Viziuni privind ordinea europeană
Războiul din Ucraina nu mai este doar o confruntare militară pentru controlul unor teritorii – în spatele negocierilor de pace și al declarațiilor diplomatice se conturează o dispută mult mai amplă, legată de cine stabilește regulile de securitate în Europa și unde se află limitele influenței Moscovei asupra fostului spațiu sovietic.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Cristea, 20.11.2026, 15:00
Fără a aduce niciun progres decisiv în direcţia soluţionării celui mai sângeros conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial, negocierile recente de la Abu Dhabi între ruşi, ucraineni şi americani au evidenţiat poziţia Moscovei, care spune că vrea soluţionarea conflictului din Ucraina în cadrul unei regândiri a arhitecturii de securitate în Europa. Idee respinsă vehement de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, care a punctat că UE şi NATO reprezintă singura securitate reală pentru Europa, în timp ce încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este periculoasă şi ar putea duce la izbucnirea unor noi războaie.
Prin aceste declarații, Moscova îşi construieşte cu abilitate justificarea unui refuz în oprirea ostilităţilor, spune George Scutaru, președinte fondator și director executiv New Strategy Center, potrivit căruia aceste subiecte vor mai apărea pe agenda beligeranţilor în perioada următoare:
“Trebuie să fim conştienţi că acest război va dura şi nu vorbim doar de săptămâni sau de luni, cel mai probabil se va extinde suficient de mult şi pe timpul anului viitor. Atât timp cât asupra Rusiei nu se pun presiuni pentru ca economia sa să nu mai beneficieze de creşterea preţului la petrol, să nu mai beneficieze de suficiente resurse pentru a întreţine maşina de război, Putin nu are niciun interes să oprească acest război. El crede că poate să obţină în final înfrângerea Ucrainei, că poate să forţeze europenii să diminueze ajutorul pentru Ucraina astfel încât să obţină o victorie pe frontul ucrainean. Trebuie să înţelegem că miza războiului în Ucraina depăşeşte această ţară. Rusia vorbeşte de arhitectură de securitate în Europa, ar trebui să ne aducem aminte de cererile făcute de Rusia în 17 decembrie 2021, public, americanilor şi NATO, şi mă refer la o solicitare foarte clar enunţată de ruşi: retragerea oricărei infrastructuri militare din statele care au devenit membre ale Alianţei Nord-Atlantice după 1997.”
Cu doar câteva luni înainte de declanşarea de către Kremlin a aşa-numitei operaţiuni militare în Ucraina, Rusia a prezentat Statelor Unite şi NATO două proiecte de acorduri privind garanţiile de securitate. Printre solicitări se numărau: oprirea extinderii NATO, în special către Ucraina şi alte state din fostul spaţiu sovietic; retragerea infrastructurii şi a prezenţei militare NATO din statele care au aderat la Alianţă după 1997; limitarea desfăşurării de trupe şi armament în Europa de Est; interzicerea anumitor activităţi militare occidentale în Ucraina şi în alte state din vecinătatea Rusiei; restricţii privind amplasarea armelor nucleare şi a sistemelor de rachete. Toate acestea pentru că, în viziunea Rusiei, actuala ordine de securitate europeană ar fi dezechilibrată, deoarece, după Războiul Rece, NATO s-a extins spre est, iar Moscova şi-a pierdut influenţa asupra unor state care făceau parte din sfera sa tradiţională de control.
Așadar, ideea avansată de Moscova nu este una nouă, iar acceptarea acestor condiţii ar fi însemnat, atunci, dar şi acum, o modificare majoră a echilibrului de securitate european. Ar fi echivalat cu obţinerea de către Rusia a unei capacităţi de influenţă asupra deciziilor militare ale NATO şi asupra opţiunilor de politică externă ale unor state independente.
Poziția Uniunii Europene? „În 2021, cererile Rusiei au reprezentat o condiţie pentru război. În 2026 ele reprezintă un pretext pentru a menţine războiul în desfăşurare”, a declarat, la finalul Consiliului Uniunii Europene, şefa diplomaţiei europene. Kaja Kalas a precizat că „Europa are, de asemenea, cereri clare pentru Moscova, între care: suveranitatea Ucrainei, independenţa, integritatea teritorială şi dreptul de a-şi alege propriile alianţe. Acestea trebuie respectate. Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru crimele de război şi să plătească pentru dezastrul produs. Copiii deportaţi din Ucraina trebuie returnaţi acasă. Acţiunile de sabotaj, cibernetice, ale Rusiei în Europa trebuie să înceteze. Un armistiţiu trebuie să reprezinte o prioritate şi apoi un acord de pace, a subliniat Kaja Kalas. Numai atunci putem discuta despre orice altceva. Nu avem nevoie de o nouă arhitectură a securităţii europene. Trebuie să o restabilim pe cea pe care o avem. Rusia a încălcat toate aceste tratate.”
Între timp, Putin continuă să respingă orice armistițiu. Moscova încearcă să speculeze dificultăţile din apărarea antiaeriană a Ucrainei, pune o presiune asupra oraşelor ucrainene fiindcă pe front câştigurile sunt aproape inexistente, spune George Scutaru:
“Rusia, în ultimele două luni, a pierdut teritorii nu a cucerit, fiindcă ucrainenii au reuşit ofensive, limitate, dar au reuşit să recâştige o parte din teritorii, din localităţi, în Doneţk şi în Zaporojie, cu pierderi mari, la circa 30 de mii de oameni lunar din partea ruşilor. Rusia încearcă să folosească Statele Unite ca pe o pârghie de presiune asupra ucrainenilor şi aici trebuie să ne amintim diversele decizii luate de administraţia Trump în ultima lună – acel acord pe diesel care practic reintroduce Rusia în comerţul cu combustibil nesancţionabil din lume, limitarea unei legislaţii, legea Graham, care ar fi pus o presiune suplimentară pe ţările terţe care ar fi cumpărat energie din Rusia şi iată că apare şi tema arhitecturii de securitate, deja ruşii enunţă tema arhitecturii de securitate Eurasia. Este un subiect prin care ruşii doresc să complice negocierile, să le facă greu de gestionat într-un termen foarte scurt, motivul fiind de fapt un pretext pentru a nu fi de acord cu un armistiţiu.”
Trăgând linie, putem spune că războiul din Ucraina nu este doar o confruntare militară pentru controlul unor teritorii – în spatele negocierilor de pace şi a declaraţiilor diplomatice se conturează o dispută mult mai amplă, legată de cine stabileşte regulile de securitate în Europa şi unde se află limitele influenţei Moscovei asupra fostului spaţiu sovietic.