Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

MȚR – Oglinzile lui Brâncuși

Pe 19 februarie s-a sărbătorit Ziua Brâncuși, dedicată marelui sculptor modern român Constantin Brâncuşi, născut la Hobița, județul Gorj, considerat internațional ca fiind părintele sculpturii contemporane

Adaugă ca sursă preferată în Google
MȚR – Oglinzile lui Brâncuși
MȚR – Oglinzile lui Brâncuși

, 27.02.2021, 13:13

Pe
19 februarie s-a sărbătorit Ziua Brâncuși, dedicată marelui sculptor modern
român Constantin Brâncuşi, născut la Hobița, județul Gorj, considerat internațional ca fiind părintele sculpturii contemporane.
Domnișoara Pogany, Rugăciune, Măiastra sau Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu
cu celebrele Coloana Infinitului (Coloana fără Sfârşit), Masa Tăcerii și Poarta
Sărutului sunt doar câteva dintre operele rămase moștenire după dispariția
sculptorului în 1957, la Paris, patrimoniului cultural al lumii. Despre
Brâncuși, de la a cărui naştere s-au împlinit 145 de ani, cuvintele nu se vor
opri niciodată, la fel și expozițiile sau instalațiile care îi prezintă și
studiază lucrările. O astfel de expoziție multimedia, Mirrors of Brâncuși, a
fost găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român. Despre expoziție, Virgil
Nițulescu, managerul Muzeului, ne-a declarat:


Expoziția pe care mie îmi place s-o denumesc, Oglinzile lui
Brâncuși sau Oglinzi despre Brâncuși, nici nu știu cum să traduc mai bine
titlul – pentru că, de fapt, titlul original al expoziției este în engleză,
Mirrors of Brâncuși, s-a născut de fapt atunci când România a început
demersurile sale pentru participarea la marele eveniment cultural de la
Bruxelles și din Belgia, care s-a numit Europalia, și la care țara noastră a
participat în perioada 2019-2020 cu un succes deosebit, mai ales prin expoziția
Sublimarea formei curatoriată de marele nostru expert în domeniul acesta
special, Brâncuși, doamna Doina Lemny, de la Muzeul de Artă Modernă din Paris.

Atunci s-a născut și ideea aducerii lui Brâncuși, cumva, pe calea unor mijloace
de expunere mai la îndemâna tinerilor de astăzi, prin instalații multimedia, la
o capacitate de înțelegere a mesajului marelui nostru sculptor potrivită, aș
spune, cu așteptările unui public cosmopolit, și în general foarte tânăr, așa
cum este publicul din Bruxelles, practic capitala Uniunii Europene. Acest
proiect a fost ulterior prezentat Ministerului Culturii pentru finanțare în
cadrul unui program RO-cultura, cu sprijin obținut prin granturile oferite de
Spațiul Economic European Norvegia-Islanda-Liechtenstein, celebrele, ca să spun
așa, fonduri norvegiene, și a obținut finanțarea necesară și un parteneriat
chiar cu o organizație din Norvegia, Muzeul Național al Țăranului Român fiind
primul muzeu din România, prima instituție din România care găzduiește această
expoziție.


Abordând
noi tehnologii și reinterpretând opere cunoscute și mai puțin cunoscute ale
artistului, expoziția a oferit o prezentare dinamică a unor întâmplări din
viața lui Brâncuşi, relațiile sale cu alți artiști din vremea lui, precum și
trăsături de caracter despre care se vorbește prea puțin. Organizatorii au
declarat că speră că, la finalul experienței, vizitatorul va fi reușit să
capteze informația, dar și noi concepte despre sculptor. Proiectul a pornit de
la o cercetare făcută pe un grup de oameni de vârste și ocupații diferite, dar
care a avut aceleași concluzii – ceea ce mentalul colectiv și-a însușit despre
Brâncuși e diferit față de ceea ce a vrut în esență să transmită artistul.

Pentru a schimba direcția, creatorii proiectului au mers pe ideea de
interactivitate și de implicare a tehnologiei în procesul de creație. Expoziția
a dispus de o scenografie amplă, în care vizitatorul a putut experimenta cum e
să fii parte dintr-o operă a lui Brâncuși, a putut să se oglindească la propriu
într-o interpretare a unui modul în mărime naturală al Coloanei fără Sfârșit și
a putut viziona un scurt film dedicat vieții inventatorului sculpturii moderne,
cu informații concise, alese cu grijă.


