Exploratori români la capătul lumii: Iulius Popper
Inginer, explorator, cartograf, Iulius Popper s-a născut la Bucureşti în 1857. Era fiul unui anticar, librar, ziarist şi profesor la prima şcoală a comunităţii evreieşti din Bucureşti.
Steliu Lambru, 06.02.2017, 12:31
Exploratorul-aventurier, căutător de aur şi al paradisului terestru, modelul standard al jurnalelor de călătorie, a fost o raritate în spaţiul românesc. De la puţinii călători români din secolele al XVII-lea şi XVIII-lea ne-au rămas câteva însemnări. Trimis de ţarul Moscovei Alexei Mihailovici în China, între 1675 şi 1678, spătarul Nicolae Milescu a scris “Descrierea Chinei”. În secolul al XIX-lea nume de români încep să fie prezente în enciclopediile explorărilor locurilor mai puţin umblate. Între ei apare şi numele românului Iulius Popper.
Inginer, explorator, cartograf, Iulius Popper s-a născut la Bucureşti în 1857. Era fiul unui anticar, librar, ziarist şi profesor la prima şcoală a comunităţii evreieşti din Bucureşti. Viitorul explorator îşi face studiile primare şi secundare la Bucureşti, iar pe cele superioare la Paris, în 1879, unde obţine diploma de inginer a Scolii Politehnice. Îşi începe cariera ca angajat al Companiei Canalului de Suez şi, până în 1883, face călătorii în Orientul Îndepărtat şi Alaska. Aşa începea aventura unui om îndrăzneţ care avea să facă România cunoscută până departe.
Jurnalista Evelin Fonea de la “Realitatea evreiască” din Bucureşti este cea care ne-a condus pe traseul exploratorului şi aventurierului Popper. “În anul 1967, cînd s-au sărbătorit 150 de ani de la proclamarea independenţei Argentinei, între cei cinstiţi pentru că au contribuit la temelia statului argentinian a fost amintit şi Iulius Popper, unul dintre pionierii colonizatori ai Ţării de Foc. Îndrăzneţ şi chinuit de demonul aventurii, tânărul Iulius Popper avea să cutreiere Constatinopolul, India, China şi Japonia. Se va îndrepta apoi spre alte orizonturi: Suez, Siberia, America de Nord şi, după scurte popasuri, să ajungă în Mexic unde a întocmit cea mai bună hartă a ţării şi a redactat ”Diario de los foresteros”. De aici, paşii l-au dus în Brazilia, pentru ca. în 1885, să-l găsim în Argentina, ţara devenită pentru el o a doua patrie. Urma să exploreze sudul Patagoniei în căutarea ţinuturilor aurifere, convingând guvernul argentinian să-i acorde sprijin.”
Prima calatorie s-a soldat cu efecte nesatisfăcătoare pentru expediţia condusă de Popper. O a doua expediţie, mai bine pusă la punct, a urmat şi efectele pozitive nu s-au lăsat asteptate. Popper se va stabili în Ţara de Foc unde va începe misiunea sa colonizatoare. În Ţara de Foc, Popper a pus bazele mai multor exploatări aurifere, a întemeiat aşezări şi a construit o linie de navigaţie maritimă între El Paramo şi Buenos Aires. A mai construit o cale ferată îngustă, timbrul său de circulaţie locală din 1891 devenind una dintre rarităţile filatelice actuale. În timpul cercetarilor pentru găsirea aurului, la El Paramo, Popper a inventat un dispozitiv pentru decantarea aurului din apa mării. Invenţia a fost brevetată şi utilizată în mai multe ţări din America de Sud şi din Africa de Sud. Rezultatul cercetărilor sale s-au materializat în articole, studii, hărţi, broşuri şi cărţi, iar ”La Grande Encyclopédie”, apărută la sfârşitul secolului al XIX-lea, îl citează printre cei mai importanţi exploratori ai timpului.
Evelin Fonea aminteşte şi alte detalii privind expediţiile lui Popper. Track: “În septembrie 1886, Popper pleacă cu două mici vase, ”Madona del Carmine” şi ”Maria Luiza”, în expediţia visată înfruntând numeroase pericole. În anul 1888 are loc o a doua expediţie, de această dată încununată de succes. A transformat colonia ”El Paramo” într-un orăşel al cărui guvernator a devenit. S-a ocupat de organizarea orăşelului, a construit poduri şi şosele, a înfiinţat o instanţă de judecată, o miliţie proprie, a bătut o monedă de aur şi a tipărit un timbru cu efigia sa. Nostalgia pentru ţinuturile natale s-a materializat în nume date unor râuri şi câmpii ca Punta Sinaia, Munte Lahovary, Rio Rosetti, Rio Ureche, toponime ca Valea Iaşilor, Parcul Broşteni etc. Interesant este si faptul că printre colonişti s-au aflat şi moşneni din România, iar urmaşii acestora îşi spuneau ”hijos de rumanos”.
În ciuda distanţelor enorme care l-au separat de ţară şi a timpului îndelungat petrecut în Lumea Nouă, Iulius Popper a menţinut permanent legaturile cu România. A fost în relaţii apropiate cu V. A. Urechia, istoric, scriitor. sprijinitor al ştiinţei româneşti şi membru al Academiei Române, după cum ne-a spus Evelin Fonea. “În 1887 este numit membru corespondent al Societăţii Române de Geografie, unde, datorită lui V. A. Urechia, ministrul instrucţiunii publice, au fost adunate acele comunicări ştiinţifice ale lui Popper din peregrinările sale prin acele ţinuturi îndepărtate. Popper i-a oferit lui Urechia, în dar, un album îmbrăcat în pluş roşu, legat în piele de focă şi o placă având inscripţia ”Tierra del Fuego” făcută din aurul găsit pe plaja de la Punta Sinaia.”
Pe 7 iunie 1893, la numai 36 de ani, Iulius Popper este găsit mort în camera sa din Buenos Aires, cauza decesului fiind, aparent, un atac de cord. A fost înmormântat într-o groapă comună a cimitirului municipalităţii din capitala argentiniană. Personalitatea şi călătoriile sale i-au inspirat şi pe scriitorii de ficţiune, unul din cele mai cunoscute romane, “Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran, ecranizat în anii 1970, fiind foarte popular. În 2001, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la înfiinţarea Societăţii Geografice Române, conferinţele lui Popper au fost editate în volumul “Călătorii extraordinare”, alături de alte nume ale cercetării geografice româneşti.
