Casa Poporului, un teritoriu necartat
Palatul Parlamentului este şi va rămâne pentru mult timp clădirea cea mai curioasă a Bucureştiului. Este, înainte de toate, simbol al totalitarismului comunist care exprimă desfigurarea unui oraş, gustul îndoielnic şi dilema folosirii sale adecvate.
Steliu Lambru, 17.02.2014, 10:19
Palatul Parlamentului este şi va rămâne pentru mult timp clădirea cea mai curioasă a Bucureştiului. Este, pe mai multe niveluri, un spectacol în sine. Este, înainte de toate, simbol al totalitarismului comunist care exprimă desfigurarea unui oraş, gustul îndoielnic, inutilitatea şi dilema folosirii sale adecvate. Dar ea este şi un spaţiu al necunoscutului, al teritoriului încă necartat, deşi a fost exponentul unui regim care controla şi ştia totul.
Casa Republicii Socialiste România a fost primul nume dat faraonicei clădiri din centrul Bucureştiului care trebuia să marcheze noua epocă de maximă dezvoltare din istoria României, proiect al unei echipe de arhitecţi tineri conduşi de Anca Petrescu. Despre ea s-au spus foarte multe după 1989 şi se crede că se ştie totul. Dar nu e aşa. Multe poveşti şi legende urbane circulă pe seama clădirii şi a ctitorului ei, Nicolae Ceauşescu. Augustin Ioan este profesor de arhitectură la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu” din Bucureşti. El are în amintirile personale din studenţia anilor 1980 câteva indicii despre provenienţa poveştilor despre Palatul Parlamentului.
”O sursă era fostul rector de la Arhitectură, Cornel Dumitrescu, care, după moartea arhitectului personal al lui Ceauşescu, Cezar Lăzărescu, suplinea această funcţie exact în perioada în care s-a construit această clădire. Dumitrescu venea în Club A, loc unde se mai vorbea şi în răspăr faţă de restul discursului public. Acolo bea aproape o sticlă de whiskey, ca să aibă scuza că e beat, şi după aceea ne povestea întâlnirile lui cu Ceauşescu. Unele erau absolut formidabile, nu ştiu însă cât de adevărate puteau fi după o sticlă de whiskey. S-a vorbit despre desene făcute de mâna lui Ceauşescu, dar n-a reuşit nimeni să le vadă. Unul dintre autorii Sălii Palatului spunea că ar fi asistat la redactarea unui asemenea desen. Erau foarte multe poveşti. Ceauşescu ar fi cerut ca ferestrele din zona superioară a Casei să nu fie rotunde pentru a nu intra guguştiucii. Mai voia ca toate bulevardele să fie drepte, ”trase cu compasul”. Era o înţelegere ceva mai complicată a noţiunii de ”linie dreaptă cu compasul”. De pildă, şi aceasta nu mai este o poveste urbană, se ştie că nu înţelegea absolut deloc cum se construia clădirea. Toate refacerile în urma vizitelor lui presupuneau construcţii reale, n-a existat noţiunea de machetă. Erau numai lucruri ”de-a gata” şi dărâmate atunci când nu-i conveneau.”
Dincolo de legendele urbane, există cu adevărat întrebări privitoare la Palatul Parlamentului la care nimeni nu ştie să dea un răspuns. Şi începând chiar cu numele Casa Poporului, care l-a înlocuit pe cel vechi, despre care nu se ştie sigur dacă a fost inventat după 1989 sau circula înainte în folclorul urban. Augustin Ioan. ”Nimeni nu ştie câteva lucruri. Nu se ştie cât a putut să coste o asemenea clădire. Ce ştim sigur este că Rupert Murdoch, în 1991, a oferit 2 miliarde de dolari pe ea. Nu ştiu dacă era o sumă apreciabilă, pentru că atunci ”nu ne vindeam ţara”. El voia să o transforme într-un infotainment, un centru de informaţii pentru toată Europa de Sud-Est. Interesante sunt şi poveştile de după 1989 şi am fost martor ocular la una dintre cele mai savuroase. În 1999, la Primăria Capitalei, a venit un domn foarte straniu din SUA care reprezenta un fond de investiţii uriaş care administra banii lui Michael Jackson şi al unor triburi de indieni americani. Şi a cerut permisiunea să construiască Dracula Theme Park în tot spaţiul din spatele clădirii, cu posibilitatea de a extinde vizitele către castelul Bran şi celelalte locuri legate de Dracula. Şi astăzi rămânem visători dacă ne imaginăm alăturarea Dracula Theme Park Palatului Parlamentului.”
Necunoscutele Palatului Parlamentului dau o aură de mister şi atmosferă gotică uriaşei clădiri. Este o entitate proprie care aproape îl devorează pe cel care intră în sfera sa. Augustin Ioan. ”Această Casă a Republicii este în continuare un teritoriu necartat. Pare să fie mai multă Casă a Poporului decât ştim noi. Nu există un plan general pentru că această claădire a fost de la bun început secret de stat şi se lucra pe porţiuni. Cine avea de lucru era şef de proiect la o sală primea conturul interior al sălii, nici măcar structura n-o ştia. Nu pot să-i spun obiect de arhitectură pentru că nu este un singur obiect, ci un ansamblu. Este o structură care are amploarea unei aşezări, dacă stăm să ne uităm la ce suprafaţă poate ocupa dacă am deplia-o, la ce relaţii stabileşte cu oraşul pe care l-a distrus pentru a se aşeza, cât de tare s-a îndepărtat oraşul, faptul că este păzită în continuare cu arma. Cea mai publică clădire din România are în continuare gard. Este pur şi simplu un obiect rural, amplificat de zeci de mii de ori, care are faţă şi spate. Concursul de acum câţiva ani era numai pentru amenajarea feţei. Ce e în spate? Urmează să fie făcut bulevardul Uranus şi catedrala mânturii neamului.”
Casa Republicii a intrat şi în tema legendelor subteranelor Bucureştiului, cei pasionaţi de paranormal fiind de părere că există un adevărat Bucureşti sub Bucureşti, în care Casa Poporului ar fi integrată prin numeroase tuneluri. Un tunel există sigur, aşa cum spunea Augustin Ioan. Dar există şi părerea că imensul edificiu ar fi legat de clădirile din preajmă cum ar fi Ministerul Apărării, şi chiar cu cele mai îndepărtate ca Palatul Cotroceni. Misterul este dat şi de faptul că palatul are 7 niveluri subterane, inclusiv un adăpost antiatomic pentru 3000 de persoane.
Palatul Parlamentului, împreună cu întregul ansamblu care îl înconjoară, formează un univers aparte, despărţit de oraşul în care nu a reuşit să se integreze din punct de vedere urbanistic. Cert este că este ceva foarte costisitor, bugetul său fiind cât cel al oraşului Ploieşti, oraş de 228.000 de locuitori.