Ca să gândim acest proiect, am mers pe un fir
logic în care am pus cap la cap conceptele cu opera Brâncuși și nevoile
publicului, felul în care acesta interacționează cu o informație și cum o
asimilează el. Am ajuns astfel la Mirrors of Brâncuși, un proiect-oglindă, în
care oamenii nu doar că sunt puși față în față cu creația lui Brâncuși, dar
sunt invitați să se pună în locul unor opere ale artistului, ajungându-se
astfel la o analiză a propriilor emoții și sentimente dintr-o postură nouă,
declara curatorul expoziției, Silvana Dulamă-Popa.


Managerul
Muzeul Național al Țăranului Român, Virgil Nițulescu, ne-a împărtășit câteva
gânduri despre posibila interacțiune a publicului mai mult sau mai puțin avizat
cu opera lui Constantin Brâncuși:


Este o expoziție nu cu opere ale lui Brâncuși, pentru că ele
sunt atât de rare în România încât, practic, nu pot fi itinerate, ele nu se
află decât la Muzeul Național de Artă al României și la Muzeul de Artă al
Olteniei din Craiova, dar putem, prin intermediul acestei expoziții, să facem o
incursiune în universul brâncușian, încercând să înțelegem opera lui, sigur,
fără o abordare foarte savantă a acesteia, este vorba despre o expoziție care
se adresează, cum am spus, unui public poate mai puțin pregătit pentru o
înțelegere superioară a rădăcinilor operei lui Brâncuși, cel care a fost numit
critici inventatorul sculpturii moderne.

Este vorba despre o punere în
context a operei lui Brâncuși, pentru, n-aș spune doar pentru România, ci
pentru lumea de astăzi din 2021. Și eu unul sunt foarte bucuros că și prin
această expoziție se fac eforturi ca opera genialului sculptor Constantin
Brâncuși să fie adusă mai aproape de publicul obișnuit, de cel care nu intră
neapărat foarte des în muzee, dar care s-ar putea să fie interesat de niște
evenimente culturale care încearcă să aducă o lumină contemporană asupra unei
opere deja clasicizate.

Festivalul Filmului European 30
Club Cultura sâmbătă, 16 mai 2026

Festivalul Filmului European

Festivalul Filmului European se apropie de finalul ediției aniversare cu numărul 30 la București, dar proiecțiile continuă și în alte orașe...

Festivalul Filmului European
Gala Premiilor Gopo (Foto: facebook.com/PremiileGopo)
Club Cultura sâmbătă, 09 mai 2026

Premiile Gopo 2026

Gala Premiilor Gopo a ajuns anul acesta la cea de-a 20-a ediție și a avut loc la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Evenimentul...

Premiile Gopo 2026
Afişul filmului
Club Cultura sâmbătă, 02 mai 2026

Hotarul – între realism și umor

Un sat din Republica Moldova, două familii vecine și o bucată de pământ care ajunge să dezlănțuie un adevărat război. Din această premisă...

Hotarul – între realism și umor
Expoziția „Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici” , la MMB
Club Cultura sâmbătă, 25 aprilie 2026

Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici

La Muzeul Municipiului București (MMB), sediul central de la Palatul Suțu, expoziția „Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr....

Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici
Club Cultura sâmbătă, 18 aprilie 2026

Instalația despre găurile negre „Event Horizon”

La Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” din București (lângă Parcul „Carol I”), instalația „Event Horizon”...

Instalația despre găurile negre „Event Horizon”
Club Cultura sâmbătă, 11 aprilie 2026

Gipsy Queen – identitate și curaj

Alina Șerban, prima artistă romă decorată cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, și-a construit parcursul la intersecția dintre...

Gipsy Queen – identitate și curaj
Club Cultura sâmbătă, 04 aprilie 2026

Kîzîm- între tradiție și libertate

KÎZÎM, noul film al lui Radu Potcoavă, aduce pe ecrane, pentru prima dată, o poveste inspirată din comunitatea tătară din România. Realizat...

Kîzîm- între tradiție și libertate
Club Cultura sâmbătă, 28 martie 2026

Proiectul „Book.art.est” ediția a 2-a

„Book.art.est #2 – ediția a 2-a” este un proiect internațional inițiat de Celula de Artă, care pornește de la ideea că o carte poate...

Proiectul „Book.art.est” ediția a 2-a

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company