Hillel Manoach (1797-1864)
Comunitatea sefardă din Bucureștiul multicultural l-a dat pe Hillel Manoach, influent om de afaceri din prima jumătate a secolului al 19-lea. Manoach a fost implicat din plin în tot ce a însemnat relația dintre finanțe și proiectele politice ale timpului, cel mai important fiind acela al edificării României moderne.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 01.06.2025, 09:37
Comunitatea sefardă din Bucureștiul multicultural l-a dat pe Hillel Manoach, influent om de afaceri din prima jumătate a secolului al 19-lea. Manoach a fost implicat din plin în tot ce a însemnat relația dintre finanțe și proiectele politice ale timpului, cel mai important fiind acela al edificării României moderne. Atunci, Principatele Moldovei și Munteniei se aflau în fața unor decizii vitale pentru continuarea existenței lor statale. Iar unirea era ”cheia de boltă fără de care s-ar prăbuși tot edificiul național,” așa cum scria istoricul și politicianul Mihai Kogălniceanu.
Hillel Manoach s-a născut la sfârșitul secolului al 18-lea la Constantinopol, capitala Imperiului otoman, anul fiind incert, 1795 sau 1797, în familia unui om de afaceri. El și fratele său Israel au urmat cariera tatălui lor și pe amândoi documentele îi menționează printre creditorii principelui muntean Grigorie al IV-lea Ghica între anii 1827-1832, fiind scutiți de impozite pentru servicii aduse statului. În anii următori, până la revoluția din 1848, Hillel este menționat ca principal creditor al gărzii naționale, cea pe bazele căreia se va constitui armata română modernă. Trebuie menționat că fără finanțarea sa, revoluția pașoptistă munteană avea puține șanse să se manifeste. Mai târziu, în anii 1850, este printre cei care participă la dezvoltarea sistemului bancar, strămoșul viitoarei arhitecturi financiar-bancare a României.
Puțin cunoscută de posteritate, memoria lui Hillel Manoach este îndreptățită la o restituire. Un proverb spune ”mai bine mai târziu decât niciodată” și Felicia Waldman, profesor la Universitatea din București, redă istoriei României biografia lui Manoach.
”Despre Hillel Manoach știm că a fost bancher, negustor, filantrop, finanțator al domnitorilor români, dar și al trezorieriilor Principatelor Valahiei și Moldovei și, după 1859, al statului român.
A fost unul dintre primii mari creditori sefarzi otomani stabiliți în București, până atunci marii zarafi erau din Constantinopol. Provenea dintr-o familie de negustori și bancheri cu legături financiare în marile capitale europene. A fost conducătorul comunității sefarde din București, a întreținut bune relații cu autoritățile, ceea ce i-a permis să-i apere și pe așkenazi. A fost reprezentantul personal al sultanului în Țările Române. A finanțat Revoluția de la 1848. A fost decorat de trei împărați, este singurul din istoria României care a primit decorație de la țarul Rusiei, împăratul Austriei și sultan.”
Ca orice om bogat și cu influență adept al ideilor iluminismului, Hillel Manoach a fost iubitor de educație ca soluție de emancipare a omului modern. El a transmis valorile și urmașilor săi. Însă nu întotdeauna intențiile nobile sunt apreciate de toți, așa cum a fost și în cazul lui Manoach.
Felicia Waldman: ”A fost un Mecena cultural și fiii lui, Isac și Emanuel, la cinci ani după moartea din 1864 când se înființa Universitatea din București, în 1869 au donat acesteia 100.000 de lei-aur pentru premii și burse. Timp de 70 de ani s-au dat premii și burse din acest fond, până în 1939, până la al doilea război mondial.
Pe lista de 70 de ani de bursieri și premianți, cu chiu cu vai găsim 10 evrei deoarece în marea majoritate a timpului evreilor nu li s-a permis accesul la premii și burse. Iar unii dintre cei care au beneficiat de aceste burse și premii în perioda de dinainte și imediat de după primul război mondial au devenit, ulterior, printre cei mai mari antisemiți din România. Au trăit pe bani evreiești o grămadă de vreme în tinerețe, dar apoi au devenit antisemiți. Așa este istoria.”
Ca orice membru din elita unei țări aflate în plină expansiune modernizatoare, Manoach avea locuința în centrul actual al Bucureștiului, pe atunci centrul comercial al capitalei. Însă ea a dispărut din cauza transformărilor ulterioare, așa cum a spus și Felicia Waldman.
”Casa Hillel nu mai există. În schimb, acolo există strada Jacques Elias. Aceasta este o străduță care începe din dreptul bisericii Sfântul Gheorghe-Nou și se continuă în paralel cu bulevardul. În jos, când trecătorul merge pe bulevardul Brătianu spre Piața Unirii, apare strada Elias care nu este pentru mașini, este pietonală. Este o străduță, sunt două clădiri, acestea sunt tot ce există pe ea.
Pe partea cealaltă a străzii ar fi fost casa Hillel Manoach care nu mai există astăzi, este un teren viran. Este interesant că strada se numește Jacques Elias care a fost nepotul lui Hillel Manoach. Este cumva o ironie a sorții că acea clădire a fost pe strada care poartă numele nepotului sau invers, strada a fost denumită după numele celui care a avut casa. Sunt convinsă că cei care au dat numele n-au știut acest detaliu, sunt convinsă că nu este nicio legătură, dar e frumos ca ironie a sorții.”
Hillel Manoach a găsit în România patria în care să-și pună aspirațiile, averea și eforturile pentru credințele sale în prima jumătate a secolului al 19-lea. Și chiar dacă s-a confruntat și cu neîmpliniri personale și comunitare, a susținut proiectul românesc în a deveni unul viabil.
