Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Poetul Tudor Arghezi (1880-1967)

Istoria literară română i-a rezervat un loc important lui Tudor Arghezi în paginile sale despre literatura secolului 20.

Poetul Tudor Arghezi (1880-1967)
Poetul Tudor Arghezi (1880-1967)

, 14.01.2024, 13:06

Istoria literară română i-a rezervat un
loc important lui Tudor Arghezi în paginile sale despre literatura secolului
20. Pe numele său adevărat Ion Nae Theodorescu, Arghezi a abordat toate
genurile literare, poezia, proza scurtă, romanul, teatrul, publicistica, cele
mai valoroase creații ale sale fiind poeziile. De asemenea, a fost pasionat de
pictură și desen.



Arghezi s-a născut în 1880 la București
și a murit în 1967, tot la București, în vârstă de 87 de ani. A debutat în 1896,
apreciat și promovat de poetul Alexandru Macedonski. Arghezi a fost apropiat de
simbolism și de mișcarea literară secesiunea vieneză, curent cultural
manifestat și în artele vizuale.

Din tinerețe se împrietenește cu
preotul-publicist Gala Galaction și cu scriitorul Vasile Demetrius de orientare
politică și culturală de stânga. A devenit pamfletar și a luat apărarea
țăranilor reprimați în timpul răscoalei din 1907 și s-a apropiat de N. D.
Cocea, scriitor și publicist incisiv cu convingeri socialiste. În aceeași perioadă,
scrie și critică de artă și intră în anturajele unor oameni de cultură cu
simpatii liberale ca Eugen Lovinescu și Ion Minulescu și în cercurile unor
colecționari de artă precum Krikor Zambaccian și Alexandru Bogdan-Pitești.

În
perioada primului război mondial, manifestă opinii progermane pe care le
exprimă în ziarul Gazeta Bucureștilor, ziar editat de autoritățile germane de
ocupație între 1916 și 1918. La finele războiului, este condamnat la 5 ani de
închisoare pentru colaboraționism, din care execută numai un an fiind grațiat
de rege.


După război, desfășoară o intensă
activitate literară și publicistică. În 1928 este directorul ziarului literar
Bilete de papagal, de patru pagini, cu dimensiunile unei broșuri de 32
centrimetri lungime și 12 centimetri lățime. În Bilete de papagal, care a
apărut în patru serii, între 1928-1929, iunie-octombrie 1930, 1937-1938 și
1944-1945, se regăsesc nume cunoscute ale literaturii române ca poeții Otilia
Cazimir, George Topârceanu, Felix Aderca și Urmuz. În perioada interbelică
scrie și literatură pentru copii, iar în anii celui de-al doilea război
mondial, în 1943, în urma unui pamflet intitulat Baroane și adresat
ambasadorului Germaniei la București, este arestat pentru un an.

În fonoteca
Radiodifuziunii Române există un document sonor în care Tudor Arghezi citește
poezia Flori de mucigai, publicată în 1931, care se referă la anul petrecut
în închisoare:

Flori de
mucigai / Le-am scris cu unghia pe tencuială / Pe un părete de firidă goală /
Pe întuneric, în singurătate / Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de
leul, nici de vulturul / Care au lucrat împrejurul / Lui Luca, lui Marcu şi lui
Ioan / Sunt stihuri fără an / Stihuri de groapă / De sete de apă / Şi de foame
de scrum / Stihurile de acum / Când mi s-a tocit unghia îngerească / Am lăsat-o
să crească / Şi nu a mai crescut / Sau nu o mai am cunoscut / Era întuneric.
Ploaia bătea departe, afară / Şi mă durea mâna ca o gheară / Neputincioasă să
se strângă / Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.


După război, Arghezi este interzis în
perioada 1948-1952 de cenzura regimului comunist. Însă, sub influența lui Mihai
Ralea, om de cultură din înalta nomenclatură comunistă, este reabilitat și
profită din plin de noua poziție. Scrie poezii agreate de regim și chiar
Academia Republicii Populare Române îi organizează aniversarea a 80 de ani de
viață, în 1960. Cu acea ocazie, Arghezi ține un discurs dominat de falsă
modestie, trăiri simulate și autovictimizare. Nu uită să calomnieze și România
democrată de dinainte de 1945.

