Bugetul european, între crize și reforme

Bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 se conturează într-un context marcat de crize geopolitice, presiuni economice și noi priorități strategice, care complică negocierile între statele membre.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Corina Cristea, 23.10.2026, 16:00

Bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 se conturează într-un context marcat de crize geopolitice, presiuni economice și noi priorități strategice, care complică negocierile între statele membre. Discuţiile vin într-un moment în care Europa trebuie să investească mai mult în apărare şi securitate, să îşi reducă dependenţele strategice, să recupereze decalajul de competitivitate faţă de SUA şi China şi să accelereze inovarea şi tranziţia energetică.

În acelaşi timp, trebuie să continue să sprijine agricultura, dezvoltarea regiunilor mai puţin prospere şi convergenţa economică dintre statele membre. Negocierile se poartă, deja, de câteva luni, dar sunt departe de finalizare. Propunerea iniţială făcută de Comisia Europeană – un buget de aproape 2000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034 – este respinsă de statele net contributoare, în frunte cu Germania, care asigură un sfert din bugetul Uniunii, Ţările de Jos, Suedia şi alte ţări nordice. Pe masă este şi propunerea preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, care prevede o reducere de 8%, adică un buget de 1620 de miliarde de euro. Statele net contributoare consideră, însă, această reducere insuficientă şi cer măsuri de austeritate mai dure.

La rândul lor, Parlamentul European şi statele beneficiare nete, între care şi România, alături de Italia, Polonia sau Grecia, resping ferm această propunere, argumentând că o reducere de 8% ar afecta grav fondurile de coeziune şi politica agricolă comună. Miza negocierilor nu este doar stabilirea unei sume şi împărţirea ei între cele 27 de state membre. În joc se află, spun analiștii, inclusiv viziunea asupra viitorului Uniunii: ce fel de Europă vrem să construim, ce priorităţi finanţăm şi, mai ales, cum împărţim costurile şi beneficiile integrării europene.

Politologul Marius Ghincea: “Avem, pe de o parte, o dimensiune de alocare a mai mulţi sau mai puţini bani, evident unele state vor mai mulţi bani, alte state vor mai puţini bani, cele care trebuie să contribuie, care sunt net contributoare vor să aloce mai puţini bani având în vedere că şi priorităţile interne în aceste ţări, precum Germania, sunt din ce în ce mai ridicate. Şi, pe de altă parte, vorbim şi de alocarea pe priorităţi. Statele din nord-vestul Europei au ca prioritate evident competitivitatea şi aspectele legate de dezvoltarea tehnologică şi economică, pentru că ele sunt la frontiera cunoaşterii şi a dezvoltării economice şi tehnologice şi deci vor să-şi menţină competitivitatea în comparaţie cu SUA şi cu China în acele domenii în care încă îşi mai pot menţine această competitivitate. Pe când statele din Europa Centrală şi de Est şi statele din Europa de Sud au alte priorităţi legate de recuperarea decalajelor şi de cheltuieli legate de agricultură, state precum România sau Polonia şi Franţa, dar şi cheltuieli legate de coeziune. Pentru că ţări ca România nu au făcut foarte mult în ultimii 20 de ani pentru a reduce diferenţele imense care există între regiunile sărace şi regiunile bogate.

Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimele două decenii în România, de fapt diferenţele între regiunile bogate şi sărace s-a amplificat, ne-am concentrat pe poli de dezvoltare şi am cam abandonat regiunile periferice ale societăţilor noastre. Și, deci, aceasta se traduce și în priorităţi şi obiective diferite la nivel european.”

Una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă la nivel comunitar este creşterea rolului competitivităţii. Europa are nevoie să investească în cercetare, inteligenţă artificială, tehnologii curate, infrastructură energetică, digitalizare şi capacităţi industriale strategice. Această orientare răspunde unei probleme reale: Uniunea riscă să piardă teren în competiţia economică globală, dacă firmele europene nu au acces la finanţare, energie la preţuri competitive, infrastructură modernă şi un mediu favorabil inovării.

Leonard Orban, fost comisar european, despre abordarea României în privința bugetului european multianual:

“Pentru noi e esenţial să se menţină sume importante pentru cele două politici, politica de coeziune şi politica agricolă comună. Cea mai mare parte a banilor pe care i-am absorbit, şi am absorbit foarte mulţi bani de la momentul aderării până în prezent, sunt pe aceste două politici. Sigur că ne interesează şi competitivitatea, dar ştim un lucru foarte bine, că mai degrabă accesăm bani pentru coeziune şi politica agricolă comună şi mult mai puţini cei legaţi de competitivitate. Tocmai de aceea insistăm asupra celor două politici. Şi vreau să vă mai spun un lucru. Până la urmă se va adopta bugetul şi, chiar dacă va fi cu o reducere de 200 de miliarde, România va beneficia în continuare de sume consistente pentru perioada 2028-2034. Conform propunerii Comisiei, România ar urma să primească aproximativ 60 de miliarde. Chiar cu o reducere de 200 de miliarde totală faţă de propunerea Comisiei, România ar primi peste 50 de miliarde, adică mai mult decât primeşte pe partea de buget multianual în perioada 2021-2027. Din punctul meu de vedere, este realmente ultimul tren, ultima sumă foarte consistentă, foarte importantă, foarte mare, pe care România o primeşte. Ulterior, sigur, România va trebui să beneficieze de sume pe alte zone, mai puţin pe politicile clasice.”

Datele arată că în cei aproape 20 de ani de când este membră a Uniunii Europene, România a primit 110 miliarde de euro şi a plătit 36 de miliarde de euro.