„Cîte bordeie, atâtea obiceie”

Obiceiurile tradiţionale de Paşte se împletesc în ţara noastră cu diverse tradiţii păgâne, dând o culoare deosebită sărbătorilor. Facem un periplu prin câteva locuri din ţară, unde localnicii se bucură de sărbătoare într-o manieră deosebită.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 07.04.2026, 17:20

Paştele este o sărbătoare creştină. Având loc primăvara, tradiţiile creştine se îmbină în multe zone cu obiceiuri locale, fie ţinând de calendarul agrar, fie de activităţi în care oamenii dintr-o comunitate interacţionează.

Silvia Szakcs-Mikes, de la Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea, ne-a vorbit cu amuzament despre tradiţii, aşa cum sunt ele prezervate în Ţara Haţegului:

“Încercăm să le reînviem, pentru că o mare parte din ele s-au pierdut şi mai ales să le transmitem copiilor şi tinerei generaţii, ca să ştie lângă ce valori trăiesc. Începând cu Floriile şi cu Săptămâna Mare, o săptămână a pioşeniei, poate suntem mai aproape de cer şi de credinţă.

Multe din tradiţii se leagă de acest lucru, dar mai sunt şi tradiţii laice, care se păstrează şi care există în această săptămână. De exemplu, există un obicei, se numeşte Joi Mari, care se ţine în noaptea de miercuri spre joi, când feciorii din sat se duc sus pe deal şi fac un foc foarte mare. Înainte, acolo se striga, se “spălau toate rufele satului”, acolo erau lăudate fetele harnice, acolo erau atenţionate cele care nu aveau purtări deosebite, se spunea şi dacă existau aranjamente de căsătorie, tot atunci. Era, de fapt, o analiză a vieţii satului şi fetele stăteau ascunse pe străzile din sat şi ascultau ceea ce spuneau feciorii despre ele.

Şi acuma se păstrează obiceiul, cu restricţii, vin şi pompierii, fiindcă este foc, dar tradiţia se păstrează şi este dusă înainte chiar şi de copiii mici, care încep de acum să simtă evenimentul.”

Silvia Szakcs-Mikes a adăugat: “Un alt obicei este chiar în zilele de Paşti şi anume, în prima zi de paşti, după ce toată lumea vine de la biserică şi ia prânzul, băieţii şi tinerii însuraţi fac două echipe: de-o parte feciorii, deci cei neînsuraţi, de cealaltă parte însuraţii. Şi există în fiecare an, la ora unu, cu sfinţenie, un meci (n.r. de fotbal) între cei căsătoriţi şi cei necăsătoriţi. Şi bineînţeles că se lasă apoi cu cinste (n.r. o băutură oferită) din partea celor învinşi.

A doua zi de Paşti, este un alt obicei care se păstrează, se numeşte Alergatul prescurii. La ora 12 sau 13, la amiază, preotul merge la biserică şi dă o prescură, care va trebui să fie mâncată de un personaj ales dintre cei care participă la Alergatul Prescurii. Toată lumea merge la ieşirea din sat, se strâng aproape toate familiile din sat, cu tineri, cu bătrâni, cu copii.

Obiceiul începe de fapt cu ciocnirea ouălor. Toată lumea ciconeşte ouă pe luate. Copiii sunt cu coşuleţe, cu trăistuţe, în care strâng ouăle, se aduce o masă cu faţă de masă, frumos aranjată, o cană cu apă, şi acolo, cel care mănâncă prescura se aşază pe un scaun, i se pune prescura în faţă, iar feciorii satului sunt cei care aleargă. Este, de fapt, o ştafetă.

Patru băieţi care parcurg o distanţă din apropierea Castelului Nopca, şi simbolul este o ramură de coacăz, înainte I se spunea gardul baronului – a baronului Nopcea – este apoi transmisă, din ştafetă în ştafetă, până ajunge în locul în care se mănâncă prescura şi unde toată lumea aşteaptă să vadă cum aleargă băieţii, cum se mănâncă prescura, dacă băieţii ajung înainte de a fi mâncată prescura, înseamnă că, iarăşi, cei neînsuraţi au ieşit învingători, iar cei însuraţi, care sunt cu mâncatul prescurii trebuie să facă cinste, sau invers. Câteodată nu reuşesc să termine prescura şi atunci băieţii care aleargă sunt cei câştigători.”

Şi în Bucovina, riturile religioase se întrepătrund cu cele populare de înnoire simbolică a timpului. Şi cum sărbătoarea Paștelui este precedată de cel mai lung post de peste an, care durează 7 săptămâni, am aflat de la Aurel Prepeliuc, etnograf la Muzeul satului bucovinean, Suceava, cum se intră în Postului Mare în zonă.

“Este practic o sărbătoare nocturnă, o descătușare de energii, în care se mai fac și excese culinare și există o serie de obiceiuri, depinde de la sat la sat, se mai pot face și unele vrăji, dar lucrul acesta a doua zi trebuie curățat, în prima zi de post, când are loc “Spolocania”. Toți cei care au exagerat cu o seară înainte trebuie să treacă și prin ritualul acesta ce presupune consumarea de alcool, uneori chiar în cantități mari, pentru a șterge orice urmă de aliment, de frupt, care este interzis în post. Şi știm alcoolul este un dezinfectant.”

Aurel Prepeliuc, etnograf la Muzeul satului bucovinean, Suceava, a descris şi alte obiceiuri cu culoare locală:

“Joia Mare e plină de ritualuri. Existau ritualuri magice de sorginte precreștină. Erau Moșii din Joia Mare, când se dădea de pomană în amintirea strămoșilor.

De asemenea, se făceau focuri de purificare, inclusiv la morminte. Dar mai exista și un personaj foarte interesant Joimăriţa, o reprezentare fantastică, un fel de zeița morții. Aceasta se credea că ar face rău femeilor care nu erau la zi cu torsul cânepii, flăcăilor, dacă n-ar fi reparat gardurile. Și această credință era un fel de atitudine a comunității pentru a controla membrii comunității respective să fie la timp cu lucrările agricole, cu lucrările casnice, pentru a nu deveni mai târziu povară sau să fie de ocară! Momentul acela cu stropitul fetelor cu parfum are loc și în zona Bucovinei, dar mai ales prin preluare de la germanii, polonezii, slovacii din zonă cei care erau de confesiune mai ales catolică.”

Dacă tradiţiile locale diferă de la zonă la zonă, meniul de Paşte este în general acelaşi, constând în ouă roşii, sau de mai multe culori, drob de miel, borş de miel, friptură de miel, sărmăluţe în foi de viţă, iar la desert pască şi cozonac. Cu toate acestea, în Dobrogea, oferta culinară abundă în preparate din peşte, aici consumându- se tradiţional, drob de peşte, sărmăluţe de peşte, borş de peşte şi peşte la tigaie cu diverse garnituri.