Ioan Bianu (1856-1935)

Instituțiile culturale ale statului modern român au mers în continuitatea a ceea ce existase, dar altele noi s-au înființat de la zero, din ambițiile și din dedicația unor pasionați.

Steliu Lambru, 15.06.2025, 13:13

Instituțiile culturale ale statului modern român au mers în continuitatea a ceea ce existase, dar altele noi s-au înființat de la zero, din ambițiile și din dedicația unor pasionați. Una dintre aceste instituțiile culturale ce a dobândit prestigiu a fost Biblioteca Academiei Române și unul dintre pasionații care și-au legat numele de al ei a fost directorul Ioan Bianu.

Biblioteca Academiei Române a apărut în 1867, o dată cu apariția Academiei Române, iar primele fonduri ale Bibliotecii au apărut din donații ale oamenilor de cultură români și străini. În afara donațiilor, dezvoltarea Bibliotecii s-a făcut prin cumpărare și schimb internațional. Prima instituție care s-a angajat în schimbul de tipărituri cu Biblioteca Academiei Române a Societatea Regală de Științe a Danemarcei în anul 1870. La 18 ani de la înființarea Bibliotecii, în 1885, intra în vigoare Legea depozitului legal care stipula ca trei exemplare din tot ce se tipărea pe teritoriul României să fie trimise Bibliotecii Academiie Române.

Primul director al Bibliotecii și cel care a organizat-o a fost Ioan Bianu. De origine român din Transilvania, născut în 1856, Bianu era de confesiune greco-catolică și urmase liceul la Blaj. După studiile liceale s-a stabilit în România și a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. A urmat studii la Milano, Madrid și Paris, a devenit profesor la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București și, în 1884, a fost numit director al Bibliotecii. Nicolae Noica este directorul de azi al Bibliotecii Academiei Române și el a arătat dedicația cu care primul șef al instituției a construit-o începând din 1884.

”Ioan Bianu și-a confundat existența cu a instituției pe care a ctitorit-o și a condus-o până la sfârșitul vieții. Mai bine de 50 de ani, s-a aflat la cârma Bibliotecii Academiei, a stat la conducerea Bibliotecii Academiei pe care a îmbogățit-o prin eforturi personale. A lansat apeluri publice pentru a se procura cărți tipărite, publicații, manuscrise, stampe, portrete, toate acestea pentru a avea la îndemână studiul trecutului neamului, al limbii și literaturii prin care o societate poate să își cunoască istoria.”

Ioan Bianu, cu acribia sa, era conștient că numai o instituție culturală bine dotată, bine organizată, bine condusă și bine apărată putea pune la dispoziția cercetătorilor cele necesare.

”Despre activitatea sa ca <străjer al cărții>, cum a fost numit, care veghea cu vigilență comorile Bibliotecii stă mărturie întâmplarea din aprilie 1915, când refuză să-i cedeze prințesei Marioara, fiica regelui Ferdinand, primul volum din lucrarea Inscripții aflată într-un singur exemplar în Bibliotecă. Apoi, un alt moment deosebit este episodul din 1917 când, în capitala ocupată de trupele germane, Bianu e închis în locuința sa, care era la Academie. Inamicii răscolesc Fondul de manuscrise vechi și îl sărăcesc. Bianu refuză să semneze actul de predare pentru că nu i s-a permis consemnarea protestului, iar manuscrisele ajung la Sofia, revenind în țară, în cele din urmă, în anii 1918-1920.”

Integritatea este o condiție fără de care nu se poate construi ceva de calitate, ea fiind cu adevărat decisivă în echipă cu alți oameni cu același caracter. Așa este azi, așa era și pe vremea lui Ioan Bianu. Nicolae Noica.

”Aș vrea să subliniez îndeosebi caracterul integru al acestui intelectual de marcă. Nu este deloc de mirare că tocmai pe aceste coordonate ale seriozității faptelor concrete și idealurilor înalte, Bianu s-a întâlnit cu un alt spirit înrudit, cu Anghel Saligny. De altfel, colaborarea lor reiese și dintr-o scrisoare pe care Bianu i-o trimite lui Saligny în 11 ianuarie 1911. Ioan Bianu spunea că Anghel Saligny era obișnuit cu organizarea și conducerea unor servicii mari, unde atribuțiile și răspunderile trebuia bine lămurite. Și, în calitate de președinte Academiei, văzând punctele slabe și lipsurile serviciilor, dezvoltate și organizate patriarhal, așa era atunci, cu cea mai mare discreție Saligny a adus îndreptări și îmbunătățiri.”

Calitățile de bun administrator se văd la cei care sunt dedicați activității lor care este, de fapt, o pasiune. Ioan Bianu știa și pericolele care îi pândesc pe oamenii aflați în funcție, pericole care pot fi fatale și instituțiilor în care lucrează. Nicolae Noica.

”În anul 1907 s-a înființat administrația Academiei Române, lui Ioan Bianu încredințându-i-se coordonarea acesteia ca director general. Era director la Bibliotecă și director al administrației, a fost devotat misiunii sale până ultima clipă a vieții. Bianu a cerut într-o scrisoare testamentară să fie slujite cu cinste și să fie ferite de abuzurile , cât și având grijă de bunurile formidabile care se găsesc la Biblioteca Academiei.”

Ioan Bianu a murit în 1935, acum 90 de ani, după ce a condus Biblioteca Academiei Române prin perioade de ample transformări ale statului și societății românești. Directoratul său este un reper nu numai pentru memoria instituției ci și a unei epoci marcate de puternic avânt constructiv.