Coiful de la Coțofenești

Coiful de aur de la Coțofenești, capodoperă traco-getică de peste 2000 de ani, descoperită întâmplător de un copil din Județul Prahova, este unul dintre cele mai valoroase obiecte de aur descoperite vreodată pe teritoriul României. Coiful a fost furat în 2025 dintr-un muzeu din Olanda și recuperat anul acesta, avariat, fiind acum în restaurare la Muzeul Național de Istorie a României.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ion Puican, 18.10.2026, 13:05

Coiful de la Coțofenești este unul dintre cele mai valoroase obiecte de aur descoperite vreodată pe teritoriul României, aparținând civilizației traco-getice. A fost găsit întâmplător în jurul anului 1927-1928, de un copil din satul Coțofenești — comuna Vărbilău, județul Prahova, în sudul țării. Băiatul, care ducea oile la păscut, a purtat coiful pe cap mai multe săptămâni. Piesa a ajuns apoi, prin vânzare, la un negustor din zonă. În aprilie 1929 a fost cumpărată de statul român și a intrat în patrimoniul Muzeului Național de Antichități, devenind ulterior parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) din București, unde se află și astăzi. Despre povestea acestui celebru coif ne vorbește muzeograful Maria-Magdalena Ștefan, de la MNIR:

 „Cele mai importante descoperiri despre lume le aparțin copiilor, iar acest lucru nu este doar o metaforă despre importanța spiritului curios care caracterizează umanitatea, ci este și un adevăr, cel puțin pentru arheologia din România.

Cel mai faimos, la ora actuală, obiect cultural din România, Coiful de aur de la Coțofenești, ca și perechea lui de la Cucuteni-Bădiceni, de altfel, au fost descoperite de copii. Unui copil de școală primară, Traian Alexandru Simion, din satul prahovean Coțofenești, îi datorăm descoperirea, în 1928, a coifului de aur, pe o înălțime deluroasă împădurită din zona subcarpatică. Suntem aici într-un punct nu departe de Vălenii de Munte, de unde începea în trecut o importantă arteră de tranzit a Carpaților. Nu este, așadar, întâmplătoare acumularea aici a unei astfel de bogății, chiar dacă acum zona pare sălbatică și izolată.

În anii aceia, când coiful ajunge să fie cunoscut cercetătorilor vremii, în special profesorului universitar Ioan Andriescu, care și sapă în 1929 la locul descoperirii, publicul român încă suferea de pe urma pierderii Cloștii cu puii de aur, tezaurul de la Pietroasele; care la vremea aceea încă nu se întorsese de la ruși, unde fusese trimis la începutul Primului Război Mondial pentru protecție. Părea pierdut pe vecie. Coiful de la Coțofenești își începe așadar destinul public în zodia sentimentului de nedreptățire colectivă, de pierdere. El este receptat de la bun început ca o reparație simbolică pentru ceea ce fusese până atunci cea mai importantă comoară istorică a României.

În cei 98 de ani de la descoperire a continuat să fie, ba chiar și-a întărit poziția de simbol național: a fost ilustrat în manualele de istorie cu care au crescut generații de copii, imaginea lui a făcut chiar carieră cinematografică.”

Coiful datează din secolul al IV-lea înainte de Hristos și este lucrat din aur de mare puritate, cântărind 770 de grame. Pe suprafața lui sunt reprezentate scene de ritual alături de ochi mari, cu rol de protecție, și animale fantastice, motive tipice artei tracice, dar cu influențe grecești și scitice. Maria-Magdalena Ștefan ne dă mai multe detalii despre cum a fost lucrat obiectul de aur și despre decorațiunile acestuia:

„Coiful este un produs al artei prelucrării metalelor specifice tracilor de la nord de Munții Balcani. Un obiect care, prin metalul folosit și decor, sugerează că avea o valoare simbolică. Nu era deci o simplă dovadă de bogăție a unui conducător de oști, ci cu siguranță era considerat un obiect cu puteri speciale, capabil să-i ofere purtătorului anumite atribute.

