Praz umplut
Pe măsură ce vremea se încălzeşte, în pieţe apar tot mai multe legume proaspete folosite în preparate specifice pentru postul Paştelui.
Ștefan Baciu, 16.04.2016, 10:00
Pe măsură ce vremea se încălzeşte, în pieţe
apar tot mai multe legume proaspete folosite în preparate specifice pentru
postul Paştelui. Asemănător cu ceapa verde, dar ceva mai mare, prazul (leek -
engleză; poireau – franceză, Lauch sau Porree – germană, porro – italiană) este
cultivat în special în Oltenia (provincie românească cuprinsă între Dunăre,
Carpaţii Meridionali şi râul Olt), ajungând să se identifice cu această provincie.
Unii întreprinzători din această provincie istorică au creat şi atestat produse precum caşcaval oltenesc cu praz
şi
telemea oltenească cu praz. Înainte de a vă prezenta câteva reţete în care prazul este vedetă, să menţionăm că este folosit nu numai în bucătărie, ci şi în
expresii ale limbii române precum a mânca praz, echivalentă cu a spune
minciuni şi adio şi-un praz verde atunci când este exprimată indiferenţa
cuiva faţă de cineva, obiect sau situaţie.
Prazul este folosit la
multe mâncăruri, cea mai
populară fiind o mâncare cu praz, măsline şi sos tomat. Din
combinarea prazului cu mai multe rădăcinoase, precum morcov,
telinăşi păstârnac, se poate obţine supă, iar dacă folosim
doar cartofi şi puţin unt, atunci se poate obţine chiar o supă-cremă de praz. Pentru o supă de praz avem nevoie de 3 morcovi, de
o ţelină, de un pâstârnac, de o rădăcină de pătrunjel, de 5 cartofi şi de
jumătate de kilogram de praz. Se curăţă morcovii, ţelina, pătrunjelul şi
păstârnacul şi se taie în bucăţi mai mari care se pun la fiert în apă cu puţină
sare. După ce a fost curăţăt şi spălat, prazul este tăiat în rondele, fiind
călit uşor într-o tigaie. Prazul este pus la fiert în oala de supă alături de
celelalte legume şi de cartofi, tăiaţi cubuleţe. Se mai lasă la fiert circa 20
de minute, se adaugă puţină sare şi, după ce a fost luată oala de pe foc, se
presară deasupra frunze tocate de pătrunjel.
Un
preparat care are şi efect vizual este prazul umplut cu orez sau ciuperci. Avem
nevoie de câteva fire de praz, pe care le tăiem în bucăţi cu o lungime de
câţiva centimetri. Le opărim, după care scoatem partea din interior, lăsând
cele două inele de la exterior. Tocăm miezul firelor de praz şi călim uşor în
ulei împreună cu câteva ciuperci tocate mărunt. Umplem cilindrii de praz cu
această tocătură şi îi punem într-un vas în care turnăm apă şi suc de roşii şi îi lăsăm la
fiert pentru circa 10 minute, după care introducem vasul la cuptor. Înainte de
fi servit, presărăm frunze tocate de pătrunjel.