Paleoliticiul în spaţiul românesc
Preistoria este un domeniu care pare unul al aventurii, al adrenalinei şi al spiritului rebel. De fapt, preistoria este unul dintre cele mai dificile exerciţii de reconstituire a celei mai vechi perioade din trecutul umanităţii.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 11.11.2013, 09:30
Preistoria este un domeniu care pare unul al aventurii, al adrenalinei şi al spiritului rebel. De fapt, preistoria este unul dintre cele mai dificile exerciţii de reconstituire a celei mai vechi perioade din trecutul umanităţii. În ”copilăria umanităţii”, aşa cum a fost denumită metaforic preistoria, nu există documente scrise şi ea este corelată antropologiei. Este un domeniu în care se exprimă specialişti în geologie, în arhozoologie, determinarea speciilor, specialişti în microfaună, în datare.
Paleoliticul în spaţiul românesc are atestări în bazinul râului Argeş, în depresiunea Sibiului, în zonele Subcarpaţilor din Carpaţii Meridionali. Arheologul Adrian Doboş de la Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române ne introduce în lumea paleoliticului, lume în care civilizaţia materială a oamenilor era una în care domina piatra.
”Etimologic, paleoliticul este epoca veche a pietrei, care se distinge de marea epocă a neoliticului prin faptul că în paleolitic se folosea exclusiv piatra cioplită. În neolitic vorbim şi de piatră cioplită, şi de piatră şlefuită. Contrar impresiei destul de răspândite, e mult mai exact tot ce facem noi decât ar părea. Ideea de speculaţie apare pentru că noi avem de a face cu obiecte de piatră cioplită şi mai pot apărea fosile umane, ceea ce este destul de rar şi destul de mult este de dorit. Mai apare fauna. Atunci când studiezi un sit din paleolitic este important şi foarte util să ai fauna; pe lângă faptul că se identifică speciile, de aici se trag concluzii despre climatul în care a apărut respectivul sit sau respectivele niveluri dintr-un sit.”
La Cuciulat, în Sălaj, în nord-vestul României, s-au descoperit picturi rupestre paleolitice. Este vorba despre un cal şi un alt animal care a fost interpretat ca fiind o panteră sau o felină. Adrian Doboş a făcut parte dintr-o echipă de arheologi care a desoperit cel mai vechi sit paleolitic din România. Se întâmpla în 2009, în localitatea Dealul Guran din Dobrogea. ”Dealul Guran este un sit pe care l-am descoperit în 2009 cadrul unui proiect la care participă Institutul de Arheologie în colaborare cu Institutul Max Planck din Leipzig şi Muzeul Romano-German din Mainz. În timpul unui sezon de 6 săptămâni de periegheză [cercetări de suprafaţă] şi am săpat şi în 2010 şi 2011. Este un sit de exploatare a silexului, este o zonă în care este mult silex din cauză că zona este calcaroasă. Nivelul cel mai de jos a fost datat la 390.000 de ani. În momentul de faţă este cel mai vechi sit din România. Au mai fost descoperiri atribuite paleoliticului inferior numai că multe dintre ele erau în albiile râurilor. Neavând situl intact, este greu să spui că este de paleolitic inferior, deşi unele iese4 puteau fi. Pentru România este spectaculos şi nici chiar în Europa nu sunt multe situri de acest gen, sunt cam 15-20.”
Cum arăta omul paleoliticului? Care erau criteriile care îl aporopie de noi? Cine a locuit pe teritoriul actual al României?
Adrian Doboş: ”Era definit drept hominin cel care făcea unelte, de unde numele homo habilis, omul îndemânatic, cel care cioplea. Volumul cutieri craniene este un alt criteriu: dacă este de peste 600 centimentri cubi se califică pentru a intra în arborele nostru genealogic. Mai nou, locomoţia este un alt criteriu. Tot mai nou, şi cei mai vechi australopiteci care se deplasau biped sunt încadraţi la hominini. Locomoţia este inerentă pentru definirea unui strămoş al omului. Cea mai veche fosilă găsită în România ce aparţine omului anatomic modern este de la situl Peştera cu Oase, şi este datată la 36.000 de ani, cea mai veche fosilă din Europa. Situl de la Peştera cu oase nu este însă un sit arheologic, el a fost descoperit de nişte speologi. Arheologic, nu s-a găsit nimic acolo. Omul de Neanderthal nu a lăsat fosile la noi, din păcate. Bănuim că trebuie să fi existat, dar până acum n-am găsit. Cel mai vechi hominin de la noi a fost homo Heidelbergensis, denumire generică pentru homo erectusul care a trăit între 600.000 şi 300.000. Homo Heidelbergensis era mai scund, avea un aspect simian destul de pronunţat de maimuţă. Avea arcade supraorbitale puternic pronunţate, mai avea o reminiscenţă de la creasta sagitală, pe mijlocul craniului. Nu ştim exact dacă era mai firav sau mai zdravăn decât urmaşii pentru că sunt destul de puţine fosile.”
Situl de la Bugiuleşti este unul reprezentativ pentru paleoliticul românesc deoarece s-a crezut multă vreme că aici au locuit cei mai vechi hominizi.
Adrian Doboş: ”Este un sit foarte important din punct de vedere paleontologic. Pe raza comunei au fost semnalate vreo 10 puncte de interes. La sfârşitul anilor 1950 au fost descoperite respectivele puncte, datate cam la 1,8-2 milioane de ani. Ele reprezintă, în principal, acumulărti de oase de faună mare, pe marginea unui lac. S-au găsit, la un moment dat, nişte spărturi despre care s-a spus că ar fi unelte făcute de hominini, deci de nişte australopiteci. În mod sigur a fost o împletire între exaltarea arheologilor cu tendinţele protocroniste ale autorităţilor.”
Preistoria fascinează, rădăcinile umanităţii prezintă un mare interes pentru curiozitatea omului de a-şi revedea strămoşii. În istoriografia franceză, jocul de cuvinte ”la prehistoire” şi ”l’apres histoire” arată cum omul de pretutindeni are mereu nostalgia începuturilor sale.
