Vasile Luca

Începând de la finalul celui de-al doilea război mondial din 1945 și până în 1989, Armata Roșie a impus regimuri ale partidelor comuniste în țările Europei Centrale și de Est.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 14.10.2024, 14:39

Începând de la finalul celui de-al doilea război mondial din 1945 și până în 1989, Armata Roșie a impus regimuri ale partidelor comuniste în țările Europei Centrale și de Est. Ele au fost conduse de lideri obedienți Moscovei care nu au ezitat să-și înlăture tovarășii de idealuri atunci când au devenit concurenți. Mai ales până la moartea lui Stalin din 1953, tiparul comportamental a fost același în toate țările comuniste: democrația în partid însemna tranșarea disputelor personale cu glonțul în ceafă ori cu aruncarea în închisoare. A fost și cazul lui Vasile Luca, activist ilegalist comunist și lider important începând din 1945. După o dispută cu Gheorghiu-Dej și gruparea sa, Vasile Luca va sfârși în închisoarea de la Aiud în 1963.

Vasile Luca s-a născut în 1898 în Covasna, județ cu populație majoritar maghiară aflată pe atunci în Austro-Ungaria. În privința etniei sale există dispute, unii istorici și memorialiști afirmă că era etnic maghiar, alții că era etnic român maghiarizat. Cert este că Luca era vorbitor fluent de maghiară și în 1919, în timpul Republciii Sovietice Ungare condusă de Bela Kun, era deja comunist și susținător înfocat al Uniunii Sovietice. După ce revoluția comunistă maghiară a fost lichidată de armata română, Luca a ajuns muncitor la căile ferate și s-a implicat în activitățile ilegale ale Partidului Comunist din România și în organizarea de greve muncitorești, așa cum a fost greva minerilor de la Lupeni din 1929 și din Valea Jiului din 1933. A deținut și funcții în ierarhia de partid, secretar al organizațiilor din Brașov și Iași. Pentru acțiunile sale subversive a fost arestat de mai multe ori, însă eliberat după ce a executat pedepse mici. După ce Uniunea Sovietică ocupă Basarabia și Bucovina de Nord în iunie 1940, este eliberat, primește cetățenie sovietică și devine chiar deputat în Sovietul Suprem în anii războiului. Primește gradul de maior în Armata Roșie și va depune o intensă activitate în rândul prizonierilor români din URSS de a se înscrie în divizia ”Tudor Vladimirescu”, divizie cu rol esențial în sovietizarea armatei române după 1945.

După înfrângerea Germaniei Naziste, România va fi ocupată, asemenea celorlalte țări est-central-europene, de sovietici iar Partidul Comunist Român va deveni agentul schimbărilor profunde din România. Vasile Luca, parte a așa-numitului grup moscovit, împreună cu Ana Pauker și alți comuniști veniți din URSS, va fi favorit în ocuparea unei poziții înalte în stat. Se va întâmpla pe 5 noiembrie 1947 când va fi numit ministru de finanțe în guvernul condus de Petru Groza. În cuvântarea ținută în noaptea de Anul Nou 1947-1948, Petru Groza însuși a ținut să remarce cooptarea cuplului Pauker-Luca în noua echipă guvernamentală.

”Venirea doamnei Ana Pauker în fruntea Ministerului Afacerilor Străine, a domnului Vasile Luca la cel al Finanţelor şi, recent, a domnului Emil Bodnăraş la Apărarea Naţională, au permis dezvoltarea mai rapidă a democraţiei noastre populare. Schimbările din guvern au contribuit la închegarea unei politici economico-financiare juste a regimului democratic şi la consolidarea monedei naţionale.”

Dar gruparea condusă de Dej, a comuniștilor care executaseră ani mulți de închisoare în România, deschide ostilitățile împoriva ”moscoviților”. În mai 1952, după tipicul proceselor staliniste, la plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Luca este acuzat de deviaționism de dreapta și activități antipartinice și exclus. În august 1952, este arestat și judecat și, în 1954, este condamnat la moarte pentru trădare. Ulterior, pedeapsa îi este comutată în detenție pe viață. Vlăduț Nisipeanu era, pe atunci, tânăr comunist.

În 1999, intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Nisipeanu își amintea de celebra plenară.

”Îmi amintesc cel mai bine de plenara aia din 1952 când au fost demascaţi Vasile Luca și Ana Pauker, scoşi din conducerea partidului, și arestaţi. Nu am fost la plenară, eu eram mic atunci, aveam 19 ani. Eram eu prea mic, dar mă interesa treaba asta. Eram şi eu curios ce se întâmpla că trebuia să dăm jos tablourile de pe pereți. Unul le ridica și altul le punea. Eu nu le aruncam, le întorceam cu faţa spre perete, că poate mai trebuia. Mă mai întreba câte unul ce făceam cu tablourile și îi răspundeam că le dusesem în pod. Mi se spunea să fiu atent cu ele, le mai păstram. Atunci ne-a făcut primul secretar o prelucrare. Ne spunea că fusese plenara conducerii partidului care demascase devierea de dreapta, sau de stânga în alte cazuri, a grupării cutare care voia să-l înlăture pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, scumpul nostru conducător. Dar adevărul, dacă îl căutai cumva, îl găseai la mijloc, pe centru. Dar cine îl căuta pe centru? Nu căuta nimeni chestia asta. A urmat aruncatul tablourilor lor, arestarea și pedepsirea lor.”

În 1968, Nicolae Ceaușescu, în intențiile sale de a rezolva fostele dispute intrapartinice, l-a reabilitat și pe Vasile Luca, alături de ceilați comuniști lichidați de Dej. Însă istoria s-a răzbunat meritat pe unul dintre cei care puseseră din plin umărul la crimă și fărădelege.