Persoanele vulnerabile sunt acele persoane care au dobândit o formă de protecţie în România şi care au potenţial redus de autoîntreţinere.
Persoanele vulnerabile sunt acele persoane care au dobândit o formă de protecţie în România şi care au potenţial redus de autoîntreţinere. Scopul general al politicii privind integrarea străinilor, care au obţinut o formă de protecţie în România, este acela de a-i ajuta să se autosusţină, să devină independenţi faţă de asistenţa oferită de stat sau de organizaţiile neguvernamentale şi să participe activ la viaţa economică, socială şi culturală. Sunt considerate persoane vulnerabile minorii neînsoţiţi, persoane cu dizabilităţi, persoane care au atins vârsta pensionării şi nu beneficiază de pensie, femei însărcinate, familii monoparentale cu copii minori, victime ale traficului de persoane, ale torturii sau violului.
Inspectoratul General pentru Imigrări poate oferi cazare gratuită persoanelor vulnerabile, care nu necesită asistenţă specializată, în centrele pe care le administrează. Pentru motive bine întemeiate Inspectoratul General pentru Imigrări poate aproba prelungirea programului de integrare pentru aceste persoane şi peste limita de un an de zile.
În acest sens Inspectoratul General pentru Imigrări prin intermediul centrelor regionale vine în sprijinul acestor persoane prin oferirea unui pachet de servicii reunite în Programul de Integrare. Dacă eşti refugiat sau ai statut de persoană cu protecţie subsidiară în România poţi aplica pentru programul de integrare şi te poţi înregistra în acest program în maxim 30 de zile după ce ai primit o formă de protecţie.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved