Márton Áron

Enciclopedia rezistenței împotriva totalitarismului îl cuprinde în paginile sale și pe episcopul romano-catolic Márton Áron.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 02.11.2026, 16:00

Enciclopedia rezistenței împotriva totalitarismului îl cuprinde în paginile sale și pe episcopul romano-catolic Márton Áron. Etnic maghiar din județul Harghita, născut în 1896 și decedat în 1980, la vârsta de 84 de ani, Márton Áron s-a opus deschis persecutării Bisericii sale, persecutării credincioșilor romano-catolici și a celor greco-catolici și a tuturor civililor. S-a opus prin proteste și prin activitatea sa pastorală și misionară.

Episcopul a luat prima poziție oficială în apărarea drepturilor omului în anii celui de-al doilea război mondial. După 30 august 1940, când Ungaria a anexat Transilvania de Nord, Áron a vorbit deschis împotriva deportării evreilor și românilor pe care guvernul fascist maghiar o plănuia. Pentru recunoașterea meritelor sale în salvarea evreilor, în 1999, statul Israel i-a decernat titlul de ”drept între popoare”.

Sfârșitul războiului avea să aducă o continuare a regimului totalitar, în forma sa comunistă. Arestat în 1949 pentru proteste la adresa politicii guvernului de a îngrădi libertatea religioasă, Márton Áron a fost încarcerat șase ani, până în 1955. Denisa Bodeanu este cercetător la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități unde a urmărit dosarele care îl priveau pe episcop:

”La 3 ianuarie 1955, Prezidiul Marii Adunări Naționale decidea suspendarea executării pedepsei și punerea în libertate a episcopului Márton Áron, care, la 6 august 1951, fusese condamnat de Tribunalul Militar București la muncă silnică pe viață pentru presupusa crimă de înaltă trădare. Episcopul a fost eliberat trei zile mai târziu, la 6 ianuarie, și dus la sediul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, unde a fost nevoit să rămână până la sfârșitul lunii martie. Cele aproape trei luni petrecute în capitală au fost extrem de dificile.

Márton Áron a fost înconjurat permanent de informatori ai Securității, izolat sistematic de persoanele care ar fi putut să aibă o influență asupra lui și supus presiunilor constante de către autorități și de către unii reprezentanți ai clerului catolic, pentru a accepta o înțelegere cu regimul comunist și a recunoaște tot ce se făcuse de conducerea episcopiei de Alba Iulia. În pofida presiunilor insistente la care a fost supus din toate direcțiile, Márton Áron a rămas neclintit pe poziții. În cele din urmă, la 17 martie, ministrul cultelor, Petre Constantinescu-Iași, l-a chemat în audiență și i-a adus la cunoștință că era liber și putea pleca la Alba Iulia, fără să i se pună vreo condiție.”

Pentru Márton Áron, omul era valoarea supremă a vieții și solidaritatea cu cei năpăstuiți a fost un principiu de viață. A fost alături de credincioșii greco-catolici români persecutați de comuniști, trecând peste barierele etnice.

Denisa Bodeanu: ”Înainte de a părăsi Bucureștiul, Márton Áron a ținut să facă o vizită la Spitalul I. C. Frimu, unde se aflau internați episcopii greco-catolici Iuliu Hosu, Alexandru Rusu și Ioan Bălan. El le-a relatat acestora despre discuțiile purtate în ultimele luni cu autoritățile și și-a reiterat sprijinul pentru Biserica Greco-Catolică, greu încercată de persecuții.”

Márton Áron s-a luptat cu totalitarismul comunist pentru existența bisericilor catolice și pentru patrimoniul lor, așa cum existaseră înainte de 1948. A dus aceeași luptă pentru învățământul catolic ca și pentru ameliorarea situației clăugărilor. A fost acuzat că era agent al Vaticanului, a fost propus pentru rearestare însă, la final, i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Alba Iulia. În 1967, după 12 ani, i s-au ridicat interdicțiile în urma vizitei unui trimis al Vaticanului.

Denisa Bodeanu: ”Dacă până în noiembrie 1955, Márton Áron fusese urmărit în cadrul dosarului de obiectiv al Episcopiei Romano-Catolice de către serviciul raional Alba Iulia din Direcția Regională Hunedoara a Ministerului Afacerilor Interne, la 9 decembrie 1955 se trece la o formă superioară de supraveghere. Direcția Regională Hunedoara deschide un dosar de acțiune informativă de grup, în cadrul căruia erau vizați Márton Áron, Farago Francisc, Pakucs Karol și Nestmann Leopold, ultimii trei fiind profesori la Seminarul Teologic din Alba Iulia.

Obiectivele ofițerilor de securitate erau următoarele: să stabilească activitatea desfășurată de cei patru sub paravanul cultului romano-catolic, să identifice legăturile și curierii folosiți în cadrul activităților clandestine și să descopere canalele de legătură clandestine cu Vaticanul. La 23 iunie 1956, dosarul de acțiune de grup este transformat în acțiune individuală asupra episcopului. Dosarul său de urmărire informativă va purta numele de cod Mureș, până în februarie 1969, și Urania, din 1969 până la 15 decembrie 1980, când a fost închis.”

Securitatea l-a supravegheat pe Márton Áron până când el ajunsese un bătrân oarecare, folosindu-și întreg arsenalul.

Denisa Bodeanu: ”De-a lungul celor aproape două decenii și jumătate de urmărire neîntreruptă, au fost utilizate toate metodele și tehnicile de supraveghere și obținere a informațiilor: interceptarea corespondenței, filajul, informatorii și microfoanele instalate în biroul episcopului în noaptea de 23 spre 24 august 1956. În pofida sincopelor apărute periodic în funcționarea și exploatarea lor, microfoanele au constituit, până în 1980, principala sursă a Securității în dosarul de urmărire informativă a lui Márton Áron.”

Episcopul Márton Áron a fost părinte spiritual pentru credincioșii Bisericii sale și protector al lor. Dar el s-a ridicat deasupra misiunii sale, fiind apărător și al celor de alte etnii și religii persecutați de totalitarism.