Ion Raţiu sau democraţia în exil

Ion Raţiu a fost unul dintre cei mai importanţi politicieni democraţi români după 1990 care a militat deopotrivă împotriva dictaturii fasciste, cât şi a celei comuniste.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 19.06.2017, 10:34

Ion Raţiu a fost unul dintre cei mai importanţi
politicieni democraţi români după 1990 care a militat deopotrivă împotriva
dictaturii fasciste, cât şi a celei comuniste. Întors în România în 1990, a
fost unul dintre cei care au reconstruit Partidul Naţional Ţărănesc
Creştin-Democrat şi s-a implicat în refacerea climatului democratic. Ion Raţiu
s-a născut pe 6 iunie 1917 la Turda, în vestul României, într-o familie de
intelectuali români care au luptat pentru drepturile naţionale ale românilor
din Imperiul habsburgic şi Austro-Ungaria. A fost licenţiat în drept la Cluj şi
economie la Cambridge şi activ în rândul Partidului Naţional Ţărănesc. În 1940
a fost angajat ca diplomat în Ministerul de Externe şi imediat a fost trimis la
Londra, în februarie 1940, înainte de prăbuşirea Franţei. După ocuparea
Franţei, principalul aliat al României, Raţiu a continuat să lucreze la legaţia
României din Marea Britanie până la începutul lunii septembrie 1940, când
puterea a fost preluată de generalul Antonescu şi Garda de Fier. Anglofil şi
francofil, Raţiu a refuzat să accepte alăturarea României coaliţiei conduse de
Germania nazistă.

În 1985, într-un
interviu acordat emisiunii Actualitatea românescă a postului de radio Europa
liberă şi păstrat în arhiva Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea
Română, Ion Raţiu povestea circumstanţele în care a rămas în Marea Britanie: După plecarea regelui Carol al
II-lea şi înfiinţarea statului legionar, mi-am dat demisia, în septembrie 1940.
M-am dus la ministerul de externe englez şi le-am cerut să-mi dea azil politic,
ceea ce mi-a fost acordat imediat. Am avut marele noroc să primesc o bursă la
Cambridge şi am studiat timp de trei ani luându-mi un Master of Arts, o diplomă
ceva mai mare decât licenţa, în ştiinţele economice. În timpul cât eram la
Cambridge am făcut o serie întreagă de transmisiuni la radio pe teme patriotice
în chestiunea Transilvaniei, mai ales după luarea Transilvaniei de Nord în 1940,
şi am fost activ în viaţa studenţescă în asociaţia studenţilor români din Marea
Britanie.

Ion Raţiu s-a
implicat în propaganda de scoatere a României din alianţa Axei şi trecerea ei
de partea Naţiunilor Unite. Dar el a dorit ca Europa Centrală şi de Est,
implicit şi România, să rămână sub influenţa democraţiei occidentale după ce
războiul se va fi terminat: Am
lucrat în Consiliul Internaţional al Studenţilor unde m-au făcut vicepreşedinte,
în timpul războiului, şi în Comitetul Executiv Mondial al Tineretului. Pentru
că toţi eram preocupaţi fiind exilaţi în Anglia de viitorul Europei după
război, am înfiinţat şi o organizaţie căreia îi spuneam CECCILS, Central East
European Student a New Society, adică societatea studenţilor şi a tineretului
din Europa Centrală şi Europa de Răsărit. De asemenea, deşi eram tânăr, am fost
cooptat în mişcarea românilor liberi care s-a opus alinierii României la
politica Germaniei naziste şi care a spus tot timpul că locul României era alături
de marile puteri democratice din Occident care creaseră România Mare. În
această perioadă am scris articole, am făcut conferinţe, am menţionat deja, am
vorbit şi la radio, la BBC, bineînţeles.

Devenit un prosper om
de afaceri, Ion Raţiu nu a asistat pasiv, din Occident, la comunizarea
României. A înfiinţat o organizaţie anticomunistă, Uniunea Mondială a Românilor
Liberi, şi a editat presă de orientare democratică, ziarul Românul liber
fiind una dintre cele mai influente publicaţii în rândul exilului românesc. Ion
Raţiu: Am început încă în
1955 un buletin de ştiri numai în limba engleză pe care îl scoteam săptămânal.
Îi spuneam Free Romanian Press, era pentru a informa Occidentul, mai ales
ziarele şi deputaţii şi oamenii politici influenţi din Anglia despre situaţia
din România. După 20 de ani am transformat acestă publicaţie în ceva mai mare,
într-o revistă tot şapirografiată, îi spuneam tot Presa Liberă Română, doar că
era un fel de broşură lunară în care scriam şi în englezeşte şi în franţuzeşte.
În 1965 am înfiinţat asociaţia Acarda, Asociaţia Culturală a Românilor din
Anglia, deşi îi spuneam asociaţie culturală potrivit tradiţiei noastre ardelene
din trecut, cultural însemna
şi politic pentru afirmarea aspiraţiile noastre.

În 1985, Ion Raţiu era convins că numai o unitate a
tuturor românilor putea face ca democraţia să se întoarcă. Astfel, organizaţia
sa s-a adresat tuturor celor care au dorit să se angajeze în efortul de
restaurare a democraţiei: În
1980, împreună cu profesorul Brutus Coste din America, am lansat un apel în
care am spus tuturora că este cazul să facem ceva pentru ţara aceasta ca să fie
reprezentată în mod demn în Occident. Până în 1975 funcţionase un Comitet
Naţional Român care în 1975 a încetat să activeze. Noi am considerat că trebuie
să se continue această luptă şi atunci am lansat un apel şi ne-am înfiinţat în
1984. Noi am spus de la început că nu se poate face pe bază de partide, noi am
spus că toţi românii care vor să facă un efort pentru cauza naţională, să vină
la noi, indiferent cărui partid aparţin sau au aparţinut în trecut. Asta nu
înseamnă ca partidele să nu lucreze. Dimpotrivă, partidele trebuie să lucreze
pentru că nu există democraţie fără partide.

Revenit
în România în 1990, Ion Raţiu a continuat să fie acelaşi om cu ferme convingeri
democratice, un adevărat reper moral. Decedat pe 17 ianuarie 2000 la Londra,
trupul i-a fost adus în ţară, după propria dorinţă, şi înmormântat în oraşul
natal Turda.