Cine mai ține cultura în viață?

România alocă culturii mai puțin de o zecime de procent din PIB, dar se mândrește cu premii europene pentru patrimoniu și festivaluri de renume. Dincolo de aceste vitrine, mii de muzeografi, artiști și lucrători culturali trăiesc din salarii mici, joburi multiple și o precaritate cronică.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Iulia Hau, 03.06.2026, 16:30

În 2026, statul român a alocat pentru cultură, prin bugetul Ministerului Culturii, aproximativ 1,44 miliarde de lei (circa 277 de milioane de euro), adică sub 0,1% din PIB. În ciuda resurselor insuficiente, comunitatea de artiști din România continuă să se facă remarcată la nivel european. Spre exemplu, Castelul Banffy din Răscruci a fost premiat anul acesta la Europa Nostra, cel mai prestigios titlu european pentru patrimoniu.

Miruna Găman, doctorand în studii culturale și manager de proiecte Horizon Europe, spune despre cultură că reprezintă tot ceea ce exprimăm noi, ca oameni, și nu un domeniu care ține neapărat de o anumită specializare «Doar dacă vrei să analizezi în mod științific, cât se poate de obiectiv, fenomene la nivel de societate. Dar, dacă e să o luăm la nivel individual, la scară comunitară, oricine poate fi un creator de cultură și un consumator de cultură. Problema, din punctul meu de vedere, se pune atunci când anumite tipuri de expresii și exprimări umane, anumite acte de creație, anumite produse culturale nu sunt considerate ca fiind parte din cultură pentru că transmit niște mesaje cu care anumite categorii sociale nu sunt de acord. Dar, la finalul zilei, ele spun ceva despre preocupările unui grup de oameni în momentul respectiv. Spun ceva despre cum arată o societate sau o parte din societate într-un anumit moment, într-un anumit loc, într-un anumit context.»

Miruna Găman oferă exemplul manelelor, un stil muzical controversat, un subiect care polarizează opinia publică și, totuși, reprezintă rezultatul unui act de creație complex, cu o istorie îndelungată, care vorbește despre preocupările și temele de interes ale unor grupuri sociale. Întrebată de ce contează cultura, Miruna Găman răspunde «În primul rând, dacă e să ne uităm la ceea ce face o societate funcțională dincolo de infrastructura aceasta hard, să zicem, de transporturi funcționale, de infrastructură de sănătate, niște spitale din care să nu ieși mai bolnav decât intri și altele care să-ți acopere nevoile de bază, o societate funcțională are la bază educația și cultura. Dacă e să ne uităm la salariile muzeografilor, vorbim de cifre undeva la 3.000 de lei (circa 577 de euro). Deci, în primul rând, vorbim de o alocare bugetară foarte joasă care, cumva, declanșează un cerc vicios. Nu ai bani să plătești salarii decente, implicit nu poți să atragi o resursă umană nouă, pregătită, care să-ți intre în sistem și care vine cu niște idei proaspete. Mă uit la generațiile cu care am împărțit masterul de patrimoniu de la Facultatea de Istorie și fac așa o comparație: câți reușesc să lucreze în sistem și câți se duc în alte domenii ca să reușească să se întrețină.»

Cazul muzeelor este emblematic pentru întregul sector: salarii mici, posturi puține și o generație tânără care, deși pregătită, migrează spre alte domenii mai bine plătite. Experta semnalează faptul că mulți dintre lucrătorii culturali sunt nevoiți să facă multe alte lucruri pe lângă slujba cu normă întreagă pentru a se întreține, precum implicarea în diverse proiecte, colaborări cu ONG-uri, predarea cursurilor la universitate. Un studiu recent arată că doar 19% dintre lucrătorii culturali din România câștigă suficient pentru a-și asigura necesitățile, în vreme ce 43% realizează activități în afara sectorului pentru a-și suplimenta veniturile. Același studiu arată că nivelul de bunăstare psihologică a lucrătorilor culturali se află considerabil sub media europeană de 64 de puncte pe scala WHO-5, mai exact 49,5. Un scor de sub 50 de puncte este considerat clinic pragul pentru o calitate scăzută a vieții. Cu alte cuvinte, mulți dintre cei care produc cultură trăiesc la limita dintre pasiune și epuizare.

Miruna Găman vorbește și despre problema inițiativelor de antreprenoriat cultural. Cu toate că încurajează astfel de proiecte, considerând că ar fi complicat ca bugetul public să susțină întregul sector cultural, problema apare, spune experta, atunci când astfel de inițiative promovează un discurs elitist, care se poziționează ca „nefiind pentru toată lumea” și al cărui scop principal este maximizarea profitului. «Ce faci tu pe urmă cu profitul acela? Nu încerci să dai înapoi comunității? Spre exemplu, în clădirea în care ai deschis restaurant/bistro nu reușești să găsești un spațiu pe care să îl pui la dispoziție în mod gratuit pentru niște artiști la început de drum, să zicem.»

O altă problemă pe care o semnalează Miruna Găman este legată de diverse linii de finanțare publică. Ea vorbește despre competiția inegală pentru fonduri nerambursabile, în care organizații mici se luptă cu instituții mari de stat pentru aceiași bani. Track 4: «Ai pe aceleași linii organizații non-guvernamentale care se bat cu instituții publice, deci ai David și Goliath care se bat pe aceiași bani. Și nu poți să pui pe picior de egalitate un ONG care se ține în trei voluntari și un „semi-angajat” cu un muzeu național, care are angajați plătiți să caute oportunități prin care să-și ducă munca la următorul nivel. Și clar o să aibă alte șanse și alte resurse, pe urmă, de a implementa un proiect. Din punctul meu de vedere ar trebui și niște linii de finanțare separate pe ONG-uri și pe instituțiile publice.»

Miruna Găman concluzionează spunând că încă ne uităm la cultură ca la un fenomen îndepărtat, închis într-un turn de fildeș și nu neapărat ca la ceva care ar putea să facă parte din viața noastră cotidiană, ajutându-ne să ne reechilibrăm mintal și să ne conectăm unii cu alții. Iar cât timp cultura rămâne percepută ca un lux și nu ca o nevoie de bază, va fi greu ca alocările bugetare să crească și ca munca celor care o produc să fie recunoscută și răsplătită pe măsură.