Dezgroparea crimelor comunismului

Multora dintre victimele regimului comunist nu li s-a ştiut, vreme de mai multe zeci de ani, mormântul. După ce regimul s-a prăbuşit în 1989, societatea a pornit în căutarea celor care îşi dormeau somnul de veci în locuri neştiute ori abandonate.

Steliu Lambru, 05.12.2016, 12:17

Multora dintre victimele regimului
comunist nu li s-a ştiut, vreme de mai multe zeci de ani, mormântul. După ce
regimul s-a prăbuşit în 1989, societatea a pornit în căutarea celor care îşi
dormeau somnul de veci în locuri neştiute ori abandonate.

Istoricul
Marius Oprea este cel care a înfiinţat şi condus Institutul de Investigare a
Crimelor Comunismului în anul 2006. El şi echipa lui au început campanii de
arheologie forensică, de la data înfiinţării fiind derulate 4-5 campanii anual.
Am discutat cu istoricul Marius Oprea despre rezultatele campaniilor duse de
institut la 10 ani de la înfiinţarea acestuia. Marius Oprea este autor al mai
multor volume despre Securitate ca instrument represiv al regimului comunist, pe baza unuia dintre volumele sale
realizându-se filmul documentar Patru feluri de a muri. Am
găsit, mergând în lungul şi-n latul ţării, foarte multe locuri în care au fost
împuşcaţi oameni şi apoi îngropaţi de către Securitate fără niciun semn, pe la
începutul anilor 1950. Pe lângă acestea, am făcut investigaţii şi în locuri de
detenţie, şi anume la Aiud, Periprava şi la Târgu Ocna. O să ne extindem în
anul următor şi în zona lagărelor din Balta Brăilei, la Salcia, la Frecăţei şi
Agaua unde am depistat câteva gropi comune unde vom cerceta osemintele celor
care şi-au găsit sfârşitul acolo. Este o muncă dificilă pentru că pornim de la
documente şi mărturii, dar în teren lucrurile arată altfel acum, la 50-60 de ani
de la săvârşirea acelor crime. Ne este deseori greu şi uneori imposibil să
aflăm locurile în care au fost îngropaţi cei ucişi din motiv că fie peste ei
s-au ridicat construcţii, cum a fost cazul celor ucişi la Cluj în sediul
Securităţii, fie că locurile au dispărut din memoria oamenilor. Nu am găsit
întotdeauna unde sunt gropile comune, dar rata noastră de succes este de peste 60%, ceea ce este relevant.

L-am întrebat pe
Marius Oprea câte victime au fost dezgropate până acum. N-am făcut un total exact, pot să spun că am găsit
aproximativ 50 dintre cei care au fost executaţi sumar pentru că s-au
împotrivit cu arma în mână regimului comunist. Am găsit alte 70 de persoane împuşcate
în penitenciare. Nu ştim numărul exact pentru că în multe situaţii osemintele
au fost amestecate. Nu ştim exact dacă toate osemintele pe care le-am găsit,
cum au fost cele de la Sighet, aparţin unor foşti deţinuţi politici, asta urmează
să fie stabilit de cercetarea criminalistică. În momentul în care descoperim
schelete ale unor oameni ucişi de Securitate, pentru care avem documente şi
cunoaştem identitatea lor, chemăm organele de cercetare penală. Colaborarea
este una excelentă, deşi au existat şi sincope, mai ales în perioadele de
început, când organele de cercetare penală nu prea pricepeau ce facem noi.
Pentru ei, erau cazuri demult clasate deoarece erau considerate simple omoruri.
Noi ne-am încăpăţânat ca aceste cazuri să nu fie considerate simple omooruri ci
crime împotriva umanităţii. Aşa s-a ajuns, în cele din urmă, la condamnarea lui
Ion Ficior şi Alexandru Vişinescu. Sper ca aceste condamnări ale unor personae
vinovate de crime împotriva umanităţii în anii regimului comunist să continue.
Noi adunăm probe materiale directe, adică osemintele celor ucişi.

Execuţiile erau
cele standard, prin împuşcare. Marius Oprea ne-a dat detalii despre întreaga
punere în scenă a lor. Erau
mai multe tipuri de execuţie, majoritatea erau mascate sub pretextul încercării
de fugă de sub escortă. Adică deţinuţii erau scoşi din aresturile Securităţii
şi duşi pentru aşa-zise reconstituiri în anumite locuri. În drum spre locurile
de reconstituire erau scoşi din duba cu care erau transportaţi şi împuşcaţi cu
rafale de pistol-mitralieră, după care multora li se mai trăgea un glonţ în
cap. Alţii au fost împuşcaţi pur şi simplu din spate, este cazul unui bătrân de
74 de ani, semiparalizat, care a fost împuşcat din spate după ce a fost scos
din casă la
o plimbare. Vina lui fusese aceea că dăduse nişte struguri unor partizani.
Am găsit şi osemintele partizanilor, în stomacurile lor am găsit sâmburi de
struguri, ultima lor masă dată de acel bătrân.

În spatele
fiecărui schelet se află o poveste şi în documentarul Patru feluri de a muri
sunt istorisite patru cazuri ale vieţii şi morţii unor oameni care n-au avut
altă vină decât aceea că s-au împotrivit comunismului. Marius Oprea. Era o practică a Securităţii pentru
a instaura frica prin mijloace de violenţă excesivă. Oamenii din satele de unde
proveneau victimele ar fi aflat că fuseseră ucise şi împotrivirea la
colectivizare era curmată. Estimez că în jur de 10.000 de oameni au căzut victime
unor asemenea execuţii, este vorba inclusiv de oameni care fuseseră condamnaţi
penal la diferite pedepse, dar Securitatea considera aceste pedepse prea mici.
Sub pretextul transportării condamnaţilor de la un penitenciar la altul erau
ucişi. A fost cazul a 16 deţinuţi tranferaţi de la Constanţa la Timişoara,
ucişi pe drum, se pare că undeva pe lângă Lugoj. Am mai găsit 5 deţinuţi transferaţi
de la Gherla la Timişoara pentru o aşa-zisă completare de anchetă care n-au mai
ajuns niciodată la destinaţie. La Gherla s-au întors doar efectele lor de penitenciar,
adică vestoanele vărgate, am găsit chiar şi procesul-verbal de returnare a
efectelor.

Demararea unui
program naţional, crede Marius Oprea, ar fi un ultim omagiu pe care societatea
românească îl mai poate aduce luptătorilor pentru libertate ucişi pe câmp şi
îngropaţi fără cruce.