Peltea de gutui
Fructe galbene şi aromate, specifice toamnei, gutuile pot fi păstrate timp îndelungat, fără să se strice. Din ele pot fi pregătite atât mâncăruri, cât şi deserturi, iar în tradiţia populară reprezintă şi o modalitate de a prezice dacă iarna care urmează va fi blândă sau geroasă.
Ștefan Baciu, 24.10.2025, 17:20
Fruct aromat, specific toamnei, dar care poate fi păstrat în stare proaspătă şi în cursul iernii, gutuia este bogată în vitamina C, fiind utilizată, nu numai în gastronomie, ci şi în medicina populară. În scop terapeutic, sunt folosite atât fructul, cât şi frunzele, mai ales în tratarea afecţiunilor gastro-intestinale.
Înainte de răspândirea cartofului, porumbului, a fasolei şi a roşiilor, în prepararea mâncărurilor în spaţiul românesc, erau folosite cereale precum meiul şi grâul, dar şi fructe precum prunele şi gutuile. Prunele puteau fi păstrate mult timp după ce erau afumate, iar gutuile au avantajul că rezistă vreme îndelungată după recoltare. O mâncare pe care o găsim în caietele de reţete de la curţile boierilor din Muntenia este cea de gutui, cu sau fără carne.
Gutuile sunt folosite şi pentru prepararea unor deserturi, cum ar fi dulceaţă, compot, marmeladă sau peltea. Trebuie alese gutui sănătoase şi coapte. Se şterge puful de la suprafaţa lor, apoi sunt spălate, tăiate în felii, fără a li se îndepărta sâmburii, după care sunt puse la fiert. După ce pulpa s-a înmuiat, gutuile se dau printr-o sită, rezultând o pastă care se pune la fiert, la foc mic, împreună cu o cantitate de zahăr proporţională cu jumătate din cantitatea de pastă. Se lasă pe foc până când se încheagă, după care se pune în borcane, care se sterilizează în următoarea zi, după ce s-au răcit şi după ce la suprafaţă s-a format un strat mai tare.
În mod similar se obţine şi pelteaua de gutui. Se folosesc circa 3 kg de gutui şi două kg de zahăr, ceva mai mult faţă de cea pentru marmeladă. Există şi varianta în care se folosesc şi mere, de la o cantitate mai mică până la o cantitate egală cu cea de gutui. După ce au fost curăţate de puful de la suprafaţă şi după ce au fost tăiate în felii, gutuile se pun la fiert, la foc mic, cu tot cu cotoare. Pasta rezultată în urma trecerii gutuilor printr-o sită este pusă la fiert, tot la foc mic, împreună cu zahărul şi cu zeama de la o lămâie. După ce zahărul s-a topit, focul poate fi dat mai tare, iar vasul este lăsat pe foc până când pasta se leagă. Pelteaua mai transparentă este mai fluidă, în timp ce pelteaua mai închisă la culoare este mai vâscoasă. După ce este turnată în borcane cu capac, pelteaua este lăsată la răcit, după care borcanele sunt sterilizate ca orice conservă.
Pelteaua poate fi savurată după ce a fost întinsă pe o felie de pâine, cu sau fără unt. În limba română este folosită expresia „a întinde pelteaua” care nu are înţelesul propriu, ci acela de a lungi vorba, adică de a vorbi mult și fără rost. Conform tradiţiei populare, mărimea gutuilor oferă un indiciu privind iarna care urmează. Dacă gutuile sunt mici, iarna va fi blândă, iar dacă sunt mari atunci va urma o iarnă geroasă.
