Guvernul de la Viena a anunțat o modificare cu privire la circulația de sărbători a persoanelor din domeniul "Îngrijire bătrâniˮ, notează Ziarul românesc
Consulul României la Slatina, Ucraina, Grațian Florin Pârvu, l-a primit, recent, pe Boris Vașkeba, președintele Asociației "Platforma dialogului dintre etniile coabitante din Transcarpatia", la solicitarea acestuia. Potrivit BUC PRESS, Boris Vașkeba a făcut o scurtă prezentare a platformei dialogului dintre etnii și a expus opțiunile pentru dezvoltarea cooperării în sferele economică și culturală. În cadrul întrevederii, au fost discutate posibilele modalități de cooperare în diferite domenii. Şeful misiunii diplomatice a României în Transcarpatia și-a exprimat sprijinul pentru elaborarea și implementarea unor proiecte de colaborare bilaterală și transfrontaliere în sprijinul comunităților de pe ambele maluri ale Tisei.
La sfârșitul săptămânii trecute, românul Gheorghe Berinde a fost ales președinte al Consiliului raional Teceu din Ucraina, informează BUC PRESS.40 din cei 42 de deputați au fost prezenți, iar singurul candidat nominalizat pentru funcția de președinte, Gheorghe Berinde, membru al partidului "Ridne Zakarpattya" a fost ales cu majoritate de voturi - 32. Noul președinte este rezident al satului Biserica Albă, raionul Rahău, care, în procesul de descentralizare, a devenit parte a comunei Slatina din raionul Teceu. El a ocupat funcția de președinte al consiliului sătesc pentru mai multe mandate consecutive.
Guvernul de la Viena a anunțat o modificare cu privire la circulația de sărbători a persoanelor din domeniul "Îngrijire bătrâniˮ, notează Ziarul românesc. În noua modificare a regulamentului de intrare în Austria, îngrijitoarele sunt exceptate de la carantină, dacă pot prezenta un certificat medical care confirmă un test PCR sau antigen negative și dacă testul nu a fost făcut cu mai mult de 72 de ore în urmă. Schimbarea a intrat în vigoare începând cu 19 decembrie 2020. Se acceptă și certificate medicale, care confirmă un test ANTIGEN cu rezultat negativ. Excepția la care se încadrează îngrijitoarele este cea pentru persoanele care intră în Austria din motive care țin de muncă.
Expoziţia "Memoria ca formă de justiție", dedicată Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este prezentată în spațiul hispanic în perioada 11-31 decembrie 2020. Realizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului-Fundația Academia Civică, sub înaltul patronaj al preşedintelui Parlamentului European, este prima expoziție de asemenea amploare în ţările ex-comuniste, anunță Institutul Cultural Român de la Madrid. Institutul propune vizualizarea expoziției pe pagina web a Reprezentanței de la Madrid a ICR și pe rețelele de socializare. Expoziția este însoțită de un mesaj al poetei Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică, inițiatoarea si realizatoarea primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume. Varianta virtuală în limba spaniolă, curatoriată de Virginia Ion, secretarul științific al Memorialului, conține o serie de 17 panouri de mari dimensiuni, cinci cu dimensiuni mai mici și un afiș de prezentare, cu imagini și texte explicative în română și spaniolă. Este prezentată o istorie a represiunii comuniste în România - de la evocarea închisorii și muzeului Sighet la acapararea puterii, distrugerea libertății de conștiință și a dreptului de proprietate, propaganda «omului nou», deportarea în Bărăgan, femei în închisoare, «epoca de aur», războiul rece în România.
Galeria Institutului Cultural Român de la Berlin găzduiește, până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, expoziția de fotografie "Last Christmas (of Ceaușescu)" semnată de Anton Roland Laub, curator: Frizzi Krella. Potrivit ICR, din cauza restricțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii Covid-19, expoziția poate fi văzută exclusiv online, cu un tur video pe pagina de Facebook a reprezentanței. Artistul Anton Roland Laub povestește despre căderea dictatorului român Nicolae Ceaușescu, iar privirea este îndreptată către trei locuri, martori ai unui trecut unde ecoul cultului personalității răsună și astăzi. Născut și crescut în București, Anton Roland Laub locuiește și lucrează la Berlin. El deține o diplomă de masterat de la Academia de Artă Weißensee din Berlin. În 2018, a fost finalist pentru Premiul New Discovery la Festivalul Internațional de Fotografie Les Rencontres d'Arles. În 2017, a fost nominalizat la Dummy Book Award la Unseen Photography Festival din Amsterdam și, de asemenea, la Les Rencontres d'Arles. Opera sa este inclusă în Colecția de carte și media a Staatliche Museen zu Berlin, Arhiva Les Rencontres de la Photographie, Arles; Colecția Muzeului Memorial al Zidului Berlinului; Colecția Muzeului Municipiului București.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved