Sceptre regale din patrimoniul MNIR
Cele mai cunoscute sceptre regale din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României sunt buzduganele ceremoniale ale Familiei Regale — adevărate capodopere de orfevrărie, expuse permanent în galeria Tezaur Istoric, care atestă legătura Coroanei cu poporul român.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ion Puican, 21.06.2026, 14:13
Cele mai cunoscute însemne ale puterii din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) sunt buzduganele ceremoniale (sceptrele regale) — obiecte într-o formă cu rădăcini adânci în tradiția militară și domnească românească. Aceste piese pot fi admirate în galeria Tezaur Istoric a MNIR, alături de alte obiecte unice ale Familiei Regale. Cel mai cunoscut dintre ele este Sceptrul Regelui Ferdinand I (1865-1927) (cunoscut și sub denumirea de Buzduganul Regelui). Regele Ferdinand I l-a folosit la ceremonia de încoronare de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Despre acest obiect cu o puternică încărcătură istorică ne vorbește Andrei Grumeza, muzeograf în cadrul MNIR:
„Sceptrul regelui Ferdinand I, folosit în timpul ceremoniei solemne de încoronare de la Alba Iulia, la data de 15 octombrie 1922, constituie una dintre cele mai importante regalii ale monarhiei române moderne. Importanța sa privește atât valoarea materială, cât și semnificația istorică, simbolică și artistică a obiectului. Lucrarea a fost realizată cu doi ani înaintea încoronării, fiind înmânată regelui Ferdinand I la data de 10 mai 1920. Ea a fost finanțată prin subscripție publică și a reprezentat un semn al recunoștinței poporului român față de suveranul care, în Primul Război Mondial și-a legat numele de desăvârșirea unității naționale și nașterea României Mari. Din punct de vedere formal, sceptrul reproduce forma unui buzdugan medieval. Alegerea acestei forme are o semnificație precisă în evul mediul românesc. Buzduganul, alături de sceptru, spadă și coroană, a fost unul dintre însemnele autorității princiare. Prin urmare, proiectarea sceptrului lui Ferdinand sub forma unui buzdugan lega noua monarhie constituțională de tradiția vechilor voievozi români.”
Proiectat de pictorul Costin Petrescu (1872-1954) și realizat de celebra casă de bijuterii René Boivin din Paris, sceptrul a fost finanțat prin subscripție publică. Sceptrul este confecționat din argint, aur și pietre prețioase. Mai multe detaliile despre materialele folosite în făurirea sceptrului și autorii acestuia ne oferă Andrei Grumeza:
„Piesa este alcătuită dintr-o măciulie globulară și un mâner cilindric. Conceput ca o coloană, măciulie din aur este decorată cu motive vegetale și geometrice, iar fiecare sector al ei poartă cifrul regelui Ferdinand I, alcătuit din două litere F andosate și timbrate de coroana regală. În interiorul fiecărui cifru se află câte un șir vertical de perle, ceea ce conferă piesei un caracter solemn și prețios. Corpul globular este intersectat de meridiane de argint, prevăzute cu ghimpi triunghiulari, elemente care accentuează caracterul de armă ceremonială medievală. Măciulia sceptrului este surmontată de capul unei acvile crucifere. Acvila poartă în cioc o cruce latină, iar reprezentarea ei este apropiată de aceea de pe stema statului român. Acest detaliu leagă obiectul de persoana regelui și autoritatea statului. Sceptrul apare astfel ca un însemn al puterii publice, al continuității statale și al legitimității istorice. Pe două dintre razele măciuliei se află inscripții cu litere mari, romane incizate și aurite, care consemnează autorii lucrării.
