Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX

Franz Duschek (1820-1884) a fost un fotograf ceh stabilit în România, la București, între anii 1862 și 1883.

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX
Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX

, 13.10.2024, 12:00

Franz Duschek (1820-1884) a fost un fotograf ceh stabilit în România, la București, între anii 1862 și 1883. Acesta a oferit o privire unică asupra transformărilor sociale și urbane ale Bucureștiului și românilor din secolul al XIX-lea, prin intermediul fotografiilor sale – fotografii de cabinet (în studio), instantanee și chiar fotografie de război. Duschek a surprins cu măiestrie detaliile – arhitecturii capitalei din acea vreme, detalii de vestimentație, portrete ale clasei de mijloc și cadre ale vieții cotidiene din București – un oraș aflat la intersecția influențelor otomane și europene.

Muzeul Municipiului București (MMB) l-a readus în atenția publicului pe formidabilul fotograf ceh prin intermediul unei expoziții organizate în țara de origine a lui Franz Duschek, în Republica Cehă, la Praga. Expoziția și-a propus să cartografieze geografiile umane ale Bucureștiului din perioada șederii lui Duschek în România. Fotograful Duschek a dezvăluit prin imagini detaliile unei societăți în plină schimbare și modernizare. Despre Duschek am stat de vorbă cu directorul MMB, curatorul expoziției de la Praga, Adrian Majuru:

„Este, într-adevăr, un fotograf de cabinet și ceea ce el ne-a lăsat este o moștenire fotografică. Printre nu pionierii, dar printre primii care au făcut fotografie profesionistă de larg consum, să spun așa, la București, undeva din vremea lui Cuza, până târziu spre 1883, când părăsește România într-o misiune tot pentru România, la Alexandria, în Egipt, dar moare acolo.”

Evoluția fotografului Franz Duschek pe meleagurile românești a fost una care a reflectat istoria acelor timpuri, de la Războiul de Independență (1877-1878), la evoluția și europenizarea societății civile, până la istoria Casei Regale a României, Duschek devenind oficial fotograful acesteia. Despre evoluția aceasta și despre cum s-a desfășurat creația lui Franz Duschek ne vorbește tot Adrian Majuru, directorul MMB:

„A fost chemat de Carol Popp de Szathmári pentru o profesie nouă și el își amenajează primul atelier pe o stradă nouă. Se numea Noua, Strada Nouă, astăzi este Edgar Quinet. Pe atunci nu avea un nume. Evident că evoluează frumos. Trece mai bine de un deceniu și la recomandarea boierului și politicianului și medicului Crețulescu, el devine fotograf al Curții Regale, ridicat în această poziție de regele deja Carol I. Se întâmplă după obținerea independenței, el fiind între timp și fotograf, reporter de război, el participând alături de alți fotografi și artiști ai vremii, precum Grigorescu, dacă vreți, pe fronturile de la Plevna, deci de la sudul Dunării, realizând o serie de mărturii. Care au rămas acelea. Deschizând o profesie nouă în zona cu care noi suntem astăzi obișnuiți. Drept urmare, după independență, el își deschide un nou atelier. Acolo își păstrează atelierul până când îl vinde unui alt fotograf, venind de la Budapesta dintr-o nouă generație. Franz Mandy. El urmând să plece în Egipt într-o altă misiune de prospectare.

Dar mesajul pe care el ni l-a lăsat prin fotografiile făcute clasei de mijloc, care putea practic nu mai să-și permită, dar să își riște o fotografie la minut pentru că pictorul te mai aranja pentru posteritate, dar fotografia complica lucrurile. Toți acești oameni fotografiați, avem și noi o colecție impresionantă semnată Duschek, din ambele ateliere, ne oferă o imagine a unui fenomen social, dar și profesional deopotrivă, și care a modelat cultural comportamentul mediului urban, și anume: era deja existentă o Europă urbană care lega ceea ce noi numim astăzi Uniunea Europeană. Prin profesii liberale, printr-un mod de a înțelege viața în detalii, prin chiverniseala lucrurilor cu mare grijă.”

Franz Duschek rămâne unul dintre marii portretiști în tehnica fotografiei a unei generații, a unei pagini de istorie, acesta lăsându-ne mărturii despre cum se trăia atunci și care erau valorile sociale, morale și culturale ale acelor vremuri. În final, Adrian Majuru ne spune câteva cuvinte despre acele timpuri portretizate de Duschek:

„Ăsta a fost secolul XIX, un secol al grijii față de detaliu, nu numai de lucrurile frumos ambalate, dar și de maniera în care te adresezi sau mergeai pe stradă, de pildă. Aidoma erau și la Praga astfel de oameni, și la Viena sau în orașele mici ale Germaniei sau Franței. Ceea ce pentru Duschek a fost o surpriză să se regăsească aici, așteptându-se la o țară exotică. Dar n-a fost așa. Are și fotografie dinamică, de mișcare, …, dar sunt și reprezentări ale orașului București care sunt în alte colecții publice….”

RadioRomaniaInternational · Enciclopedia RRI – 13.10.2024
Savantul Traian Săvulescu
Enciclopedia RRI duminică, 15 februarie 2026

Savantul Traian Săvulescu

Traian Săvulescu a fost una dintre personalitățile marcante ale științei românești din secolul al XX-lea, recunoscut pe plan internațional,...

Savantul Traian Săvulescu
Generalul Henri Cihoski (1871-1950)
Enciclopedia RRI duminică, 08 februarie 2026

Generalul Henri Cihoski (1871-1950)

Istoria românilor a fost scrisă și de străini, așa cum în istoria altor națiuni sunt prezenți și românii. Deși o minoritate redusă...

Generalul Henri Cihoski (1871-1950)
Orașul antic Callatis
Enciclopedia RRI duminică, 01 februarie 2026

Orașul antic Callatis

Callatis este una dintre cele mai vechi așezări urbane de pe teritoriul României, fondată în secolul al IV-lea î.Hr. de coloniști greci...

Orașul antic Callatis
Banca Marmorosch-Blank
Enciclopedia RRI duminică, 25 ianuarie 2026

Banca Marmorosch-Blank

Una dintre cele mai puternice instituții bancare ale României de dinainte de 1945 a fost Banca Marmorosch-Blank. Ea a funcționat sub două...

Banca Marmorosch-Blank
Enciclopedia RRI duminică, 18 ianuarie 2026

Arheologie la Glina, lângă București

Sub stratul vizibil al Bucureștiului de astăzi și al împrejurimilor capitalei se ascund urme mult mai vechi ale locuirii umane, care preced cu...

Arheologie la Glina, lângă București
Enciclopedia RRI duminică, 11 ianuarie 2026

Monumente din Bucureștiul ocupat de sovietici

Monumentele de for public sunt menite să omagieze persoane și momente istorice deosebite din viața unei națiuni. Pe socluri, în ipostaze...

Monumente din Bucureștiul ocupat de sovietici
Enciclopedia RRI duminică, 04 ianuarie 2026

Iarcurile de la Corneşti

La doar câțiva kilometri de Timișoara în localitatea Cornești din Zona Banatului, se află urmele uneia dintre cele mai spectaculoase...

Iarcurile de la Corneşti
Enciclopedia RRI duminică, 28 decembrie 2025

Ion Monoran

Revoluția din decembrie 1989 a creat eroii timpului nostru. Ei sunt eroii revoluțiilor civice anticomuniste al căror scop a fost ca ființa umană...

Ion Monoran

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company