Moarte și succesiunea la putere în PCR

Puterea a tentat întotdeauna și în drumul către luarea ei oamenii au recurs la tot arsenalul de posibilități. Se cunosc în istorie războaie pentru putere, asasinate, recompense, falsificări de documente și de genealogii, manipularea și chiar deturnarea votului popular. În accederea la putere în timpul regimul comunist, principalii actori au folosit tot ce inventase umanitatea până la ei.

Înființat pe 8 mai 1921, Partidul Comunist Român funcționa în afara legii și a urmat tradiția celorlalte partide comuniste în a-și alege liderii. Instalați la conducerea României de trupele sovietice în martie 1945, comuniștii și-au lichidat tovarășii de idei pentru a deține controlul în partid ori au fost înlăturați chiar de la Moscova care controla partidele comuniste prin Comintern. Trei dintre cei șapte președinți ai PCR de dinainte de 1945, Elek Köblőș, Vitali Holostenko și Alexander Ștefanski, au fost uciși în timpul marilor epurări staliniste ale anilor 1930. Un alt caz de notorietate a fost cel al președintelui PCR Ștefan Foriș, ucis cu lovituri de rangă în cap în 1946 la comanda rivalului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

După 1945, pentru comuniștii români, moartea a rămas singura posibilitate de a accede la conducerea partidului, însă cu posibilitatea pentru liderul în funcție de a-și desemna succesorul. În 1965, Gheorghiu-Dej, Stalin al României, înceta din viață și numirea succesorului său Nicolae Ceaușescu a fost concurată de numirea lui Gheorghe Apostol, care de fapt era favoritul. Janoș Fazekaș a fost vechi demnitar comunist și într-un interviu din 1997 acordat Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română a vorbit despre impactul morții lui Dej.

”Noi am simţit ca pe o tragedie naţională, o tragedie de partid, a întregului partid. Eu, personal, am fost în relaţii foarte bune cu Gheorghiu-Dej, cu toate că îl criticam de multe ori, dar pe mine nu m-a dat afară, avea o simpatie faţă de cadrele tinere. Când a murit Gheorghiu-Dej, Lica, fiica lui, cu care eu eram în relaţii bune, m-a ajutat să ajung la casa lor. El a murit acasă nu la spital, în patul lui, şi erau acolo toţi membrii Biroului Politic şi supleanţii. Ceauşescu luase măsura să nu-mi dea voie să intru pentru că eram doar ministrul industriei alimentare, nu mai eram secretar al Comitetului Central. Şi acolo s-a stabilit o listă, dar eu am aveam o relație cu Lica şi mi-a ajutat să pot pătrunde şi să asist când a murit Dej.”

Moartea lui Dej și succesiunea la conducerea PCR deveneau o mare problemă pentru cei rămași. Mai tânăr decât ceilalți, Ceaușescu își ia destinul în mâini. Janoș Fazekaș: ”La patul morţii lui Dej, Ceauşescu ia cuvântul şi face un jurământ faţă de el că vom lupta pentru unitatea partidului, vom lupta pentru construcţia socialismului, vom lupta pentru creşterea nivelului de trai al poporului, de cultură, de civilizaţie. Adică el însuşi prin aceasta aducea deja la cunoştinţa noastră ce voia el să fie. Am fost acolo. Ceaușescu ştia ceva că noi nu-l voiam, adică Ceauşescu ştia că Maurer, Apostol, Fazekaş, toţi eram pentru candidatura tovarăşului Apostol. Iniţial, Dej l-a propus pe Maurer să fie prim-secretar şi Maurer nu a acceptat, a spus că prim-secretar trebuie să fie un român, un cetăţean de naţionalitate română. El a răspuns că mama lui era franţuzoaică iar tatăl lui era german și nu era bine. Şi atunci, Dej a ridicat problema lui Gheorghe Apostol, și Maurer a zis că Gheorghe Apostol era foarte bun.”

Aflat în poziția mai slabă pentru a-i succeda lui Dej, Ceaușescu reușește în cele din urmă să răstoarne opinia celorlalți în favoarea sa. Janoș Fazekaș: ”După înmormântarea lui Dej, vin Maurer şi cu Bodnăraş la partid ca să convoace Biroul Politic care să convoace plenara Comitetului Central. Şi soseşte Maurer, noi eram deja în sala plenarei, și cere convocarea membrilor Biroului Politic pentru a hotărî alegerea lui Gheorghe Apostol. Şi atunci a sărit Ceauşescu de pe scaun şi a început să urle că nu e de acord să fie Gheorghe Apostol. Dar înainte de înmormântare fusese de acord. Tovarăşul Maurer și-a pierdut răbdarea, a devenit foarte nervos faţă de aceste minciuni ale lui Ceauşescu și îi spune că voia să fie el însuși prim-secretar. ”Păi atunci să fii tu prim secretar” i-a spus Maurer. Sigur că un om politic nu are voie în probleme politice mari să-și piardă răbdarea. El nu trebuia să-şi piardă răbdarea faţă de şmecheria lui Ceauşescu, dar pentru asta trebuia să existe o tradiţie democratică în partid. Și în partidele comuniste, din păcate, nu a existat, nici la noi, nici la celelalte partide”

Aparent liberal și cu proiecte noi și ambițioase, Ceaușescu a devenit, prin moartea lui Dej, liderul de necontestat al României, ultimul lider al României socialiste. Din păcate pentru el și din fericire pentru români, moartea ca mijloc de acces la putere a liderilor politici a fost, în cazul său, ultima pentru existența unui regim criminal.