Proiectul aparține lui Costin Petrescu, iar execuția casei René Boivin din Paris. Alegerea lui Costin Petrescu a fost inspirată, artistul având o cunoaștere profundă a artei românești vechi. El a creat o lucrare originală, în care motivul buzduganului se îmbină cu acela al coloanei triumfale și cu simbolistica României Mari. Execuția a fost încredințată uneia dintre cele mai importante case de bijuterii ale epocii, condusă atunci de Jean Boivin. Costin Petrescu a colaborat multe săptămâni cu atelierul parizian, supraveghind detaliile execuției, astfel încât proiectul istoric și artistic românesc să fie transpus într-o lucrare de ofervărie de o calitate excepțională. Unul dintre cele mai ingenioase elemente ale sceptrului îl constituie cele patru reprezentări feminine care susțin măciulia. Aceste personaje, îmbrăcate în costume populare românești și ținându-se de mâini, simbolizează provinciile unite: anume România, Basarabia, Țara Ardealului și Bucovina. Ele stau pe capitelul unei coloane asemenea unor cariatide, susținând partea superioară a buzduganului.
Imaginea clasică a victoriei înaripate este înlocuită astfel aici cu reprezentarea simbolică a unității românilor. Eliberarea românilor de sub stăpânirile străine și unirea lor într-un singur stat ofereau pentru epoca respectivă cea mai potrivită alegorie a victoriei. Mânerul sceptrului, reproducând o coloană arhitecturală, poartă o inscripție dispusă în registre spiralice. Literele imită ductul inscripțiilor românești solemne cu caractere chirilice din secolele XVII și XVIII.
Textul consemnează că buzduganul a fost dăruit regelui Ferdinand de către popor „ca un vrednic domnitor și biruitor, spre pomenirea războiului purtat între 1916-1919, pentru dezrobirea și unirea întregului neam românesc”. Din punct de vedere tehnic, piesa este de o complexitate remarcabilă. Ea îmbină aurul, argintul, argintul aurit, emailul alb și turcoaz. Tehnicile folosite includ baterea, turnarea, gravarea emailarea și cizelarea. Lungimea totală a obiectului este de 70 de centimetri, iar greutatea depășește 2 kg. Privit astăzi, sceptrul lui Ferdinand I apare ca o capodoperă a artei metalului în stil neoromânesc, cu evidente ecouri Art Nouveau. El impresionează prin eleganța formelor, prin rafinamentul decorului, prin subtilitatea simbolurilor și așa mai departe.”
Sceptrul Regelui Ferdinand I este expus alături de Coroana de Oțel și coroanele reginelor. Tot din colecția însemnelor regale face parte și buzduganul Regelui Carol al II-lea, o piesă de o deosebită valoare artistică și simbolică. Buzduganul este o piesă de artă decorativă unicat și un obiect cu o puternică valoare simbolică, realizată în anul 1940 de sculptorul Alexandru Talpoșin-Severin. Despre această piesă din patrimoniu ne vorbește tot Andrei Grumeza, muzeograf în cadrul MNIR:
„Relația complicată dintre Carol și memoria domniei lui Ferdinand, precum și dorința noului suveran de a-și construi propriul sistem de reprezentare regală au determinat apariția unui nou însemn de putere. Sceptrul lui Carol al II-lea a fost conceput în legătură cu aniversarea de 10 ani de domnie, programată pentru anul 1940. Și se inspira în mod evident din sceptrul lui Ferdinand. Spre deosebire de acesta, piesa destinată lui Carol al II-lea era realizată integral din aur și trebuia să marcheze o nouă etapă de afirmare a autorității regale. Contextul politic al anului 1940 a făcut însă imposibilă consacrarea ceremonială. Pierderile teritoriale suferite de România, prăbușirea întregului regim regal au dus la abdicarea din septembrie 1940 și au împiedicat finalizarea și folosirea publică a acestui sceptru. În vreme ce sceptrul lui Ferdinand a rămas legat de triumful unității naționale și de încoronarea de la Alba Iulia, Sceptrul lui Carol al II-lea a devenit expresia unei domnii întrerupte și a unei ceremonii care nu a mai avut loc.”
Dincolo de strălucirea aurului și a pietrelor prețioase, sceptrele-buzdugane din Tezaurul Istoric al MNIR rămân mărturii vii ale unor momente fondatoare din istoria țării — o legătura dintre Coroană și poporul român.
