100 de ani de la semnarea Micii Înțelegeri

Primul război mondial a fost atât de puternic impregnat în mintea generațiilor de la începutul secolului 20 încât, după sfârșitul lui, lumea a încercat să facă orice era posibil ca un asemenea șoc să nu se mai producă. Astfel, s-a creat Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor, organism internațional predecesor al ONU, ca forum de dezbatere a ideilor și de aplanare a controverselor. Cele mai generoase principii au fost enunțate, cel mai important fiind excluderea războiului ca mijloc de clarificare a disputelor.

În timp ce învingătorii încercau să dea o nouă viziune asupra viitorului relațiilor europene și internaționale, învinșii doreau refacerea hărții politice a Europei de dinainte de 1914, data izbucnirii marelui conflict. Teritoriile pierdute de unii și trecute în mâinile învingătorilor au fost ceea ce a despărțit cele două tabere opuse. În fața refuzului reciproc de a-și admite punctele de vedere, taberele au încercat să-și urmeze interesele. Pentru învingători, politicile de cooperare regională au fost încercări de a contracara interesele învinșilor și de a-și păstra ce dobândiseră cu imense sacrificii.

România a făcut parte din tabăra învingătorilor și prin unirile succesive a format Regatul României Mari. Diplomația română s-a angajat în alianțe de cooperare regională, prima fiind alianța cu Polonia din 1921. A doua alianță a fost Mica Înțelegere sau Mica Antantă, după modelul Antantei din război, cu Cehoslovacia și Iugoslavia definitivată în octombrie, același an 1921. Cea de-a treia alianță de cooperare regională a fost Antanta Balcanică, în 1934, când România, Iugoslavia, Grecia și Turcia se aliau împotriva Bulgariei.

Am început discuția cu istoricul Ioan Scurtu despre centenarul Micii Înțelegeri cu cadrul internațional al anului 1921. "Și Cehoslovacia, și Iugoslavia și România aveau tratate de pace cu Ungaria, semnate împreună cu toate celelalte state aliate ale Antantei, pe 4 iunie 1920, la Trianon. Aceste trei state erau interesate ca granițele confirmate prin acel tratat să fie respectate și apărate. Aceasta a fost ideea unei alianțe, pe baza statutului Societății Națiunilor, instituție creată în 1919 la propunerea președintelui SUA Wilson. Scopul era de a exclude războiul ca mijloc de rezolvare a problemelor divergente dintre state. În acest caz al Micii Înțelegeri, s-au purtat negocieri ajungându-se la semnarea de tratate bilaterale. România și Iugoslavia erau interesate în apărarea granițelor cu Ungaria și cu Bulgaria, în timp ce Cehoslovacia nu avea nicio problemă cu Bulgaria. Ca atare, nu a considerat util să se angajeze în ceva care nu o privea."

Așadar, alianța româno-iugoslavo-cehoslovacă s-a cimentat în urma a trei tratate bilaterale. Ioan Scurtu a sumarizat esența lor. "Documentele aveau un text similar, în cazul documentului româno-cehoslovac se prevedea apărarea granițelor cu Ungaria. Iar în cazul tratatului dintre România și Iugoslavia era prevăzut un atac neprovocat din partea Ungariei sau a Bulgariei, a ambelor țări. Această alianță a fost prima alianță multilaterală din Europa de după primul război mondial, realizată după modelul Societăţii Naţiunilor, care a trezit mari speranţe."

Alianțele regionale din Europa Centrală și de Est care s-au constituit împotriva Ungariei și Bulgariei au fost disproporționate, consideră Ioan Scurtu. Opinia sa este că propaganda a fost cheia. "Analizând mai în detaliu situaţia am rămas frapat că cele trei ţări, care aveau împreună 683.000 de kilometri pătrați și 50 de milioane de locuitori, se aliau împotriva unui stat care avea 93.000 de milometri pătrați și 9 milioane de locuitori. Fiecare stat în parte avea o suprafață mai mare și un număr de locuitori mai mare decât Ungaria. Și-atunci mi-am pus întrebarea de ce a fost nevoie de o asemenea alianță când fiecare în parte putea să facă față unei eventuale agresiuni ungare? Mai ales că Ungaria fusese nevoită prin tratat să-și desființeze armata permanentă, să-și desființeze fabricile de armament, să nu creeze noi formațiuni militare. N-am găsit o explicație foarte clară, părerea mea este că liderii celor 3 state au avut în vedere propaganda externă ungară, tradițional foarte puternică. În fața unei eventuale agresiuni ungare, sprijinită de mari puteri, statele din Mica Înțelegere trebuia să acționeze în comun."

Către finele anilor 1930 era limpede că politica de antagonizare între cele două foste blocuri nu mai putea continua. Învingătorii au fost mai concilianți, însă aceasta nu a ajutat la menținerea păcii, crede Ioan Scurtu.  "Ungaria, sprijinită puternic de Italia și Germania, dar și cu acordul Franței și Marii Britanii, cele două state care garantau aplicarea tratatelor de pace de la Paris din 1919-1920, a obținut dreptul la înarmare. În 1938, prin acordul de la Bled, cele trei state ale Micii Înțelegeri au fost de acord cu înarmarea Ungariei considerând că acesta era un pas important spre consolidarea păcii. Cât de important a fost acel pas s-a văzut în perioada următoare când, mai întâi, în noiembrie 1938 Ungaria a preluat o parte din Cehoslovacia. În 1940, în august, prin dictatul de la Viena, o parte a Transilvaniei, și în aprilie 1941 o parte a Iugoslaviei."

Politicile de cooperare regională din perioada interbelică au fost, în final, eșecuri. Mica Înțelegere, cea mai promițătoare dintre ele, s-a prăbușit pentru că a fost prea idealistă pentru vremea ei.