Comuniştii români înainte de comunism
Înainte de instaurarea regimului comunist sub ocupaţie sovetică, adepţii ideologiei comuniste erau consideraţi idealişti. Deşi marginali, ei au atras atenţia asupra lor din cauza radicalismului modelului propus.
Steliu Lambru, 16.03.2015, 12:42
În România, ideile comuniste au avut o audienţă limitată, iar atunci când comunismul s-a instaurat în Rusia, ele au devenit şi mai marginale. Rusia bolşevică a devenit principalul inamic al României şi prin memoria relaţiilor istorice, dar şi prin politica de agresivitate promovată de Comintern. Comuniştii români de dinainte de comunism au fost consideraţi ca fiind plătiţi de URSS şi suspecţi de sentimente străine de interesele României.
Istoricul Adrian Cioroianu a coordonat un volum de biografii ale unor lideri comunişti români dinainte de 1945, anul în care aceştia au cucerit puterea. Nume ca Vasile Luca, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petre Constantinescu-Iaşi, Ana Pauker, Nicolae Ceauşescu, Petre Gheorghe au reprezentat repere importante ale puterii în România între 1945 şi 1989.
”În proximitatea Uniunii Sovietice, numărul comuniştilor era relativ redus, poate şi ca o expresie a temerii pe care o aveau aceste ţări de expansionismul rusesc. E drept că şi aici trebuie făcute anumite nuanţări. Una a fost situaţia în România, unde partidul comunist a fost interzis încă din 1924, alta a fost situaţia în Cehoslovacia, unde proletariatul era mai numeros, exista o bază socială pentru o politică de stânga şi mai la extrema stângă. Cred că elementul esenţial în această perioadă este să separăm în discursul public ceea ce înseamnă adevăr bazat pe documente şi foarte multele clişee care circulă. Cazul românesc al comuniştilor dinainte de comunism trimite totuşi la câteva mii de oameni care, dintr-un motiv sau altul, credeau că această versiune a stângii care se experimenta în Uniunea Sovietică poate avea un viitor. Nu trebuie să cădem în capcana de a judeca anii 30 din perspectiva a ceea ce noi ştim astăzi. Trebuie să acceptăm ideea că aşa cum se întâmpla şi la extrema dreaptă, vezi cazul legionar, unde foarte mulţi tineri de calitate au fost cuceriţi de legionarism, şi în cazul comunismului o serie de oameni, de la avocaţi şi până la muncitori, aveau această simpatie. Aveau impresia că modelul adus de Uniunea Sovietică este unul care poate deschide porţile unui viitor mai bun.”
Intelectuali, membri ai clasei de mijloc, muncitori, toţi cei care au aderat la ideologia comunismului au avut diferite motivaţii. De exemplu, intelectualii au ajuns să aplaude Uniunea Sovietică, paradoxal, influenţaţi de Occident. Adrian Cioroianu.
”Erau oameni care paradoxal erau atenţi la ceea ce se întâmâmpla în Occident. Numărul comuniştilor în Occident era în creştere atunci. Şi, deloc paradoxal, oameni precum Lucreţiu Pătrăşcanu sau Petre Constantinescu-Iaşi s-au afiliat la mişcarea comunistă prin intermediul unui sindicat din Franţa, aşa cum a fost cazul lui Petre Constantinescu-Iaşi. Iar Pătrăşcanu citea lucrări ale unor ruşi, dar în limba franceză. Trebuie să fi fost destul de delicat pentru un om de stânga român, în anii 30, să vadă mişcarea în avânt a comunismului în Occident, mai ales în Franţa la care românii erau foarte atenţi. Sigur că puteai să cazi în această capcană de a-ţi imagina că elementele progresiste din Occident sunt binevoitoare faţă de ce se întâmplă la Moscova. În URSS, maşina de propagandă funcţiona foarte bine. Astăzi ştim că au fost intelectuali mari occidentali, din Franţa şi Marea Britanie, care au căzut în plasă, precum şi din Germania de dinainte de Hitler şi din Italia.
Aşa a fost şi cazul României, sigur, la o scară mai mică. Nici nu trebuie să exagerăm acum, nu erau sute de mii de oameni, nici zeci de mii. Dar trebuie să acceptăm, dat fiind că partidul comunist a fost scos în afara legii în 1924, că n-o să găsim catastife cu membrii partidului comunist din România deoarece nu aveau cum să le păstreze fiind un partid ilegal. Ca atare, numărul lor nu-l vom afla niciodată. Siguranţa regimului avea tot interesul să-i prezinte ca fiind cât mai puţini, îi urmărea foarte bine, dar le diminua importanţa. În anii regimului comunist au apărut foarte mulţi ilegalişti, poate mult mai mulţi decât fuseseră. De aici şi celebra vorbă: ”puţini am fost, mulţi am rămas”. Era o glumă care se făcea pe seama acestor ilegalişti, mulţi dintre ei inventaţi.”
Idealismul celor care au aderat la comunism îi face să nu aibă nicio responsabilitate pentru ce a urmat? Adrian Cioroianu. ”Ce scriem noi aici este povestea unor oameni foarte cunoscuţi în istorie. Acestea sunt cazuri mai cunoscute şi noi ştim astăzi că fiecare dintre ei, într-un fel, cu excepţia lui Petre Gheorghe, au jucat un rol şi după după 23 august 1944. Analizându-le activitatea din anii 30 nu putem evita să spunem ce au făcut ei şi după, pentru că ei au profitat de procesele din anii 30. Şi le-au trecut în CV, cum am spune astăzi, şi s-a creat o întreagă mitologoie pe seama lor.
Aşa cum a fost cazul lui Nicolae Ceauşescu care, probabil, este cel mai spectaculos dintre toate. Mergem pe o linie foarte fină, istoricii merg pe o muchie de cuţit pentru că pe de-o parte este evidenţa faptului că ei n-au fost într-adevăr foarte mulţi, dar pe de altă parte reiese că n-au fost nici atât de puţini pe cât ne-am dori noi. Nu e vorba numai de 800 de oameni cum se spune, nici de 1000 de oameni. Cercetarea pe care o facem arată că erau aproximativ câteva mii. E greu de spus câţi dintre ei erau socialişti în convingere şi câţi comunişti. În timpul proceselor, mulţi dintre ei neagă faptul că ar fi avut legătură cu mişcarea comunistă, pentru ca apoi, în anii 40, când au venit la putere, cu toţii să ceară să li se recunoască vechimea de dinainte de procese.”
Despre comuniştii români de dinainte de comunism s-a spus că au fost o sectă mesianică, o organizaţie subversivă cu credinţe mistice, în ciuda ateismului lor. Dar ei au ştiut să fie şi pragmatici, la timpul potrivit.
