagine a unui fenomen social, dar și profesional deopotrivă, și care a modelat cultural comportamentul mediului urban, și anume: era deja existentă o Europă urbană care lega ceea ce noi numim astăzi Uniunea Europeană. Prin profesii liberale, printr-un mod de a înțelege viața în detalii, prin chiverniseala lucrurilor cu mare grijă.”

Franz Duschek rămâne unul dintre marii portretiști în tehnica fotografiei a unei generații, a unei pagini de istorie, acesta lăsându-ne mărturii despre cum se trăia atunci și care erau valorile sociale, morale și culturale ale acelor vremuri. În final, Adrian Majuru ne spune câteva cuvinte despre acele timpuri portretizate de Duschek:

„Ăsta a fost secolul XIX, un secol al grijii față de detaliu, nu numai de lucrurile frumos ambalate, dar și de maniera în care te adresezi sau mergeai pe stradă, de pildă. Aidoma erau și la Praga astfel de oameni, și la Viena sau în orașele mici ale Germaniei sau Franței. Ceea ce pentru Duschek a fost o surpriză să se regăsească aici, așteptându-se la o țară exotică. Dar n-a fost așa. Are și fotografie dinamică, de mișcare, …, dar sunt și reprezentări ale orașului București care sunt în alte colecții publice….”