Filosoful Mihai Șora (1916-2023)

Recent, filosoful și eseistul Mihai Șora s-a stins din viață, în locuința sa din București. A fost unul dintre intelectualii români care au traversat câteva regimuri politice și au asistat la marile schimbări ale istoriei secolului 20.

Steliu Lambru, 10.03.2023, 11:11

Recent, filosoful și eseistul Mihai Șora s-a stins din
viață, în locuința sa din București. A fost unul dintre intelectualii români
care au traversat câteva regimuri politice și au asistat la marile schimbări
ale istoriei secolului 20. În afara operei sale, el merită atenție și pentru
alte câteva performanțe nu la îndemâna oricui. Dacă s-ar alcătui topuri ale
longevității, Șora cu siguranță ar ocupa un loc fruntaș. Foarte puțini oameni
se pot lăuda cu o viață lungă de 106 ani. O altă performanță ar fi anul
nașterii sale, în toiul primului război mondial, la sfârșitul căruia, în 1918,
se forma România Mare. Mihai Șora chiar obișnuia să spună sunt mai bătrân
decât România Mare. O altă performanță a filosofului o constituie publicarea volumului
Du dialogue intérieur. Fragment d’une
anthropologie métaphysique în 1947, la editura Gallimard, fiind primul român
publicat de prestigioasa casă editorială franceză. Iar o altă performanță o
deține Mihai Șora și ca protestatar. Este considerat cel mai în vârstă
demonstrant român prin participarea sa la mitingurile antiguvernamentale din
Piața Victoriei din București din anul 2017 pe când avea 100 de ani.

Mihai
Șora s-a născut în noiembrie 1916 în Banat, în acel moment provincie majoritar
românească din Austro-Ungaria, în familia unui preot. A studiat filosofia și
limbi clasice la Universitatea din București și a obținut o bursă în Franța în
anul 1938. În timpul ocupației germane a Franței din cel de-al doilea război
mondial, scrie o teză de doctorat despre marele filosof francez Blaise Pascal. Din
perioada războiului datează rătăcirea comunistă a lui Mihai Șora, înscrierea sa
în Partidul Comunist Francez. Sentimentele sale profund antifasciste, ca ale
atâtor intelectuali, au fost manipulate și deturnate către aderarea la cealaltă
față a regimului totalitar criminal, comunismul. Însă biografia sa, din
fericire, avea să-l vindece de iluzia comunistă. Revenind în România pentru
a-și vizita părinții în 1948, este oprit de regimul comunist să se reîntoarcă
în Franța unde era așteptat de soție și copii. A fost forțat astfel să rămână
în România și să trăiască aici tot restul vieții sale.

Mihai
Șora a fost un apropiat al Grupului de lași, un grup de intelectuali care
încercau să se opună regimului comunist în anii 1970, grup format din
scriitori, eseiști, filosofi, traducători. Sorin Antohi a fost unul dintre
membrii Grupului de la Iași și își amintea de ceea ce făcea Mihai Șora pentru
ei, ori de câte ori era nevoie. Tereza
Culianu-Petrescu o spune: Mihai Șora era prietenul nostru, omul care venea la
Iași de atâtea ori. Stătea atât de mult timp cu noi și trebuie spuse lucrurile
care sunt mai puțin cunoscute. Da, transporta documente care trebuia să fie scoase
din țară: scrisori, numere de revistă și asemenea alte lucruri care trebuia
scoase din țară. Ele trebuia să fie trimise în diferite moduri în străinătate,
pe diverse căi. Și da, Mihai Șora a făcut-o de cel puțin trei ori pe cărăușul
pentru aceste documente care trebuia trimise.

După
1945, România trăia din plin utopia comunistă și intelectualii împreună cu
societatea treceau prin aceleași privațiuni materiale și spirituale. Absurdul
cotidian atinsese apogeul și Sorin Antohi își aducea aminte de felul în care
s-a comportat Mihai Șora, cel vindecat de iluzii politice, într-o situație în
care realitatea și utopia ideologică erau total separate.

Aș face o ultimă evocare a lui Mihai Șora în următorul fel:
este o mare discuție pe internet și peste tot despre el din toate punctele de
vedere și din toate direcțiile. Eu voi publica în curând un text care se va
numi Tăcerile lui Mihai Șora. Oamenii nu știu pentru că n-au văzut, n-au fost
martori, deci nu știu de tăcerile lui. Și dacă au existat vreodată tăceri
elocvente acelea sunt tăcerile lui Mihai Șora. Dau un singur exemplu: la o
conferință despre utopie pe care am organizat-o la Universitatea din Iași în
1986, Mihai Șora era, din punctul meu de vedere, special guest star. Toți erau
special guest stars, dar el era cel mai special guest star. Mihai Șora s-a
ridicat de la locul lui, când l-am invitat la cuvânt, s-a dus la postamentul de
unde trebuia să vorbească, s-a uitat în sală la stânga și la dreapta, destul de
intens, și s-a întors de la locul de unde plecase și s-a așezat liniștit. Așa
cum am spus și atunci, spun și acum: sunt lucruri despre care uneori tăcerea
este mai elocventă. În loc să vorbească despre utopie într-o distopie, așa cum
încercam noi să facem în forma noastră de subversiune și de contracultură,
Mihai Șora a tăcut.

După
1989, Mihai Șora a participat la renașterea politicului în România prin
demnitatea de ministru al învățământului. A participat la edificarea societății
civile în România ca membru al Grupului pentru Dialog Social și al Alianței
Civice. A rămas o voce publică și activă până la sfârșitul vieții.