Revoluţia din 1989 la Radio România

De la înfiinţarea sa din 1928, Radiodifuziunea Română nu a lipsit de la niciun eveniment important din istoria României.

Steliu Lambru, 18.12.2017, 14:32

De la înfiinţarea sa din 1928, Radiodifuziunea Română nu
a lipsit de la niciun eveniment important din istoria României. Regi,
politicieni, oameni de cultură, artişti, oameni obişnuiţi au apărut în faţa
microfonului radioului pentru a le vorbi românilor despre semnificaţia
momentelor la care asistau. Radiodifuziunea Română nu putea lipsi nici de la
derularea revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, moment pe care l-a trăit
la cote emoţionale maxime.

Radiodifuziunea
şi televiziunea, mai târziu, au fost considerate instituţii-cheie ale statului
în transmiterea de mesaje către populaţie. Din păcate, Radio România a devenit
un instrument de propagandă grosolană în mânile regimului comunist după
ocupaţia ţării de către armata sovietică şi instalarea prin forţă a regimului
comunist. În anii 1980, atât la radio, cât şi la televiziune regimul promova un
cult al personalităţii cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu de o exasperantă vulgaritate.
În afara lipsurilor cronice de zi cu zi, cultul personalităţii era cel mai greu
de suportat pentru imensa majoritate a românilor.

Pe 16
decembrie 1989, oamenii din Timişoara au ieşit în stradă pentru libertate şi
înlăturarea regimului opresiv comunist care timp de 45 de ani adusese dezastrul
economic şi tragedii umane. După reprimarea sângeroasă a demonstraţiilor
timişorenilor, pe 21 decembrie bucureştenii adunaţi în stradă la un miting de
susţinere a lui Nicolae Ceauşescu s-au întors împotriva sa. Începea, astfel,
cel mai grandios moment al istoriei celei de-a doua jumătăţi a secolului 20.

În
arhiva Radiodifuziunii Române, documentele sonore au păstrat o emoţie publică
uriaşă. Vocile, ale oamenilor obişnuiţi şi ale jurnaliştilor, sunt cele ale
unor oameni exaltaţi de schimbarea de 180 de grade a situaţiei, de la disperare
şi închiderea orizontului speranţelor la exuberanţă şi eliberare şi renaştere.
Între 22 şi 25 decembrie 1989 a existat o bucurie nemărginită a românilor care
îşi redobândeau libertatea, o bucurie pe care Radio România a înregistrat-o
pentru totdeauna. O bucurie care începea pe 22 decembrie 1989 în jurul orelor
12,30, o bucurie care transpare şi din incoerenţa şi agitaţia care îi
cuprinsese pe toţi cei care intrau în studiourile de radio. Eugen Dichiseanu,
fotoreporter la ziarul Scânteia al Partidului Comunist Român, a fost cel care
a vorbit printre primii la microfonul eliberat al Radio România. Trăiască România! Trăiască
România liberă! Dragi oameni, dragi români! Îmi este imposibil să redau în
cuvinte ce văd. Nu credeam, până acum câteva clipe nu credeam, să pot trăi, să
aud, să văd mai ales şi să vă traduc într-un cuvânt ce-am putut vedea astăzi,
acum, şi ce străluceşte în ochii tuturor colegilor mei din jur, colegilor
noştri de acuma din jurul microfonului: lacrimi, zâmbete, îmbrăţişări.

Poeta
Ana Blandiana a fost una dintre primele intelectuale care au vorbit la radio în
efervescenţa zilei de 22 decembrie. Prieteni, am sosit la Radio
acum venind din Piaţa Palatului unde am fost alături de zecile de mii de
oameni, cărora la un loc şi fiecăruia în parte nu le venea să creadă că
trăieşte această zi. Este foarte greu să cred că după atâţia ani de umilinţă,
că noi, noi singuri, nu printr-un aranjament politic, nu prin sprijinul altora,
mai mari şi mai puternici decât noi, ci noi singuri cu forţa noastră
sufletească, în care nu mai credeam, am fost în stare să facem asta. Morţii de
la Timişoara şi morţii de la Bucureşti ne-au redat deodată încrederea în noi şi
puterea de a fi noi.

Baricada
revoluţionarilor din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 din faţa Sălii Dalles
din centrul Bucureştiului a fost decisivă pentru căderea regimului de a doua
zi, pe 22 decembrie. O revoluţionară rămasă anonimă a amintit românilor de
moartea compatrioţilor lor din urmă cu doar câteva zeci de ore. Să nu-i uităm pe cei care au
murit în faţa Sălii Dalles. Au fost primii care au murit, au fost tineri, au
fost tineri de 20 de ani călcaţi de maşini şi de blindate. Ne-am ascuns sub
maşini de frica gloanţelor, n-am crezut că sînt gloanţe adevărate. Şi totuşi,
mulţi dintre noi am rămas acolo aşteptând o minune care s-a produs astăzi. Vă
rugăm ca astăzi, toţi, să mergem acolo cu flori în mâini şi să le depunem în
faţa sălii Dalles în memoria acelor copii care au murit pentru noi.

Nu
au lipsit nici procesele de conştiinţă din faţa microfonului. Unii şi-au cerut
iertare pentru că s-au pus în serviciul dictaturii şi au minţit publicul, aşa
cum a spus crainicul Viorel Popescu. Ani de zile am încercat să vă spun adevărul şi am fost împiedicat. Mi-e
ruşine pentru tot ce am spus în aceşti ani despre o epocă acum sfârşită. Mi-e
ruşine pentru că n-am reuşit să vă aduc în casă adevărul. Am încercat să vă
aduc dragostea, muzica frumoasă. Am fost împiedicat şi în aceste gesturi simple
de a vă aduce tandreţea şi liniştea în casă.

Revoluţia
română a continuat la Radio România şi în zilele care au urmat. Entuziasmul a
scăzut, viaţa a reintrat în normal şi unii chiar s-au jenat că au fost atât de
exaltaţi atunci. Însă normalitatea entuziasmului arată umanitatea fiecăruia
dintre noi şi nicio judecată postumă nu poate anihila intensitatea momentului.