100 de ani de la manifestația din 13 decembrie 1918

Încheierea primului război mondial nu a adus şi pacea mult râvnită. Europa scăpase de război dar intrase într-o perioada turbulentă în care revoluţiile şi continuarea unor conflicte armate adusese nesiguranţă.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 17.12.2018, 14:52

Încheierea primului război
mondial nu a adus şi pacea mult râvnită. Europa scăpase de război dar intrase
într-o perioada turbulentă în care revoluţiile şi continuarea unor conflicte
armate adusese nesiguranţă. Revoluţia bolşevică din 1917 care adusese victoria
comunismului în Rusia era numai începutul anarhiei. Peste tot în Europa
agitaţia comunistă încerca să profite de rănile şi neputinţele războiului
pentru a instaura o societate după scrierile lui Marx şi Engels în care
lichidarea proprietăţii private şi dispariţia exploatării omului de către om ar
fi adus fericirea. Însă societăţile europene doreau pace şi au reacţionat în
direcţia anihilării pericolului pe carte îl reprezenta tipul de regim sovietic.

Şi în România, grupuscule
radicale de comunişti şi socialişti s-au organizat şi au încercat să preia
puterea, aşa cum a fost încercarea din 13 decembrie 1918 de pe Calea Victoriei,
din apropierea Palatului Regal. Reacţia guvernului a fost dură şi a dus la
pierderea de vieţi omeneşti. Succesiunea evenimentelor de până pe 13 decembrie
fusese declanşarea unei greve pe 6 decembrie a muncitorilor tipografi pentru
salarii mai mari şi pentru ziua de muncă de 8 ore şi anunţarea alteia pe 13.
Noua grevă s-a transformat într-o manifestaţie de protest la care s-au alăturat
şi socialiştii şi la care s-au strigat lozinci împotriva armatei române, pentru
detronarea regelui şi proclamarea republicii. Generalul Emilian Ionescu era în
1918 locotenent şi, dintr-un interviu din 1979 aflat în arhiva Centrului de
Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, am aflat cum au decurs evenimentele. Îmi amintesc că ziua de 13
decembrie era o zi neguroasă, o zi chiar rece şi la un moment dat generalul Ştefănescu,
care se găsea în cabinetul lui de la Prefectura Poliţiei din Calea Victoriei,
este anunţat că grupuri de muncitori se adună în Piaţa Teatrului Naţional.
Atunci am mers cu el chiar pe jos şi, într-adevăr, grupuri de muncitori, se
adunau în faţa Palatului Poştelor şi înaintau spre Calea Victoriei. Un alt grup
se adunase în Casa Sindicatelor, unde este acum Sala Palatului. Se aduseseră în
Bucureşti trei regimente: 9 Vânători sub comanda colonelului Rasoviceanu, 4
Roşiori sub comanda colonelului Moruzi şi 1 Grăniceri sub comanda colonelului Stănescu.
Aceste trei regimente, care se remarcaseră pe fronturile de luptă, fuseseră
aduse ca regimente de încredere în Bucureşti. Se mai adusese şi regimentul
Vânători de Munte de sub comanda pe atunci Prinţului Moştenitor Carol.

Pe Calea Victoriei, la intersecţia
cu strada Ion Câmpineanu, s-a scris istoria acelei zile. Emilian Ionescu. În faţa Teatrului Naţional, când aceste coloane care veneau dinspre Poştă,
altele care veneau dinspre strada Câmpineanu, o delegaţie din acei oameni ai
muncii care venise la generalul Ştefănescu ceruse permisiunea să li se dea voie
să manifesteze. Adică să meargă prin faţa Palatului Regal şi să reamintească regelui
Ferdinand că în martie 1917, în preajma bătăliilor de la porţile Moldovei, dăduse
acel ordin de zi către trupe în care spunea că vor primi după război pământ,
vor primi pâine, vor primi libertate. Si ei cereau voie domnuluigeneral să
treacă prin faţa palatului să reamintească Majestăţii Sale Regelui acele
promisiuni pe care le-a făcut în preajma bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti,
Oituz.

Radicalizarea manifestanţilor şi
refuzul autorităţilor de a dialoga au dus la deznodământul sângeros care a
urmat. Emilian Ionescu. Generalul Ştefănescu se duce chiar pe strada
Academiei unde se găsea Ministerul de Interne, stă de vorbă cu generalul Mărgineanu
care era la punctul de comandă acolo, însă la minister nu s-a admis cererea
muncitorilor. Unităţile militare din regimentul de vânători nr. 9 şi din regimentul
de grăniceri făceau aşa-zisele cordoane de siguranţă. Toată lumea era destul
de enervată. Şi atunci se produce o busculadă: cei care veneau dinspre strada
Câmpineanu au înaintat vociferând cerând totuşi să fie lăsaţi. Atunci generalul
Mărgineanu, enervat, dându-şi seama că s-ar putea produce încăierări, dă ordin
să vină în grabă un pluton de mitraliere din regimentul prinţului Carol al vânătorilor
de munte. Acest pluton compus din patru mitraliere este aşezat în bătaie unde
este astăzi magazinul Romarta, cu ţevile îndreptate spre strada Câmpineanu.

Acţiunea
forțelor de ordine s-a soldat cu 16 morți și zeci de răniți din rândurile
muncitorilor, dar după preluarea puterii în 1945-1947, regimul comunist a numărat
102 morți și sute de răniți. În urma anchetelor, socialistul I. C. Frimu,
arestat în timpul manifestației, a decedat.Emilian Ionescu a
arătat care au fost neregulile din partea autorităţilor în acea zi. Regulamentul despre pază internă prevedea ca în aceste ocazii când se
manifesta să vină un procuror militar şi nişte trompeţi care să facă
somaţiunile respective. Nu era la faţa locului nici un procuror, nici un om al
ordinii şi nici un gornist care să facă somaţiunile. Chiar în asemenea ocazii
nu se trage în plin ci prin secerări pe deasupra pentru intimidare. Însă militarii
care erau la mitraliere trag în plin. După prima secerare, pe caldarâmul Străzii
Câmpineanu, în dreptul Pieţei Teatrului Naţional, cad 87 de morţi, între care
mulţi copii şi femei.

Deşi numărul celor
căzuţi este disputat, circumstanţele în care acei oameni şi-au pierdut vieţile
au fost cu totul excepţionale. Haosul de la finalul unui război distrugător şi
utopiile totalitare sângeroase care se năşteau au dovedit că, de fapt, doar
democraţia avea soluţii pentru revenirea la normalitate.