Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Deserturi cu prune

În această ediţie, vă oferim câteva sugestii de valorificare a prunelor care, pe măsura trecerii zilelor, devin din ce în ce mai dulci şi zemoase.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Deserturi cu prune
Deserturi cu prune

, 10.09.2021, 08:55

În această ediţie, vă oferim câteva sugestii de valorificare a prunelor care, pe măsura trecerii zilelor, devin din ce în ce mai dulci şi zemoase. Un preparat tradiţional este magiunul de prune, România având un preparat cu indicaţie geografică protejată – magiunul de Topoloveni. Având o denumire asemănătoare în limba turcă – macun (se citeşte maciun – n.r.), magiunul este o pastă din pulpă de fructe, lăsată multe ore la fiert înainte de a fi pusă în borcane. De menţionat că un kg de magiun este obţinut din circa 5 kg de prune bine coapte, zemoase şi dulci. Prepararea nu este complicată, pericolul fiind acela ca magiunul să prindă gust de afumat fie din cauza unui foc prea puternic, fie pentru că nu a fost amestecat periodic.



Prunele trebuie spălate, apoi li se îndepărtează codiţele şi li se scot sâmburii. Pentru a mai reduce timpul de fierbere, prunele trebuie trecute prin maşina de tocat sau terciuite cu ajutorul unui pasator, după care sunt puse într-un vas, la fiert. În varianta tradiţională, prunele sunt fierte într-un vas de lut pus deasupra jarului, amestecând periodic, până când, după 6 … 8 ore, volumul pastei de prune se reduce la un sfert faţă de cel iniţial. Dacă a fiert suficient, magiunul de prune nu are nevoie de conservanţi. De asemenea, nu se adaugă nici zahăr, fructoza din prune fiind suficientă pentru ca magiunul să aibă un gust plăcut, dulce-acrişor. Magiunul de prune poate fi consumat ca atare, întins pe o felie de pâine, sau poate fi folosit la diverse produse de patiserie precum cornuleţe, tarte şi checuri sau pentru a umple gogoşi sau clătite.




În stare proaspătă, prunele pot fi folosite şi la o prăjitură cu aluat de tip pandişpan, la fel ca şi alte fructe precum caisele, vişinele sau piersicile. Cel mai popular desert la care folosim această fructă specifică toamnei îl reprezintă găluştile cu prune. Găluştile cu prune sau gomboţii cu prune, aşa cum li se spune în Transilvania, reprezintă un desert uşor de preparat, pe care îl întâlnim şi în Banat, precum şi în ţările din Europa centrală. Avem nevoie de un kg de prune, de un kg de cartofi sau de una, două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr, scorţişoară, ulei şi sare.



La reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim şi îi transformăm în piure pe care îl lăsăm să se răcească. Apoi adăugăm puţină făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un amestec cu consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi pe care îl porţionăm. Învelim prunele în aluat şi formăm bile pe care le punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţişoară.


RadioRomaniaInternational · Secretele bucătăriei românești – 10.09.2021

sursă foto: pixabay.com@andriish22
Secretele bucătăriei românești vineri, 02 octombrie 2026

Pepeni muraţi

În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în…

Pepeni muraţi
Ardei kapia umplut cu piept de pui (Foto: Ștefan Baciu/RRI)
Secretele bucătăriei românești vineri, 25 septembrie 2026

Ardei kapia umpluți

La vreme de toamnă, ardeii kapia sunt puși la copt pentru a fi congelați sau conservați în oțet. Ei pot fi folosiți și pentru pregătirea unor aperitiv…

Ardei kapia umpluți
Ouă ochiuri (Foto: Elle May / unsplash.com)
Secretele bucătăriei românești vineri, 18 septembrie 2026

Ouă ochiuri românești

Deşi li se spune „ouă româneşti”, acestea sunt întâlnite mai rar în oferta pensiunilor şi restaurantelor din România, ofertă din care, la micul dejun,…

Ouă ochiuri românești
Foto: Ștefan Baciu/RRI
Secretele bucătăriei românești vineri, 11 septembrie 2026

Pulpă de pui săsească cu prune uscate

Între 2 și 4 octombrie 2026, Sighișoara, localitate renumită pentru cetatea sa medievală, găzduiește prima ediție Gastronomica, un festival construit …

Pulpă de pui săsească cu prune uscate
Secretele bucătăriei românești vineri, 04 septembrie 2026

Saramură de biban

În această ediţie vă prezentăm cel mai simplu preparat din peşte – saramura. Prin definiţie, saramura este un izvor de apă sărată sau o apă în care a …

Saramură de biban
Secretele bucătăriei românești vineri, 28 august 2026

Secretele bucătăriei româneşti: Ciorbă cu cârnaţi

Ciorba sau supa acră cu cârnați este un preparat întâlnit în Polonia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, dar pe care îl regăsim şi în Transilvania şi Maram…

Secretele bucătăriei româneşti: Ciorbă cu cârnaţi
Secretele bucătăriei românești vineri, 21 august 2026

Mâncăruri cu fasole păstăi

Fasolea păstăi, care se găsește în această perioadă în stare proaspătă în pieţele din România, poate fi ingredientul de bază al unor salate sau mâncăr…

Mâncăruri cu fasole păstăi
Secretele bucătăriei românești vineri, 14 august 2026

Aperitive şi mâncăruri cu ţelină

Pentru că este perioadă de post, în această ediţie vă oferim câteva sugestii de aperitive şi mâncăruri la care ţelina are un rol important. În bucătăr…

Aperitive şi mâncăruri cu ţelină

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company