România şi războiul civil din Grecia (1946-1948)

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ca urmare a intereselor URSS şi Marii Britanii, România şi Grecia, două ţări prietene din Balcani, se vor afla în tabere adverse.

Steliu Lambru, 05.05.2014, 12:49

România va intra în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice şi va suferi procesul de sovietizare, în timp ce Grecia va intra în sfera de influenţă anglo-americană care va instaura democraţia. Până în 1941, relaţiile româno-elene fuseseră bune, cu excepţia ultimului sfert al secolului al 19-lea şi în primul deceniu al secolului 20. Când trupele germane au tranzitat România spre Balcani, în toamna anului 1941, Grecia a condamnat încălcarea protocolului Antantei Balcanice din 1934 semnat împreună cu România şi Iugoslavia.

Relaţiile dintre România şi Grecia devin şi mai complicate după 1945. Aflată sub ocupaţie sovietică, România nu putea să-şi reia relaţiile normale cu guvernul legitim al Greciei din cauza presiunilor exercitate în interior de guvernul comunist, iar în Grecia de gherilele comuniste elene care vor arunca ţara într-un război civil între 1946 şi 1949. Asemenea celorlalte guverne comuniste din ţările ocupate de sovietici, şi autorităţile României comuniste au agreat poziţia Uniunii Sovietice prin care partizanii greci trebuiau sprijiniţi. Apostolos Patelakis, profesor la Universitatea din Salonic, a arătat care au fost cele mai active ţări în acest sens.

”În prima fază a războiului civil, 1946-47, comuniştii greci au fost sprijiniţi în special de Tito şi de Stalin care le-au oferit ajutor moral şi material, la care se vor adăuga treptat Bulgaria lui Dimitrov şi Albania lui Enver Hogea. Comuniştii greci voiau să elibereze Grecia de Nord şi să creeze o Grecie liberă şi cereau ca statele socialiste să-i ajute cu tot ceea ce era necesar pentru organizarea acelui măreţ obiectiv. În august 1947, în staţiunea Bled din Slovenia, reprezentanţii Iugoslaviei, Bulgariei şi Albaniei au convenit să ajute moral şi material armata democratică greacă cerând totodată guvernelor României şi Ungariei să colaboreze mai intens în această direcţie. La consfătuirea din Polonia din septembrie 1947 pentru crearea Cominformului, s-a discutat şi despre războiul civil din Grecia. În acest cadru, Gheorghiu-Dej a propus ca toate partidele să ajute în mod obligatoriu Partidul Comunist Grec. Reprezentantul Poloniei Wladyslaw Gomulka a propus ca chestiunea greacă să devină stindardul luptei tuturor partidelor comuniste şi al forţelor democrate.”

Cearta dintre Tito şi Stalin va afecta ajutorul pe care statele socialiste îl dădeau comuniştilor greci. Comuniştii greci mută centrul de coordonare al activităţilor lor de la Belgrad la Bucureşti, unde se va înfiinţa o ambasadă a guvernului comunist condus de generalul Markos şi îl vor desemna pe Lefteris Apostolou ca ambasador. De asemenea, vor fi înfiinţate un post de radio şi o agenţie de presă. Apostolos Patelakis.

”Pe 14 ianuarie 1948, Lefteris Apostolou, trimite secretariatului PCR un raport de 30 de pagini în care prezină situaţia din Grecia, cauzele războiului civil şi cere în mod diplomatic ca România să stabilească prima relaţie de prietenie cu guvernul provizoriu. Citez: Bineînţeles că nu era adevărat, cel mai mare sprijin grecii îl avuseseră din partea Iugoslaviei, dar era o declaraţie pentru a-i măguli pe români. Comuniştii români au trimis în Grecia în perioada 1947-1948 alimente (conserve, făină, mălai, zahăr, orez, fasole), îmbrăcăminte, medicamente, armament (arme semiautomate, mitraliere, grenade, explozibil), cai şi combustibil. Începând din aprilie 1948, în toiul războiului, au început să sosească în România mii de copii greci precum şi sute de partizani bolnavi şi răniţi.”

Înţelegerile dintre sovietici şi britanici vor decide şi soarta comuniştilor greci şi soarta partizanilor anticomunişti din România. Târgul era simplu: Stalin renunţa la finanţarea gherilelor comuniste, iar Churchill nu va încuraja politica de obstrucţionare a guvernului comunist din România pe care o duceau suveranul român şi partidele politice democratice. Apostolos Patelakis: ”În clipa în care au venit aici emigranţii politici greci, în 1948 au venit mai întîi copiii şi în 1949 adulţii, s-au simţit mult mai bine faţă de alte ţări. Ei au fost trimişi în 7 ţări. În unele dintre ele, de exemplu în Polonia, Cehoslovacia, Uzbekistan, populaţiile locale nici măcar nu auziseră de greci, erau într-un mediu total străin. Pe când în România existau deja comunităţi de greci, oameni care erau bilingvi, puteau să se facă înţeleşi, se simţeau mai apropiaţi de Grecia. Unii dintre cei 28.000 de copii evacuaţi după războiul civil au ajuns în RDG. Să ne imaginăm ce şoc au avut acei copii, mai mari de vârstă şi mai pregătiţi, aşa cum ceruseră germanii, pentru a nu avea probleme: să auzi acasă tot timpul despre germani, despre fascişti, şi după aceea să mergi acolo şi să auzi limba germană. Cei care au ajuns în România au fost mai norocoşi, cel puţin în prima fază. Războiul civil a avut loc în zona de nord a Greciei, în zona muntoasă, unde existau foarte multe familii de aromâni. Printre aceşti copii au fost şi copii de aromâni care au jucat şi rolul de translatori. Şi acei copilaşi mai înţelegeau câte ceva şi pentru ei a fost mai uşor pentru că au învăţat limba română mai uşor decât ceilalţi.”

Mulţi greci comunişti vor pleca în exil spre România. Politica negocierilor câştigase în faţa ideilor şi aşteptărilor.