Conservarea preparatelor din carne de porc

După sacrificarea rituală în ziua de Ignat, porcul nu era consumat integral în perioada Crăciunului, gospodarii rămânând cu slănină, cârnaţi şi şuncă pe care le conservau prin sărare, prăjire şi afumare.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ștefan Baciu, 13.01.2023, 15:21

După sacrificarea rituală în ziua de Ignat, porcul nu era consumat integral în perioada Crăciunului, gospodarii rămânând cu slănină, cârnaţi şi şuncă pe care le conservau prin sărare, prăjire şi afumare şi pe care le consumau până spre primăvară. În gospodăria de altădată, lipsită de frigidere sau congelatoare, o problemă importantă era conservarea surplusului de carne care rezulta, în special în perioada Crăciunului, la sacrificarea rituală a porcului. Slănina putea fi păstrată ceva vreme într-o ladă, acoperită cu sare, ulterior fiind afumată şi apoi ţinută într-un loc răcoros.

Imediat după sacrificare, slănina de pe spate era tăiată în bucăţi mici care erau puse la topit, la foc mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe măsură ce bucăţile de slănină se topeau, în vas erau adăugate alte bucăţi, fiind obţinută untura folosită şi ca înlocuitor al uleiului, precum şi jumările, acele bucăţi de slănină prăjită.

Untura avea şi rol de conservare a cărnii şi a preparatelor din carne de porc. Prăjiţi în untură, cârnaţii proaspeţi erau aranjaţi în straturi, în vase de ceramică smălţuită, în borcane de sticlă sau în recipiente de metal. După aceea peste ei se turna untură topită. La fel se proceda şi cu carnea de porc, tăiată în bucăţi mai mici şi prăjită, de asemenea, în untură. După ce untura se răcea, vasele erau păstrate în încăperi răcoroase. I se mai spune şi carne la garniţă după denumirea vasului cu pereţi metalici. Bucăţile de carne erau scoase cu grijă din garniţă, putând fi consumate ca atare sau cu garnitură de varză, cartofi sau fasole. De asemenea, untura din garniţă era folosită pentru gătit. În meniurile restaurantelor din România puteţi întâlni, la partea rezervată preparatelor de porc, carnea la garniţă.

Afumarea este o altă metodă tradiţională de conservare a cărnii şi preparatelor din carne de porc. Una dintre variante dovedeşte ingeniozitatea românilor care afumau carnea cu ajutorul fumului rezultat din arderea lemnelor în soba care avea rolul de a încălzi locuinţa. Soba respectivă nu era prevăzută cu horn şi coş de evacuare a fumului, acesta răspândindu-se în pod, acolo unde erau şi produsele puse la afumat. Se poate spune că era şi o modalitate de evaziune fiscală pentru a nu plăti taxa pe fumărit sau coşerit, impusă în secolul al 17-lea în provinciile istorice româneşti. În prezent, nu se mai practică afumarea în podul caselor, ci în incinte special amenajate.