Emisiunea ”Reflector”

Intervalul dintre 1966 și 1971 a fost cea mai bună perioadă de funcționare a presei în regimul comunist, iar unele producții au avut succes de public. A fost cazul emisiunii de televiziune Reflector în care disfuncționalități ale instituțiilor și abuzuri ale factorilor politici ori ale directorilor erau expuse judecății publice.

Steliu Lambru, 03.03.2025, 16:46

Istoria presei din anii comunismului are și un mic capitol cât de cât onorabil, în care jurnaliștii au încercat să aplice deontologia profesională și să fie vocea societății. Intervalul dintre 1966 și 1971 a fost cea mai bună perioadă de funcționare a presei în regimul comunist, iar unele producții au avut succes de public. A fost cazul emisiunii de televiziune Reflector în care disfuncționalități ale instituțiilor și abuzuri ale factorilor politici ori ale directorilor erau expuse judecății publice. Reflector era o încercare de a face presă responsabilă, însă cu limite. Ideologia Partidului Comunist Român era intangibilă, natura puterii de stat, ordinea socială și politică la fel. Intangibile erau și persoana conducătorului Nicolae Ceaușescu, familia și rudele sale, activul superior de partid, armata, aparatul represiv format din Miliție și Securitate, cei care lucrau în justiție și cei din sectorul financiar-bancar. În general, la Reflector erau abordate abuzuri și disfuncționalități din sectorul economiei de consum.

Reflector a debutat în 1967 și a avut ca model emisiuni similare din presa occidentală. Deschiderea Televiziunii Române către Occident se datora jurnaliștilor Silviu Brucan, președinte al televiziunii, influențat de media americane, și Tudor Vornicu, fost corespondent în Franța și familiarizat cu media franceze. Jurnalistul Ion Bucheru, vicepreședinte al Televiziunii Române în acea perioadă, a fost cel care a coordonat echipa care realiza emisiunea. Într-un interviu realizat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1997, Bucheru a arătat în ce a constat succesul.

”Eu am răspuns de Reflector din partea conducerii instituţiei. Reflectorul Televiziunii din acea perioadă, care ajunsese să se difuzeze de două ori pe săptămână, şi Ancheta socială, care se difuza cel puţin o dată la două săptămâni, Reflectorul având 20-25 de minute, Ancheta mergând până la 50 de minute şi chiar o oră, deveniseră o instituţie socială. Oamenii se adresau Reflectorului şi Anchetei sociale. Reflectoriştii, cei cinci oameni care făceau în mod curent Reflectorul, erau ca nişte procurori care îşi exercitau meseria cu mandat social. Aveau corespondenţă personală, erau chemaţi pur şi simplu de oameni care nu mai aveau nici un fel de altă speranţă sau de instituţii care epuizaseră chiar şi posibilităţile legale de a tranşa litigii cu persoane particulare, cu alte instituţii.”

Apariția la televiziune, în acele timpuri, și mai ales în cazuri scandaloase de abuz, incompetență sau de indiferență în gestionarea avutului public, era ceva de rău augur pentru oricine. De aceea, numele Reflectorului stârnea panică oricând era pronunțat. Ion Bucheru.

”Se ajunsese în următorul punct: încheiam emisiunea Reflector cu un cadru de imagine şi cu un text. În imagine se vedea o maşină neagră care pleca într-o trâmbă de fum de la eşapament sau praf şi textul spunea aşa: <în această maşină se depărtează de minister tovarăşul ministru Cutare, grăbit probabil la o convocare, atât de grăbit încât n-a mai avut timp să stea de vorbă şi cu realizatorul Reflectorului care i-a solicitat părerea în această problemă pe care dumneavoastră aţi văzut-o şi care se petrece în perimetrul răspunderilor domniei sale.> Asta se spunea frecvent pe post. Păi când un director de întreprindere sau când un ministru-adjunct auzea sau era înştiinţat telefonic că a sosit Reflectorul în incintă sau că a dat cineva de la Reflector telefon că o să vină mâine sau poimâine să filmeze, nu vă puteţi imagina ce fojgăială începea să se pună în mişcare!”

Momentul iulie 1971 și enunțarea celebrelor teze de Nicolae Ceaușescu însuși a însemnat o schimbare cu 180 de grade față de deschiderea de până atunci. A fost o revenire la duritatea din anii stalinismului, o mare surpriză pentru țările lumii libere care apreciaseră poziția liderului român de până atunci. Acea întoarcere a influențat și Reflectorul care a devenit, treptat, mai puțin incisiv și mai neinteresant. Ion Bucheru.

”Tezele din iulie au ţâşnit din gândirea, din capul şi din stiloul lui Ceauşescu în urma unui scandal provocat de televiziune. Era momentul în care, după ’68, Ceauşescu a parcurs panta ascendentă maximă a popularităţii, a prestigiului intern şi internaţional. A fost perioada în care pe plan internaţional România era privită ca a nu ştiu câta minune a lumii în acest colţ de Europă. Era momentul în care conducători de state i-au deschis uşile, porţile, chiar şi cei mai conservatori, chiar şi cei care până atunci respinseseră orice idee de a-l primi pe Ceauşescu sau de a-i conferi onoruri de conducător de stat. Era perioada în care dacă spuneai că eşti ziarist român în străinătate, şi asta am trăit-o pe pielea mea şi pot să spun lucrul acesta în cunoştinţă de cauză, erai privit nu cu simpatie ci cu un fel de frăţietate. Noi ne duceam fără scule, fără aparatură, fără bani, fără posibilităţi logistice, pentru că eram săraci, prost dotaţi şi foarte prost plătiţi. Dar era în jurul nostru un asemenea val de simpatie încât ni se punea la dispoziţie atât de mult din ce n-aveam noi şi ei aveau din belşug.”

Desființată în cele din urmă la jumătatea anilor 1980, când programul televiziunii ajunsese la două ore, Reflector a fost reînființat după 1989. Însă în noul climat de libertate nu a mai atins același nivel de popularitate.