Coiful cântărește 770 de grame. Este aproape complet. Îi lipsește doar vârful calotei, care se pare că s-a rupt cândva, în intervalul dintre momentul descoperirii și sosirea lui în muzeu.Aliajul din care a fost realizat conține în jur de 20% argint, ceva cupru și fier. O combinație care infirmă ipoteza că ar fi fost realizat din aur nativ colectat din râuri. Forma sa cu fața descoperită, încadrată în forme drepte, calotă alungită și decupăturile largi pentru urechi, ne permit să stabilim cu destul de multă precizie care a fost sursa de inspirație.

Modelul în bronz, cel de luptă, care a fost imitat în aur. Este vorba de coifurile calcidice produse în Grecia și în sudul Italiei și care erau foarte apreciate de războinicii de elită traci, în special în secolul al IV-lea înainte de Christos. Decorul calotei, realizat sub forma unor rozete obținute prin presare dinspre interior, se aseamănă cu modelele decorative folosite pe piese de echipament militar pentru gât și piept, folosite de macedonenii antici și de tracii balcanici din a doua jumătate a secolului al IV-lea înainte de Hristos.

Modelul de la Coțofenești este identic cu cel folosit pe pectoralul descoperit într-un mormânt celebru, poate cel mai celebru din nordul Greciei, atribuit chiar lui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare. Atât forma coifului, derivat din cele calcidice, detaliile de decor, cât și metalul ales, aurul, sunt indicii pentru datarea coifului către finalul secolului al IV-lea înainte de Hristos. Putem spune pe scurt că are în jur de 2300 de ani. În această perioadă, comunitățile din cercul adiacent Mării Egee și Mării Negre își reconfigurau credințele și ideologiile lor aristocratice și chiar și cele religioase sub influența impactului colosal pe care l-a avut expansiunea regatelor macedonene sub Filip al II-lea și Alexandru cel Mare. Atunci este perioada de maximă înflorire a civilizației getice.

Cele mai interesante elemente de decor ale coifului se regăsesc pe obrăzare și pe apărătoarea de ceafă. Pe obrăzare este ilustrată la dublu, simetric, o scenă de sacrificiu, de un dramatism palpabil, în ciuda artei naive, ușor stângace: un războinic înarmat cu pumnal țintuiește cu toată forța la pământ un berbec, îi dezvelește gâtul, trăgând de bot în sus. Îl vedem cu pumnalul ridicat, cu mantia în vânt. Cu doar câteva secunde înainte de a-l ucide. Sacrificarea unui animal a fost întotdeauna partea esențială a legăturii dintre oameni și divinitate. Iar Berbecii, în mod special civilizațiile clasice, erau animalele care asigurau legătura cu lumea de dincolo.

Pe apărătoarea de ceafă recunoaștem sfincși și grifoni, ființe supranaturale de inspirație grecească, păzitori de morminte, locuitori ai lumilor fantastice de la capătul cunoașterii, simbol al transgresiuni și experienței religioase. Pe fruntea coifului sunt reprezentați larg deschiși, ochi cu sprâncene proeminente, surmontate de coarne. Coarnele erau în epocă un semn al divinității, așa cum o știm din reprezentările lui Alexandru cel Mare.”

În ianuarie 2025, coiful a fost furat, împreună cu mai multe brățări dacice de aur, de la Muzeul Drents din Assen, Olanda, unde se afla expus în cadrul expoziției internaționale „Dacia! Kingdom of Gold and Silver”. Jaful a fost unul violent, hoții folosind explozibili pentru a pătrunde în muzeu, iar coiful a suferit avarii vizibile — obrăzarul a fost îndoit spre interior. După o anchetă internațională, coiful a fost recuperat la începutul lunii aprilie 2026, împreună cu două dintre cele trei brățări furate. Căutările pentru a treia brățară continuă. Piesele de aur au fost readuse în România și predate Muzeului Național de Istorie, unde coiful se află acum în proces de restaurare, sub supravegherea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor. Specialiștii estimează că readucerea lui la forma originală va dura aproximativ un an, spre deosebire de brățări, care au fost recuperate intacte.