Piaţa construcţiilor la nivel mondial se confruntă cu provocări majore, conform raportului global anual publicat de compania canadiană de consultanţă Colliers.
Noul președinte Nicușor Dan a prezentat, în discursul pe care l-a ținut în fața Parlamentului, prioritățile pe care ar trebui să le aibă România în perioada următoare.
Vreme rece, ploi torențiale și vijelii în România.
Tenisul de masă este dominat de decenii de sportivii din Asia de Est.
Unul dintre oamenii de bază ai regimului mareșalului Ion Antonescu a fost Eugen Cristescu, sucesor al temutului Mihail Moruzov în funcția de director al Serviciului Special de Informații.
România are nevoie de vocea şi de implicarea românilor din străinătate, a transmis preşedintele ales Nicuşor Dan cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.
Din mai multe surse, inclusiv statale, s-a constatat că România a fost supusă unei uriașe presiuni venite din partea unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, cu precădere în contextul alegerilor prezidențiale.
România va continua să sprijine Ucraina cât timp va fi nevoie, aşa cum a făcut-o încă de la începutul războiului.
BNR a intervenit pentru a opri deprecierea leului, pe fondul incertitudiinlor politice şi economice generate de alegeri, iar acum moneda naţională s-a stabilizat.
Statele Unite anunță că sunt pregătite să lucreze cu președintele ales al României, Nicușor Dan.
“România a fost şi rămâne un susţinător activ al păcii în regiune, condamnând 'cu fermitate' antisemitismul, terorismul şi orice formă de violenţă extremă”. Declarația a fost facută, marți, de preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, într-o şedinţă solemnă a Parlamentului care a marcat Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel.
Am prezentat, în două ediții trecute ale rubricii noastre, istoria participării României la Campionatele Mondiale de fotbal. Povestea noastră s-a oprit la ediţia din 1990, desfășurată în Italia.
Invitata ediţiei esta Ruth Oren, artistă israeliană cu origini în România.
Stimaţi ascultători, v-am prezentat, în ediţia noastră de ieri, partea întâi a unui serial special dedicat fotbalului, mai exact participării românești la Cupa Mondială.
Luna viitoare, echipa de fotbal a României își continuă parcursul pentru calificarea la Cupa Mondială programată în 2026 pe stadioane din Statele Unite, Mexic și Canada.