Cu
toate că în epoca socialistă condeiul mi se bucură de o apreciere prea puțin
meritată, un recital pe numele meu mă covârșește. Mi-a fost dat să trăiesc
marele contrast dintre două timpuri, atât pentru literatură, cât și pentru
neînsemnata mea persoană. Ce erau mai înainte un scriitor, un compozitor, un
pictor ori un artist dramatic? O rușine, mai mare sau mai mică, după familia
din care ieșea. Se mai admitea, e adevărat, câte un liric înzestrat cu darul
madrigalului și al hazului gros între lăutarii ospețelor boierești.

Personal,
am avut împotriva scrisului meu, în timp, toate autoritățile culturale
asociate: Universitatea, Academia, poezia, proza, presa, poliția, justiția,
cenzura, jandarmeria și chiar colegialitatea imediată. Fusesem izolat, cu
condeiul și caietele mele, pe un bloc de gheață cât țara, ocărât, scuipat,
insultat.

Fără să mă simt vinovat cu nimic, încovoiam, poate, graiul moștenit.
Singurul drept și singura datorie acordate unui scriitor erau să moară la
spital pe o rogojină sau în balamuc. În afară de unele strofe patriotice,
cântate la oștire și la școala primară scrise de Alecsandri, și în afară de
operele semnate de Carmen Sylva,
respirând o atmosferă regală, restul, cu om cu tot, erai indiferent și aproape
odios.


Memoria lui Tudor Arghezi poate fi
găsită astăzi în muzeul care îi poartă numele. Se află pe strada Mărțișor, în
sudul Bucureștiului, celebră datorită lui.

Theodor Aman – fondatorul Scolii Romanești de Artă
Enciclopedia RRI duminică, 27 octombrie 2024

Theodor Aman – fondatorul Scolii Romanești de Artă

Theodor Aman (1831-1891), primul mare artist clasic român, a fost pictor, grafician, sculptor, pedagog și academician român, întemeietorul primei...

Theodor Aman – fondatorul Scolii Romanești de Artă
Strada Colței din vechiul București
Enciclopedia RRI duminică, 20 octombrie 2024

Strada Colței din vechiul București

Între 1703 și 1707, spătarul Mihail Cantacuzino construia un spital și o școală pe moșia clucerului Colțea Doicescu. Prenumele acestui mare...

Strada Colței din vechiul București
Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX
Enciclopedia RRI duminică, 13 octombrie 2024

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX

Franz Duschek (1820-1884) a fost un fotograf ceh stabilit în România, la București, între anii 1862 și 1883. Acesta a oferit o privire unică...

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX
Arhitecții Cerchez
Enciclopedia RRI duminică, 06 octombrie 2024

Arhitecții Cerchez

În istoria arhitecturii române, numele Cerchez este întâlnit mai des decât altele. El provine de la trei familii de români de origine armeană...

Arhitecții Cerchez
Enciclopedia RRI duminică, 29 septembrie 2024

Familia Rațiu, importantă familie din Transilvania

Existența familiei Rațiu este atestată încă din perioada lui Sigismund de Luxemburg (1368-1437), familia având originea în localitatea...

Familia Rațiu, importantă familie din Transilvania
Enciclopedia RRI duminică, 22 septembrie 2024

Axiopolis

Dobrogea este considerată cea mai densă și mai variată provincie a României din punctul de vedere al locuirii civilizațiilor. Pe un teritoriu...

Axiopolis
Enciclopedia RRI duminică, 15 septembrie 2024

Agora Kiseleff

  Parcul Kiseleff, prima grădină publică din București amenajată din pădurea care ocupa această zonă a capitalei, a fost amenajat în...

Agora Kiseleff
Enciclopedia RRI duminică, 28 iulie 2024

Vechi cărți românești de cult din secolele 17-19

Până la apariția tiparului de la jumătatea secolului al 15-lea, considerat cea mai importantă revoluție în istoria cărții și a circulației...

Vechi cărți românești de cult din secolele 17-19

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company