Comuniune creștină și supraviețuire în închisoare

Biserica Română Unită cu Roma sau Biserica Greco-Catolică a luat ființă la sfârșitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, în timpul acțiunii Austriei de a contracara prozelitismul Reformei.

Steliu Lambru, 02.02.2026, 15:15

Biserica Română Unită cu Roma sau Biserica Greco-Catolică a luat ființă la sfârșitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, în timpul acțiunii Austriei de a contracara prozelitismul Reformei. În schimbul recunoașterii, noii adepți primeau drepturi politice, educaționale și confesionale. În teritoriile locuite de români, Biserica Greco-Catolică a avut un rol esențial în formarea conștiinței naționale și a dat numeroși intelectuali și politicieni importanți. În 1948, după instalarea regimului comunist, acesta a desființat și interzis Biserica Greco-Catolică pentru a tăia legăturile românilor cu Vaticanul și cu lumea occidentală. Mulți politicieni și prelați greco-catolici au fost aruncați în închisori unde însă s-au întâlnit cu confrați ortodocși și ai altor Biserici și au format o solidaritate transconfesională.

În ciuda vremurilor de persecuție, oamenii nu s-au descurajat și au continuat să-și păstreze credința. Preotul greco-catolic Nicolae Lupea a fost deținut politic în închisorile comuniste. În 2001, el povestea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română că, în pofida condițiilor extreme de trai din închisori, preoții reușeau să celebreze serviciul divin.

”Duminicile, mai ales, se celebra sfânta liturghie de preoţii care erau acolo în închisori. Se folosea vin pe care îl căpătau deţinuţii de la diferite persoane civile care lucrau la acelaşi punct de lucru cu deţinuţii. Iar ca pâine o foloseam pe cea pe care ne-o dădea de la penitenciar, pâinea neagră.”

În istoria intelectualilor români sub comunism, un episod cu totul special este cel al criticului literar Nicolae Steinhardt. Evreu, a fost închis sub acuzația de a fi apropiat de un grup de intelectuali anticomuniști. Și în acel univers al inumanului a decis să se convertească la creștinism.

Nicolae Lupea. ”Am stat câtva timp închis cu el, cu Nicolae Steinhardt. Am mai stat cu Alexandru Paleologu, cu doctorul Al-George, cu alte câteva personalităţi şi cu mulţi alţi deţinuţi într-o cameră la Jilava. Acolo mai era preot, un băiat un pic mai tânăr decât mine, îl chema Mina Dobzeu, era călugăr basarabean, și acum era condamnat la 7 ani. Steinhardt era evreu, era în jur de 60 de ani, după cum îl vedeam eu, că era cărunt şi chel. El, la un moment dat, a luat legătură şi cu preotul ortodox, dar a luat legătura şi cu mine și mi-a spus că ar vrea să se boteze.”

Steinhardt a luat marea decizie a vieții sale sub influența prietenilor săi.

”În dimineaţa zilei când s-a botezat, a venit la mine la pat, imediat cum ne-am ridcat din pat de dimineaţă, şi mi-a spus că el nu era de acord cu acţiunea împotriva Bisericii Greco-Catolice și nici cu colaborarea Bisericii ortodoxe cu Securitatea în interzicerea Bisericii noastre, a Bisericii Greco-Catolice. Dar el ţinea să fie botezat de părintele Mina pentru că era ortodox şi Alecu, Alexandru Paleologu, prieten cu el. Voia să fie botezat în formă ortodoxă pentru că, de bine, de rău, Biserica ortodoxă nu era interzisă. Și i-am zis atunci: Bine, domnule Steinhardt”

Însă comuniunea între deținuți a mers dincolo de diferențele confesionale. Iar botezul lui Steinhardt a fost unul comun.

”Şi atunci, el a mers şi i-a comunicat preotului ortodox Mina Dobzeu discuţia pe care am avut-o. Dobzeu a venit la mine, împreună am luat o cană cu apă şi amândoi am sfânţit apa aceea. Fiecare a rostit câte o formulă pe care o ştia pe de rost din slujbele pe care le celebraserăm noi mai înainte la sfinţirea apei. Le știam pentru că nu aveam cărţi să le citim. Mi-aduc aminte că eu am folosit două formule. Am zis: Şi o altă formulă era la sfinţirea apei. Făceam cruce în apă cu degetele şi spuneam: Toate puterile potrivnice să se frângă sub semnul chipului crucii tale!”

O asemenea ceremonie trebuia să rămână secretă.

Nicolae Lupea. ”Şi acum ne-am gândit cum să-l botezăm? Era o cameră de tranziţie şi era supraaglomerată. Ne-am hotărât ca Steinhardt să rămână în cameră, să nu iasă dimineaţa la aer. Ne scoteau să aducem apă cu balia aia mare, să ducem fecalele de peste noapte în curte, la un veceu. Și ne-am hotărât aşa: eu şi părintele Mina vom veni primii şi el se va duce la cana în care noi sfinţisem apa. Eu aș fi stat în spate ca să-l maschez ca să nu-l vadă ceilalți când va fi botezat. El a venit repede, părintele Mina a luat cana şi a turnat de trei ori câţiva picuri de apă pe el şi l-a botezat.”

Botezul lui Nicolae Steinhardt în închisoare făcut de un preot greco-catolic și de unul ortodox este o mărturie comună a credinței și a suferinței. A fost și o mărturie comună a ceea ce ne face pe toți oameni.