Pro Memoria: Spaţiul românesc al civilizaţiilor suprapuse

Nicăieri nu există spaţii geopolitice monoculturale şi monocivilizaţionale, deci nici spaţiul românesc nu a moştenit o singură cultură şi civilizaţie.

Steliu Lambru, 04.07.2016, 12:10

Din negura preistoriei şi până în timpurile noastre, arheologii şi antropologii au căutat să identifice specificuri şi influenţe în obiectele pe care le vedem în muzee şi în situri arheologice. Conceptul de civilizaţie suprapusă spune publicului mai multe poveşti care au avut loc în trecut, fie că acele poveşti nu sunt povestite de vreo cronică, de vreun desen, de vreun tablou şi icoană. Civilizaţia suprapusă înseamnă că la patrimoniul unei naţiuni şi al unei ţări de astăzi au contribuit mai multe neamuri. Cum civilizaţia merge mână în mână cu cultura se poate spune că o civilizaţie suprapusă este şi o cultură suprapusă.

Civilizaţiile suprapuse de pe teritoriul României sunt numeroase, din preistorie şi până astăzi, şi ele formează un patrimoniu identitar specific. Popoarele neolitice, influenţele elene, cimerienii, sciţii, geto-dacii, romanii şi coloniştii aduşi de ei, zecile de populaţii migratoare dintre secolele II şi XIII ale erei creştine, toate au format un amalgam de interferenţe materiale şi spirituale pe care românii le-au moştenit. Expoziţia “România, civilizaţii suprapuse” organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României a dorit să spună celor care îi trec pragul despre multitudinea de elemente culturale şi civilizaţionale care intră în universul de confluenţă european şi asiatic. Arheologul Corina Borş, organizatoarea expoziţiei, a sintetizat prezenţa civilizaţiilor pe care le-a inclus în vitrinele sălilor muzeului.

“Din paleolitic, adică din epoca pietrei vechi, până în premodernitate sunt prezentate numeroase civilizaţii preistorice, din neolitic şi eneolitic, din epoca metalelor, civilizaţia dacică, civilizaţia romană şi tot ce înseamnă ulterior civilizaţia istorică pe teritoriul actual al României, în perioada Evului mediu şi a epocii premoderne. Eu sunt arheolog preistorician şi am o apreciere cu totul specială pentru vestigiile preistorice. N-au mai fost văzute de peste un deceniu şi jumătate în România comorile absolute ale civilizaţiei neolitice. Între recuperările din ultimii ani, cu sprijinul autorităţilor române, dar şi prin colaborare internaţională, sunt cele două tabule municipale de la Troesmis, documente istorice realmente de primă importanţă care se pot regăsi într-un top mondial. Este corect să spunem că toate piesele au propria lor semnificaţie, nu este vorba numai de estetică sau de valoare pecuniară. Fiecare, în unicitatea ei, spune o poveste despre trecut.”

În vitrinele muzeelor, obiectele din trecut pare că sunt fragile, pare că nu îl privesc pe omul care le admiră, pare că nu au o utilitate actuală. Cu toate acestea, obiectele trecutului sunt extrem de preţioase din mai multe puncte de vedere, nu doar al esteticii. Singularitatea lor vorbeşte şi despre măiestria şi spiritul celor care le-au creat, al celor care le-au folosit. Capul de afiş al expoziţiei este ceramica din cultura Cucuteni, unică în Europa, unele asemănări dintre ea şi ceramica dintr-o cultură neolitică din China fiind frapante. Ceramica Cucuteni are decorul în spirală, cu numeroase variante şi combinaţii, arheologii au găsit şi figuri feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice.

Corina Borş: “În ceramica din perioada neo-eneolitică de departe se detaşează ceramica culturilor Cucuteni şi Gumelniţa. Există etalat în premieră un tezaur de aur datând de la sfârşitul epocii bronzului, tezaurul de la Sarasău, care este în curs de cumpărare de către Ministerul Culturii pentru Muzeul de Istorie a României. Mai sunt tabulele de la Troemis, de care am amintit, şi piesele medievale de o foarte mare diversitate. Aş spune că este una dintre rarele ocazii în care se prezintă in extenso podoabe din metal preţios, preponderent de argint, din perioada Evului Mediu, secolele XI-XIV.”

Expoziţia “România, civilizaţii suprapuse” nu este numai o creaţie a istoricilor şi arheologilor, ci şi a arhitecţilor care i-au dat personalitate şi structură. Obiectele civilizaţiilor suprapuse sunt, prin ele însele, o creaţie a spiritului polivalent uman care, adesea, rămâne anonim. Corina Borş: “Expoziţia a fost concepută de tânărul arhitect Andrei Câmpean care, pornind de la conceptul de civilizaţii suprapuse, sunt definite patru zone: preistoria, antichitatea, Evul Mediu şi epoca premodernă. În egală măsură a fost proiectată într-un sens fluid, nu nepărat pe segregări cronologice, ci ca un parcus, ca o reîntoarcere în istorie. Firul ei de vizitare rămâne la latitudinea fiecărui vizitator. Civilizaţia suprapusă este un dat geografic, este locul pe care se găseşte România de azi. Pornind de la datul geografic se pun în lumină suprapunerile de civilizaţii de-a lungul timpului. Sunt punctate diverse influenţe fie de la est, fie de la vest, fie de la sud, fie de la nord şi, desigur, influenţele pe care marile civilizaţii ale antichităţii le-au avut asupra întregului spaţiu românesc, şi mă refer mai ales la Imperiul roman.”

Conceptul de civilizaţie suprapusă îndeamnă la formarea unei gândiri reflexive asupra trecutului în care calitatea, excelenţa şi superioritatea nu sunt apanaje ale unei singur popor. Civilizaţiile şi culturile creează, împrumută una de la alta şi se reinventează în epocile istorice care urmează. Civilizaţiile suprapuse sunt dinamice, iar spaţiul românesc are multe exemple de surse care arată direcţiile din care au venit sau în care au mers schimburile. România civilizaţiilor şi culturilor suprapuse este nu numai cea de azi, ea este, mai ales, cea de ieri.