Terapii neconvenţionale pentru copiii cu dizabilităţi
Ajutaţi de părinţi în primii ani de viaţă, copiii care suferă de diverse deficienţe sau tulburări vor trebui, totuşi, ca în timp să-şi însuşească abilităţile prin care să devină independenţi şi să-şi poată câştiga, la un moment dat, existenţa.
Christine Leșcu, 10.09.2014, 11:26
Ajutaţi de părinţi în primii ani de viaţă, copiii care suferă de diverse deficienţe sau tulburări vor trebui, totuşi, ca în timp să-şi însuşească abilităţile prin care să devină independenţi şi să-şi poată câştiga, la un moment dat, existenţa. De aceea, asociaţiile care-i sprijină iniţiază din vreme activităţi şi cursuri în acest sens. Este şi cazul Centrului Educaţional Raluca”, asociaţie din Cluj dedicată ajutorării tinerilor cu sindrom Down. Centrul a fost înfiinţat de către Adriana Avram şi de soţul ei care au decis să-i ajute pe aceşti tineri şi, în acelaşi timp, pe fiica lor, Raluca. La terminarea şcolii, Raluca a rămas în afara societăţii, consideră mama ei, din cauză că nu s-a putut angaja. Adriana Avram: Activităţile profesionale au început să fie desfăşurate din primăvara anului 2013, când am amenanjat o bucătărie semi-profesională la a cărei inaugurare a participat primul câştigător al Concursului MasterChef România. Am văzut atunci că aceşti tineri sunt foarte pricepuţi în bucătărie: au gătit alături de el. Cu această ocazie, ne-am zis să renunţăm la sendvişul adus de acasă şi să gătim la prânz în cadrul asociaţiei. De atunci, câte doi tineri fac zilnic de serviciu în bucătărie.
În afară de gătit, tinerilor de la Centrul Educaţional Raluca le place mult să picteze, să realizeze decoruri florale şi să facă ornamente pentru sărbători. De aceea şi calificările spre care ţintesc vor fi tot în domenii similare. Adriana Avram: Chiar anul acesta am încheiat un curs de peisagist-floricultor pentru care avem o diplomă recunoscută. Acum organizăm şi cursuri de lucrători în comerţ, dar adevărul gol-goluţ e că şansele lor de a avea un loc de muncă sunt mici. Cauza este necunoaşterea potenţialului acestor oameni. Toată lumea se grăbeşte şi nimeni nu are răbdare cu persoanele cu sindrom Down. Am decis ca în acest an să deschidem o unitate protejată unde să poată munci toate persoanele înscrise la centrul nostru. În acelaşi timp, ţintim ceva în domeniul alimentaţiei. Nu ştiu încă ce va fi acel ceva” pentru că ne izbim de multe prejudecăţi şi de multă reticenţă.
Locul unde tinerii cu sindrom Down nu au întâmpinat reticenţă e o pizzerie din Cluj unde momentan unul dintre tinerii de la Centrul Educaţional Raluca face practică în speranţa ca, la un moment, el sau alţi tineri ca el să fie angajaţi.
Mai bine cunoscută în străinătate decât în România, dislexia este o tulburare de învăţare care începe să fie observabilă de-abia din primii ani de şcoală ai copilului. Prin urmare, ea apare la copiii cu un coeficient normal de inteligenţă şi se manifestă prin dificultăţi de lectură, de scriere şi de compunere a unui text. Dificultăţile pot apărea şi la însuşirea noţiunilor de matematică şi atunci se manifestă ca discalculie. Pentru ei, dar şi pentru părinţii lor, OMV România a organizat prima tabără pentru dezvoltarea personalităţii şi creativităţii copiilor şi adolescenţilor dislexici din România, cu sprijinul Asociaţiei Române pentru Copii Dislexici din Târgu Mureş. Tabăra face parte din programul social al companiei Mergi mai departe citind”, primul program din România dedicat dislexiei. Angela Ioan, actriţă, fondatoare a Asociaţiei Bucureşti pentru copii dislexici” şi mamă a unei fetiţe ce suferă de dislexie, ne prezintă structura taberei.
Tabăra are două secţiuni. În prima etapă, au venit copii cu vârste de până la 10 ani şi un grup de fraţi mai mari care, la rândul lor, au avut tulburări de învăţare, dar care le-au depăşit în mare măsură. Dintre ei fac parte şi fiica mea care are 15 ani, o alta de 17 ani precum şi o tânără, fostă dislexică, în prezent psiholog şi care a reuşit să depăşească foarte multe din aceste tulburări şi să se specializeze chiar în domeniul care i-a creat atâtea probleme. Din a doua secţiune a taberei fac parte copii cu vârste ceva mai mari, până la 15 ani, având de asemenea un grup de fraţi mai mari. Exerciţiile şi activităţile propuse în tabără au fost destinate cunoaşterii şi auto-cunoaşterii precum şi stabilirii unor relaţii dintre părinţi şi copii. Foarte mult s-a lucrat pe coeziunea dintre părinţi, dintre copii şi apoi pe coeziunea dintre grupul de părinţi şi cel de copii. Până la urmă, a fost o tabără pentru părinţii cu copii dislexici. Părinţii au avut revelaţia să vadă că, pe lângă problemele pe care le au la şcoală cu copiii lor, ei sunt nişte copii excepţionali.”
O dovadă a acestei calităţi e faptul că, poate şi ca o compensaţie, copiii dislexici au puternice înclinaţii artistice, înclinaţii ce nu pot fi dezvoltate decât prin încrederea în sine şi încrederea arătată de părinţi. Angela Ioan: Tema principală care a reieşit din discuţiile noastre şi din activităţile noastre a fost încrederea. Am constatat că suntem cu toţii deficitari la capitolul încredere” şi că am venit în tabără cu prea puţină încredere în capacitatea noastră de a stăpâni această problemă a copiilor noştri, că am venit cu prea puţină încredere în proprii noştri copii, chiar dacă ştim teoretic că pot fi excepţionali. De asemenea, unii dintre copii erau lipsiţi de încredere în propriile lor forţe, dar au realizat, prin contactul cu copii care li se aseamănă, că problema lor poate fi rezolvată. Astfel au căpătat şi ei încredere în ei, aşa cum şi noi, părinţii, ne-am depăşit lipsa de încredere şi am plecat cu un sentiment pozitiv.”
Aşadar, cu multă încredere în abilităţile copiilor şi lăsând reticenţele la o parte, societatea le poate face loc în mijlocul ei acestor tineri care, ca orice alt tânăr, n-au nevoie decât de puţină încurajare.
