Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Plăcinte moldoveneşti

Bucătăria moldovenească are tradiții străvechi și feluri de mâncare care nu pot fi uitate de cei care ajung pe aceste meleaguri. Ciorbele aromatizate cu leuștean, sarmalele, pârjoalele sau tochitura cu denumire de origine sunt reprezentative pentru Moldova, la fel ca și plăcintele, unele numite alivenci, altele „poale-n brâu”.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Plăcinte moldoveneşti (foto: Ştefan Baciu)
Plăcinte moldoveneşti (foto: Ştefan Baciu)

, 26.06.2026, 17:30

Moldova este țara alivencilor și a unor plăcinte numite „poale-n brâu”, care au ajuns să fie coapte și oferite spre degustare sub aceeași denumire în aproape toate regiunile României. În câteva orașe din Moldova, au fost organizate festivaluri cu tematică gastronomică, dedicate plăcintelor moldovenești și în special celor numite „poale-n brâu”.

Alivencile reprezintă un desert specific moldovenesc, însă este greu de încadrat într-o categorie. Poate fi considerat o plăcintă, dar și budincă, poate chiar şi un fel de chec, în rețeta acestui desert fiind ingrediente obișnuite dintr-o gospodărie tradițională, precum mălai, brânză, ouă, lapte sau smântână.

Alivencile pot fi sărate sau mai dulci. Avem nevoie de 6 ouă, de un pahar de smântână, de 200 de grame de făină, de 200 de grame de mălai, de un sfert de litru de lapte și de jumătate de kg de brânză de vaci, caş sau urdă.
Gălbenușurile, separate de albuș, trebuie bătute şi amestecate cu brânza până se transformă într-o pastă, peste care se toarnă smântâna. Se adaugă treptat mălaiul amestecat cu făină, apoi albușurile bătute spumă și se frământă până când se obține un aluat uniform. Se pune apoi într-o tavă unsă cu unt și, eventual, dată cu puțin pesmet, se mai poate pune deasupra puțină brânză, după care se lasă în cuptor, la foc potrivit, până se coace. Tava nu trebuie lăsată foarte mult în cuptor, pentru ca alivencile să nu se întărească.

 

Alivenci (foto: Mariana Chiriţă/RRI)

Alivenci (foto: Mariana Chiriţă/RRI)

În continuare, rețeta faimoaselor plăcinte “poale-n brâu”.

Pentru a le pregăti, avem nevoie de jumătate de kg de făină, de 50 de grame de drojdie sau de un plic de drojdie uscată, de 4 ouă, de lapte, zahăr şi sare. Pentru umplutură ne trebuie brânză de vaci sărată pe care o amestecăm cu puţin mărar sau brânză dulce în care adăugăm şi stafide. Dacă folosim drojdie uscată, atunci amestecăm direct ingredientele cu făina. Pentru a pregăti aluatul, drojdia trebuie dizolvată în lapte călduţ, iar apoi se amestecă cu 3 gălbenuşuri de ou şi cu 100 de grame de zahăr.

Turnăm acest amestec într-un vas mai mare, deasupra făinii şi amestecăm circa 20 de minute până obţinem o cocă omogenă pe care o lăsăm la dospit circa o oră, într-o încăpere încălzită, fără curenţi de aer. Din acest aluat întindem foi de plăcintă, nu foarte subţiri, pe care le porţionăm în pătrate cu latura de circa 15 cm.

Pe aceste pătrate de aluat, întindem umplutura, după care aducem colţurile spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu atunci când intră în apă pentru a spăla rufe la râu. Punem aceste plăcinte într-o tavă unsă cu puţin unt. Ungem şi plăcintele cu un amestec făcut din gălbenuş de ou şi zahăr şi apoi introducem tava în cuptorul deja încălzit, la foc potrivit, 20 … 30 de minute, până se rumenesc.

 

RadioRomaniaInternational · Secretele bucătăriei – 26.06.2026
Foto: lucilaturqueto / pixabay.com
Secretele bucătăriei românești vineri, 13 noiembrie 2026

La Lăsata Secului

La sfârşitul acestei săptămâni începe postul Crăciunului, eveniment marcat cu o zi înainte de către creştinii ortodocşi prin reuniuni de familie, la m…

La Lăsata Secului
Foto: RitaE / pixabay.com
Secretele bucătăriei românești vineri, 06 noiembrie 2026

Găină umplută

În gospodăriile tradiţionale, găina este sacrificată, tăiată în câteva bucăţi şi apoi prăjită în ceaun, în ulei sau untură sau gătită în combinaţie cu…

Găină umplută
Dovleac (Foto: Aneta Pawlik unsplash.com)
Secretele bucătăriei românești vineri, 30 octombrie 2026

Dovleac copt şi nu numai

Marcat în noaptea de 31 octombrie, Halloween-ul a „prins” şi pe meleaguri româneşti, fiind aşteptat de către copii. Pe lângă costumaţii şi accesorii c…

Dovleac copt şi nu numai
Legume conservate în oţet
Secretele bucătăriei românești vineri, 23 octombrie 2026

Legume conservate în oţet

Conservarea gogoşarilor în oţet este întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red…

Legume conservate în oţet
Secretele bucătăriei românești vineri, 16 octombrie 2026

Găluşti cu prune

Găluştile cu prune sau gomboţii, aşa cum li se spune în Transilvania, reprezintă un desert uşor de preparat, pe care îl întâlnim şi în Banat, precum ş…

Găluşti cu prune
Secretele bucătăriei românești vineri, 09 octombrie 2026

Mâncăruri cu gutui

Înainte de răspândirea în spaţiul românesc a cartofului, porumbului, fasolei şi roşiilor, la prepararea mâncărurilor erau folosite cereale precum meiu…

Mâncăruri cu gutui
Secretele bucătăriei românești vineri, 02 octombrie 2026

Pepeni muraţi

În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în…

Pepeni muraţi
Secretele bucătăriei românești vineri, 25 septembrie 2026

Ardei kapia umpluți

La vreme de toamnă, ardeii kapia sunt puși la copt pentru a fi congelați sau conservați în oțet. Ei pot fi folosiți și pentru pregătirea unor aperitiv…

Ardei kapia umpluți

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company