Viaţa socială şi politică în Sibiul secolului al XVI-lea

Dintre oraşele întemeiate de saşi în Transilvania, începând cu secolul al XII-lea, Braşovul şi Sibiul au fost mereu şi sunt în continuare cele mai cunoscute.

Christine Leșcu, 02.12.2018, 10:50

Dintre oraşele întemeiate de saşi în Transilvania, începând cu secolul al
XII-lea, Braşovul şi Sibiul au fost mereu şi sunt în continuare cele mai
cunoscute. Primul, mai întins şi cu o populaţie mai numeroasă, orașul mai
dinamic, mai orientat spre comerț, mai
pragmatic şi, poate, de aceea mai puţin conservator. Pe pe altă parte, Sibiul a
fost considerat întotdeauna centrul politic, administrativ și
intelectual al sașilor. Legăturile sale economice se extindeau în Europa
Centrală şi de Vest, dar şi spre est sau sud. O bună parte din bunăstarea Sibiului provenea din comerțul imperiul otoman,
precum și din comerțul cu Țara Românească și orașe sale: Câmpulung-Muscel,
Târgoviște, Pitești. În acelaşi timp, însă, Sibiul, oraş locuit
în mare parte de negustori şi meşteşugari, era condus după un model de
autoguvernare inspirat de alte burguri din Europa Centrală, dar având şi un
specific local. Acest specific, exprimat şi prin rânduiala socio-politică, avea
să se cristalizeze, poate, cel mai bine în secolul al XVI-lea. În Sibiu, ca de altfel în toate orașele săsești din Transilvania sau în
cele germane din Europa, exista un fel de democrație incipientă sau premodernă.
De pildă, sibienii își alegeau anual primarul, judele regal şi magistrații.
Această formă de autoguvernare, laolaltă cu restul legislaţiei care o însoţea,
a primit, în epocă, denumirea de gute polizei sau bună guvernare.

Cât de
liberală sau de avansată pentru vremurile acelea era această formă de
autonomie, aflăm de la Mária Pakucs-Willcocks, autoarea cărții Sibiul veacului al XVI-lea. Rânduirea unui oraș transilvănean: Conducerea Sibiului, elita politică a Sibiului încearcă să imprime o anume
viziune despre oraș, o proiecție politică și ideologică simbolizată de expresia
gute polizei. Ea nu prinde, poate, repede la populație, dar este surprinsă în
statutele orașului și care era de proveniență vest europeană. Există alegeri democratice, dar, de
obicei, în funcții erau aleși membrii acelorași familii care făceau parte din
elita politică deja consacrată și care aveau posibilitățile financiare de a se
ocupa de politică, și relațiile de a profita de politică pentru a face chiar
mai mulți bani. Da, erau alegeri, dar nu era ales oricine. Era o democrație
care funcționa pentru privilegiați, dar se păstra și relația cu corpul
alegătorilor sau cu reprezentanții lui: acei centumviri care-i reprezentau pe
meșteșugarii orașului cu care consiliul de conducere al Sibiului colabora.
Centumvirii erau acei 100 de bărbați aleși tot anual pentru a reprezenta
așa-numita clasă de mijloc orașului formată din meșteșugari și micii negustori.

Și în
alte orașe săsește existau politici administratice asemănătoare, dar nu exact
ca la Sibiu. Asta se datora şi unei personalităţi cu adevărat extraordinare, un
om de stat celebrat şi azi prin numele acordat unei zone celebre din centrul
Sibiului: piaţa Huet. Amănunte ne oferă Mária Pakucs-Willcocks: La Sibiu, avem
personalități precum Albert Huet, un om extrem de bine educat pentru vremea
aceea, care avea o formare intelectuală de excepție. Nu toate orașele au avut
un Albert Huet, jude regal al Sibiului din 1577 până în 1607. El a găsit
această formulă, această expresie gute polizei care, în limbajul curent
administrativ, n-a prins decât un secol mai târziu. El a imprimat un mod de a
se defini al națiunii sașilor din Transilvania. El a navigat pe niște ape
foarte tulburi în politica internă și externă. De pildă, el a prins domnia lui
Mihai Viteazul și a participat chiar la bătălia de la Giurgiu, de partea lui
Mihai. El se erija într-un fel de părinte al sașilor. Căuta să obțină mai multă
autonomie pentru sași, dar și păstrarea privilegiilor politice, administrative,
juridice, economice. Dar pe termen lung, aceste privilegii au dus la o
inflexibilitate a sașilor de a se deschide către evoluțiile politice
ulterioare. Sibiul de pildă era o cetate destul de închisă către alte națiuni:
nu doar românii n-aveau voie să se stabilească în oraș. Căutau să limiteze
prezența intrușilor, intrusul însemnând orice nesas, neluteran sau chiar nobil.
A fi nobil pentru un burghez sas era o ceva greu de a acceptat în orașul lor.
Asta a fost o mare problemă timp de mai multe secole: concivilitatea sau
neacordarea cetățeniei orașului persoanelor care nu corespondeau criteriilor
stabilite de ei.

Indiferent
de minusuri, în 1589 Sibiul avea deja… o Constituţie. Mária Pakucs-Willcocks: Eu i-am spus Constituție, dar titlul oficial al actului este de Statut al
orașului unde se cristalizează și ideea aceasta de gute polizei, de bună
rânduială sau de bună guvernare. De asemenea, se stabileau anumite reguli și
principii de funcționare a orașului și politic, și administrativ. Consensul
este piatra de temelie a oricărei comunități, nu doar la Sibiu. La Sibiu, este
însă exprimat în anumite formule: interesul comun, pacea comună, relația dintre
guvernați și guvernanți, supunere… Ce înseamnă, în acest context, binele
comun? Un contract, o înțelegere prin care supușii sau guvernații sunt
ascultători atâta timp cât guvernanții acționează în interesul tuturor, iar
binele comun ar fi suma condițiilor în care fiecare ar trăi în pace și liniște.

Prin buna sa rânduială, prin tradiţiile populaţiei sale şi chiar prin
Constituţia din secolul al XVI-lea, Sibiul a contribuit la diversitatea
civilizaţiei şi culturii cuprinsă astăzi în graniţele României care în decembrie,
aniversează 100 de ani de la Marea Unire.