Opozanți ai lui Ceaușescu: Alexandru Bârlădeanu

În cei aproape 25 de ani cât a condus România, între 1965 și 1989, Nicolae Ceaușescu a practicat un stil brutal, capricios și intolerant în a-și manifesta personalitatea.

Steliu Lambru, 16.05.2022, 15:15

În cei aproape 25 de ani cât a condus
România, între 1965 și 1989, Nicolae Ceaușescu a practicat un stil brutal,
capricios și intolerant în a-și manifesta personalitatea. Din punct de vedere
economic, gândirea sa a fost un dezastru, fapt scos în evidență și de
realitatea nivelului de trai pe care l-au avut românii mai ales în anii 1980.
Din păcate, nu mulți au avut curaj să i se opună, iar cei care au făcut-o fie au
fost înlăturați, fie s-au retras. Unul dintre opozanții lui Ceaușescu a fost
economistul Alexandru Bârlădeanu.

Născut în 1911 în sudul Republicii
Moldova, pe atunci parte a Rusiei țariste, Bârlădeanu a ajuns membru al
partidului comunist în 1943. După 1944 a ocupat poziții foarte înalte în
ierarhia de partid. A fost unul dintre apropiații lui Dej, Stalinul României,
a ocupat funcții de ministru în guvern și poziții în adunarea legislativă. După
moartea lui Dej, în 1965, devine reformist și intră în conflict cu Nicolae
Ceaușescu, noul lider. În vara anului 1989 a fost unul dintre cei 6 semnatari
ai scrisorii către Ceaușescu în care i se cerea acestuia să înceapă reformele.
În 1990 a devenit deputat până în 1992 și a murit în 1997, la vârsta de 86 de
ani.

Într-un interviu acordat în 1995
Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Bârlădeanu își amintea
că divergențele cu Ceaușescu au apărut încă de la Congresul al IX-lea din 1965,
congres care îl alegea pe Ceaușescu lider al partidului. Dezacordul era în
privința ponderii dintre investiții și consum. A existat această divergenţă cu Ceauşescu privind
împărţirea venitului naţional între fondul de consum şi fondul de acumulare. Eu
am vorbit despre acest lucru în cuvântarea mea. Am arătat cum a mări cota de
investiţii înseamnă a sacrifica nivelul de trai sau a micşora investiţiile
înseamnă a întârzia dezvoltarea. Am spus, și aici a apărut iarăşi o divergenţă,
că proporţia în care se face această împărţire depinde de arta politică sau de
simţul politic. El susţinea tot timpul că era o chestie ştiinţifică. Nu era
nici o problemă ştiinţifică, era o problemă de artă politică, de simţ politic.

Trecerea
timpului a adâncit antipatia dintre cei doi. O altă ocazie a izbucnirii ei a fost
anul 1966 când în România s-a interzis avortul. Pe parcurs am avut mai multe neînţelegeri sau puncte de
vedere opuse în unele probleme concrete. Una a fost aceea a avorturilor. Chiar
în vara când a fost el ales, în concediu la mare fiind, convoacă o şedinţă a
Comitetului Executiv. Vin de la Costineşti la această şedinţă şi el pune pe
neaşteptate problema avorturilor. M-am ridicat împotrivă. Am spus că problema
nu e studiată, ea trebuia studiată și să nu luăm o hotărâre imediată. În
această poziţie m-a susţinut şi Maurer care a spus că, într-adevăr, ar trebui
să studiem chestiunea. Însă Ceauşescu a avut o izbucnire nervoasă. A spus tovarăşul
Bârlădeanu, cu această propunere, urmăreşte să sprijine prostituţia în România.

Un alt motiv al dezacordului a fost
legat de mărimea curților caselor țărănești. A urmat apoi momentul în care
Bârlădeanu a decis să plece la pensie invocând o boală. El voia să reducă acele curți la 500 metri pătrați. Nu-mi
mai aduc aminte de date, însă mereu surveneau puncte de vedere diferite care
adânceau, cel puţin din partea mea, un sentiment de respingere a lui Ceauşescu.
Până la un moment dat când, în 1968, ne-am contrazis pe o problemă și-am spus
că nu mai accept. Până atunci, de vreo câteva ori voisem să plec. Cum eu
avusesem un început de boală de sânge, un profesor de la Paris, hematolog
celebru care m-a examinat, a fost de acord să-mi dea un certificat în care se
spunea că dacă nu este eliberat din muncă, dacă continui să depun această
muncă, sunt 7 din 10 posibilităţi ca asta să-mi fie fatală. Şi i-am prezentat
acel certificat.

Automarginalizarea
lui Bârlădeanu s-a produs, așadar, în 1968, deoarece conflictul continuu nu
putea aduce nimic bun. Eu
conduceam Consiliul de Ştiinţă, și-aici am avut divergenţe cu el. La un moment
dat, i-am prezentat un material despre cum vedeam eu reorganizarea Consiliului
şi a domeniului ştiinţei. Câteva zile nu mi-a dat nici un răspuns. Şi l-am
întrebat dacă îmi citise materialul. Răspunsul lui a fost elocvent: Mă înveţi
tu pe mine ce-i aia ştiinţă? El asta înţelesese din materialul meu în care
propuneam măsuri, că eu îl învăţam ce era ştiinţa! În ’68 am hotărât să nu mai
mă mai asociez politicii pe care o ducea el. Mi-era era clar că pe linie
economică va duce la dezastru. De altfel, am şi spus-o mai multora, nu m-am
ascuns.

Victoria lui Ceaușescu împotriva
opozanților a însemnat un regim de o austeritate extremă pentru România. Care a
luat sfârșit în 1989, odată cu celelalte regimuri din Europa Centrală și de Est.